• „Abia aștept să fiu mare.”
• „Nu mai trece timpul odată?!”
• „Vreau să fiu adult!”
• „Îmi doresc să mă fac mare cât mai repede!”
• „Abia aștept să pot pleca de acasă!”
• „M-am săturat să fiu mic, îmi doresc să cresc și să fiu asemenea adulților!”

Am rostit de atâtea ori toate cuvintele de mai sus. Le știam pe de rost la un moment dat. Le-am auzit de la cei de vârsta mea, le aud și acum; cred că e firesc. Ne dorim să fim adulți când încă nici nu știm ce înseamnă, când nu cunoaștem pe deplin responsabilitățile vârstei, când ni se pare că e mai dificil să fii adolescent.

„Când mă fac mare, aș vrea să fiu din nou copil!”, aș zice acum, după atât de mulți ani în care mi-am dorit să cresc, ani în care ideea de a fi copil și/sau adolescent nu mi se părea cea mai bună variantă și abia așteptam să fiu adult. 

Dar acum e timpul vostru. Nu vă grăbiți să fiți adulți. Nu e nevoie să fiți oameni mari încă, fiindcă ei sunt destui și, adesea, sunt încărcați de griji și de dureri. Și de mult mai multe responsabilități.

Știu că, uneori, vă doriți mai puține opreliști. Mai puține limite impuse de adulți. Mai multă libertate și mult mai puține reguli. 

Regulile, limitele și opreliștile din copilărie și din adolescență vor fi schimbate la un moment dat. Dar niciodată înlocuite. Fiindcă viața și tot ce ne înconjoară vine cu alt set de reguli și de limite. Avem nevoie de toate acestea ca să știm cum trebuie să funcționăm și ce ne este (sau nu) permis să facem.

Toți trăim cu reguli și fiecare dintre noi are propriile limite. Ni le încălcăm de unii singuri câteodată pentru că și-atunci când eram mici ne erau încălcate. Dar învățăm mai apoi să trăim cu ele și încercăm să respectăm regulile și limitele impuse atât de noi înșine, cât și de ceilalți. Uneori ne iese. Alteori nu.

Ei bine, dragi adolescenți, ce vreau să vă spun e că o parte din viața pe care o trăim ne e creată din reguli și limite. Sunt multe nescrise și aflăm despre ele odată cu trecerea timpului. Dar și viața unui adult este compusă din reguli și limite, oricât de mult ați crede că, odată ce crești, ai mai multă libertate și mai puține opreliști.

Opriți-vă din a vă dori să creșteți, ca să vă priviți vârsta. Ca să vă vedeți cum, de fapt, nici nu vă doriți să treacă timpul. Credeți în libertatea de după adolescență pentru că nu știți că până și libertatea pe care o visați are limite. Știți că vor exista mai multe responsabilități în viața voastră, dar le găsiți ca fiind provocatoare, ceea ce e foarte bine.

Însă, acum, odată ce sunteți adolescenți, e vremea să vă creșteți visurile. Sigur că și un adult poate face asta și chiar e recomandat. Dar nu le lăsați să stagneze în voi până atunci, până veți fi adulți. Apucați-le din voi și dați-le formă, modelați-le exact așa cum simțiți, urmați-le și crede în tine și în ele.

E vremea să credeți și în voi. În absolut tot ceea ce puteți face. Pentru că puteți face multe. Nu lăsați o notă mică la un test să vă deziluzioneze și nici nu vă mințiți că aveți timp. Nu aveți deloc timp, chiar dacă visați la momentul în care veți fi mari. Profitați de fiecare moment în care aveți libertatea să faceți ceea ce vă place, de fiecare clipă în care vă puteți vedea prietenii și vă puteți crea amintiri.

Creați-vă pe voi trăindu-vă adolescența în prezent. Sunt convinsă că nu știți multe lucruri despre cine și ceea ce sunteți și s-ar putea nici să nu le aflați dacă nu căutați înăuntrul vostru. Știți că puteți descoperi atâtea despre voi? Doar găsiți-vă lupa potrivită pentru a reuși să vă descifrați până și minusculele fragmente din inimă.

Nu mai așteptați să creșteți ca să fiți mari. Ci învățați să creșteți aici și acum, nu neapărat ca înălțime și ca vârstă, ci în cunoștințele pe care le puteți dobândi zi de zi, în cărțile pe care le citiți, în visurile pe care vi le îndepliniți. Puteți fi atât de mari, deși încă mici, fiindcă orice lecție pe care v-o însușiți, fiecare experiență (pozitivă sau negativă), fiecare lucru învățat stă la baza voastră și, prin intermediul lor, vi se clădește o scară pe care urcați puțin câte puțin. La un moment dat veți ajunge sus, atât de sus încât veți ști că acolo sunteți voi înșivă, vă veți cunoaște atunci cu tot ceea ce ați adunat și ați simțit.

Adolescența e minunată, cu toate că e provocatoare. Dar provocările pe care le aduce vieții de adolescent o transformă într-o perioadă în care ne întoarcem adesea cu amintirea. Învățăm să creștem în adolescență, să ne descoperim pe noi înșine, să ne îndrăgostim, să ne apropiem unii de ceilalți, să ne construim propriul drum. 

Sigur că și viața de adult vine cu provocările sale și niciodată nu creștem suficient, avem la îndemână ani întregi pe care îi putem folosi spre dezvoltarea noastră. Însă n-avem nevoie să fim adolescenți și să ne gândim că abia așteptăm să fim adulți. Gândul acesta ar consuma resurse importante din noi înșine. E nevoie doar să trăim în prezent cu copilul-adolescent din noi, să-l vizualizăm, să-l ajutăm să crească, să se maturizeze într-un mod conștient. Iar pentru toate acestea, evident, e nevoie și de niște adulți – în general, de propriii părinți, care să urmeze traiectoria adolescenților, uneori din umbră, alteori alături, pas lângă pas, inimă lângă inimă.

Fiți adolescenți atât cât timpul încă nu vă zboară din inimă. Nu vă grăbiți să fiți adulți, e suficientă vreme pentru asta și în jur sunt tot mai mulți adulți decât copii și adolescenți. Creați-vă, dezvoltați-vă și profitați de tot ceea ce vă oferă prezentul!