Ai observat la copilul tău că sunt momente în care acesta devine dintr-odată supărat, se enervează, plânge? Uneori, parcă din senin se instalează o stare negativă profundă, copilul ajungând la o veritabilă criză de tantrum.

Alteori, nu-i așa, acesta se opune cu vehemență cerințelor tale, bate în retragere de la anumite activități propuse, manifestând chiar agresivitate, atât verbală, cât și fizică?

De asemenea, au fost momente în care copilul tău a dat dovadă de o inflexibilitate a gândirii, atunci când a avut de-a face cu o situație frustrantă, dovedindu-se a fi incapabil de a găsi ori accepta o soluție salvatoare?

Dacă ai răspuns afirmativ acestor întrebări, cauza acestor comportamente este una singură – intoleranța la frustrare.

Intoleranța la frustrare 7 modalități prin care părinții pot crește toleranța la frustrare a copiilor 5

Intoleranța la frustrare reprezintă o incapacitate emoțională de a gestiona situații frustrante, precum critica, un eșec, necâștigarea unui premiu, schimbarea regulilor unui joc ori a programului. Aceasta are, de asemenea, drept cauză inadaptabilitatea copilului la schimbare, atitudine ce însoțește intoleranța la frustrare.

Cum se manifestă copilul care prezintă intoleranță la frustrare? Există două posibilități. Fie ține morțis să obțină ceea ce-și dorește, fără a lua în calcul consecințele, fie renunță subit la obiectivele sale, din momentul în care s-a lovit de un factor ce i-a provocat sentimentul de frustrare.

Oricare ar fi forma de manifestare, niciuna dintre cele două nu este potrivită. Copilul frustrat nu are capacitatea de a se gândi la nevoile celorlalți, nu reușește să înțeleagă de ce nu poate primi ceea ce își dorește și percepe orice limită impusă ca pe ceva nedrept care i se întâmplă.

Intoleranța la frustrare afectează atât aspectele emoționale, cât și aspectele ce țin de comportamentul copilului. De cele mai multe ori ea este o cauză a anxietății, hiperactivității sau chiar depresiei.

De ce apare intoleranța la frustrare?

Cu toții avem uneori sentimente de frustrare. Ceea ce este important însă este modalitatea prin care depășim și gestionăm astfel de sentimente. De frustrare ne lovim încă din copilărie, atunci când nu suntem încă suficient de maturi emoțional pentru a înțelege că nu putem obține tot ce ne dorim, exact atunci când ne dorim – acea binecunoscută atitudine a copilului: Știu ce vreau și vreau acum!” 

De răspunsul părinților la această atitudine a copilului depinde toleranța sau intoleranța acestuia la frustrare. Atunci când părinții îi oferă celui mic tot ceea ce acesta își dorește, ei nu fac altceva decât să-i răpească acestuia oportunitatea de a învăța să aștepte sau să accepte anumite limite.

Aceeași atitudine de respingere a limitelor, aceeași indiferență cu privire la dorințele și nevoile celuilalt o va dezvolta adultul, care nu a fost obișnuit să aștepte, să reziste în fața supărării neîndeplinirii dorințelor.

Care va fi, în continuare, atitudinea adultului intolerant la frustrare? Acesta va aborda cele mai la îndemână mijloace de a obține ceea ce își dorește, ceea ce îi aduce o satisfacție de moment, fără a se gândi la consecințele care vor apărea pe parcurs. Îmi e bine acum am scăpat de supărare și asta e tot ce contează.Observăm din nou aceeași atitudine de „aici și acum”, prezentă și la adult

Care sunt caracteristicile unui copil care prezintă toleranță la frustrare? 7 modalități prin care părinții pot crește toleranța la frustrare a copiilor 6

Copilul care face față cu brio factorilor ce îl pot frustra, se adaptează cu ușurință regulilor și limitelor. La nivel afectiv, copilul tolerant la frustrare reușește să rezoneze din punct de vedere emoțional cu ceilalți. El reușește să reziste tentațiilor prin autocontrol.

Atitudinea unui copil cu toleranță la frustrare față de participarea la activități, la activități de grup este diferită de atitudinea copilului egocentric. Părinții pot observa, de asemenea, cum copilul manifestă plăcere pentru jocurile de asamblare, este atras de jocurile de rol, jocurile de îndemânare, decupaje, de asemenea are inițiativă de a împărți roluri. Totodată, apare tendința copilului de a-și controla activitatea conform unui plan stabilit anterior.

Copiii cu toleranță la frustrare se joacă împreună cu plăcere, au preferințe stabile, își împart sarcinile și rolurile, răspund cerințelor școlare.

Cu ajutorul părinților, copiii pot descoperi faptul că anumite dorințe pot fi satisfăcute doar în anumite feluri, în anumite momente și cu anumite condiții. În acest sens, ajută atitudinea părinților de atragere a atenției asupra restricțiilor la care se supun și ei. Iată cum pot crește părinții toleranța la frustrare a copiilor:

Ce pot face părinții pentru a crește toleranța la frustrare a copiilor?

7 modalități prin care părinții pot crește toleranța la frustrare a copiilor

Părinții pot contribui la procesul adaptării copilului la lumea înconjurătoare, ținând cont de următoarele aspecte:

1. Oferirea unor răspunsuri adecvate la situații de conflict

Copilul este învățat să reacționeze corect la situații tensionante. Prin exercițiu, acesta înțelege importanța sintagmelor: „eu nu mă bat”, „îmi cer iertare”, „ofer jucăria mea”, „îi repar prietenului jucăria stricată”.

2. Dezvoltarea gradului de autonomie

Cum reușesc părinții să dezvolte autonomia copilului? Oferindu-i posibilitatea de a face alegeri: cel mic își alege singur hainele, se încalță singur, își aranjează singur jucăriile, alege când își va aranja cărțile pe raft (acum sau după vizionarea desenului preferat).

Dacă ai 30 de minute pe zi, poţi creşte un copil genial, îl poţi ajuta să se simtă apreciat, să aibă încredere în forțele proprii. Îţi recomand cartea Copilul tău este un geniu, materialul ce te va ajuta să răspunzi tuturor întrebărilor legate de parenting care îţi dau bătăi de cap şi să îţi ajuţi copilul să devină conştient de ceea ce este.

3. Modalitățile de restricționare/ pedepsire și laudă/recompensare

Familiarizând copilul cu reguli, oferindu-i acestuia posibilitatea de a înțelege consecințele unui comportament neadecvat, părinții contribuie la rărirea crizelor de plâns provocate de restricții. În genereal, atitudinea de negare a restricțiilor se manifestă la copilul cu intoleranță la frustrare în ceea ce privește orele și condițiile de joacă, de hrană sau somn sau la dorința de a obține ceva ce aparține altui copil.  Părinții care renunță la atenționările repetate excesiv, la întreruperile bruște de la activitățile plăcute de joc, vor crește copilului toleranța la frustrare. Încălcarea unei reguli formulate clar o singură dată, atrage inevitabil după sine suportarea consecințelor. Copilul care știe acest lucru, se va adapta cu ușurință cerințelor.

4. Predarea lecțiilor de răbdare

Părinții sunt primii oameni de la care copilul învață că lumea nu se învârte în jurul dorințelor sale și că nimic greu de suportat nu se va întâmpla dacă ceea ce el își dorește nu se va îndeplini. A insufla copilului ideea că anumite dorințe și le va putea îndeplini singur prin consecvență și responsabilizare, înseamnă a-i oferi acestuia o alternativă la frustrare.

5. Acceptarea tuturor emoțiilor

Copilul învățat să accepte și să se împrietenească și cu indispoziția, și cu momentele mai puțin plăcute, își va aminti mereu că există tot felul de situații în viață și că avem, fiecare, capacitatea de a tolera ceva, fără a dramatiza. Îți înțeleg supărarea, este normal să simți astfel. Vor fi și momente în care vei putea face ceea ce-ți doreștieste suficient să empatizezi astfel cu copilul, pentru ca el să devină mai tolerant și să-și accepte mai ușor emoțiile.

6. Privirea fiecărei experiențe ca pe o oportunitate de învățare

Copilul încurajat să înțeleagă faptul că fiecare experiență reprezintă o oportunitate de dezvoltare, va suporta mult mai ușor eventualele nereușite în viață. „Ai înțeles unde ai greșit, iar aceasta este o lecție care te va ajuta să devii mai bun” – o astfel de replică din partea părinților, ce vine ca răspuns la supărarea copilului, îl va ajuta pe acesta să dobândească abilități cu care să gestioneze mai bine situațiile neplăcute.

7. Schimbarea credințelor

Părinții pot ajuta copilul să descopere care sunt credințele greșite, care îl fac pe acesta să tolereze cu greu anumite situații. Cum? Explicând acestuia faptul că atitudini precum „Este mult prea mult pentru mine!”, „Nu este corect să mi se întâmple una ca asta!” nu fac decât să-i genereze si mai mult disconfort. Rezistența la frustrare va crește în momentul în care copilul va înțelege că fericirea sa nu depinde de ceea ce dorește și nu obține imediat, ci de faptul că învățăm cu toții în permanență să devenim toleranți, lucrând la emoțiile și perspectivele noastre.

Concluzia

Cu toții ne dorim copii îndrăzneți, cu inițiativă, optimiști, dinamici, stabili emoțional. Putem obține ceea ce noi ne dorim de la copiii noștri, oferindu-le acestora strategii emoționale de a face față schimbărilor, provocărilor, încurajându-i constant să comunice deschis, încurajându-le curiozitatea și autonomia.

Tu cum reușești să crești toleranța la frustrare a copilului tău?

This Post Has 2 Comments

  1. Lora

    Buna.sunt incintata de articole.am 53 ani si o fata de 18 ani.ma gindeam ca stiu tot despre cum sa educi un copil .dar se vede ca nu prea cunosc multe lucruri .multumesc .

    1. Anamaria Chiș

      Buna,

      Așa este, cât trăim învățăm!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse