Pentru a crește frumos, cu un caracter puternic și echilibrat, copilul are nevoie de afecțiune. A fi mângâiat, consolat, legănat și ascultat îi permite să fie bun, să se simtă liniștit și să se deschidă către lume.
De altfel, studiile de specialitate vorbesc despre 5 astfel de nevoi afective necesare unei dezvoltări armonioase a copilului:
- Nevoia de a se simți în siguranță – pentru o dezvoltare armonioasă, copilul are nevoie să crească într-o atmosferă liniștită, în care să se simtă în siguranță, ceea ce presupune prezența părinților atât fizic, cât și psihic;
- Nevoia de a se simți iubit, respectat și înțeles – când copilul primește afecțiune, înțelege că este iubit, că este important pentru tine, se simte în siguranță și acest lucru îi dezvoltă stima de sine;
- Nevoia de a primi susținere în a deveni independent – pe măsură ce crește, copilul își dezvoltă capacitatea de a se descurca în diverse situații; de aceea, are nevoie să i se ofere posibilitatea, spațiul și timpul necesare pentru a învăța și pentru a dobândi noi abilități;
- Necesitatea încurajării în identificarea nevoilor și a emoțiilor sale – asemenea oricărui om, copilul are și el nevoi fizice ( a dormi, a mânca etc.) și nevoi afective ( ex. o îmbrățisare, o încurajare etc.); părintele care îl ajută pe copil să recunoască ceea ce are nevoie și să adopte o atitudine proactivă pentru a obține ceea ce are nevoie, îl va învața două lucruri esențiale: că nevoile lui sunt importante și că el are cheia ( responsabilitate și putere) pentru a se asigura că acestea îi vor fi împlinite în măsura posibilului; devenind conștient de ceea ce îl face fericit și de ceea ce îl întristează, copilul poate face alegeri în viața tinând cont de nevoile sale, de personalitatea sa etc.;
- Nevoia de reguli – copilul are nevoie de repere clare și stabile, are nevoie să cunoască, înainte de a acționa, care vor fi consecințele acțiunilor sale; de asemenea, are nevoie de o rutină care să-i servească drept reper și care să-l ajute în a dezvolta un bun simț al organizării.
Cu alte cuvinte, afecțiunea, dragostea și confortul îl ajută să învețe să se descurce cu emoțiile lui, ceea ce îi permite mai târziu să acorde mai multă atenție tuturor celor din jur. O îmbrățișare sau un sărut pe frunte transmit mesaje de bunăstare către creier. In acest sens, neuropsihologul Isabelle Bourgault afirma „atunci când copilul este mângâiat și răsfățat, se simte bine. Este calm și liniștit. Este mai puțin stresat și mai puțin anxios. Toate acestea îl fac gata să învețe.” Prin urmare, gesturile afectuoase au un efect pozitiv asupra comportamentului unui copil; de aceea, când se simte iubit, înțeles și are încredere în părinții săi, acesta devine mult mai cooperant.
Sentimentul de apartenență, de utilitate este, de asemenea, important pentru dezvoltarea armonioasă copilului. El trebuie să simtă că prezența lui este dorită și că are rolul său în familie. Formulări de genul “Ai dreptul să fii aici”, „ Ai locul tău în această familie”, „Te iubim pur si simplu” devin expresia iubirii necondiționate a părinților și vor ajuta la satisfacerea nevoilor emoționale ale copilului.
Un copil care primește ajutor atunci când are nevoie de el dezvoltă o bună încredere în sine ceea ce conduce la dezvoltarea autonomiei și a capacității de a avea încredere în ceilalți. Cu timpul, devine capabil să relaționeze bine și învață că poate să caute sau să ofere ajutor și în afara familiei.
În plus, a fi la dispoziția copilului tău, a te juca cu el, a-i spune o poveste, a vorbi cu el și a-i pune întrebări sunt deopotrivă expresii de afecțiune care îi vor arată că este important pentru tine. Cu cât se simte mai apreciat, cu atât simte nevoia de a evolua, de a învăța. A primi regulat încurajări și aprecieri îl va face să se simtă fericit. Expresii de genul „E o plăcere să te privesc”, „Imi place să mă joc cu tine”, „Mă bucur că putem petrece mai mult timp împreună” fac minuni; când se simte iubit în profunzime, când nevoia de o îmbrățișare îi este satisfăcută constant, copilul poate merge încrezător înainte, fără a simți nevoia de apărare sau protecție.
Prin urmare, iubirea părinților oferă copilului sentimentul de siguranță, de încredere în sine, de încredere în viață, iar satisfacerea acestor nevoi afective pare să fie ingredientul fundamental în reușita unei vieți împlinite.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 0 shares
This Post Has One Comment
Cat de frumos si binevenit! Multumim!