Copiii care au ca stil de învățare stilul kinestezic preferă să se implice fizic în procesul de învățare, folosindu-și corpul pentru a investiga noi locuri și concepte.

Copiii cărora le place să gesticuleze atunci când învață, când explică ceva sau când fac activități fizice, dar le place și să scrie au un stil de învățare kinestezic.

Stilul kinestezic presupune reținerea informațiilor prin punerea lor în practică. Copiii care se încadrează în acest stil ar putea avea dificultăți în a sta la un loc atunci când învață și își pot însuși mai repede informatiile prin scrierea și prin transpunerea lor în exerciții practice.

Metode specifice stilului kinestezic de învățare:

  • Citirea cu voce tare si urmărirea cuvintelor pe pagina cu degetul
  • Scrierea repetată a informatiilor pentru memorarea lor
  • Sublinierea și folosirea markerelor colorate
  • Plimbatul prin camera și pauzele frecvente și scurte
  • Activităti practice, precum construirea de machete sau înțelegerea informatiilor prin jocuri

19 indicii prin care îți dai seama dacă modul de învățare al copilului tău este stilul kinestezic

  1. Îi este foarte greu sa stea nemișcat, într-un loc o perioadă lungă de timp
  2. Iubește activitățile practice și jocurile
  3. Dezvoltarea fizică timpurie, cum ar fi mersul pe jos, târârea sau șederea devreme
  4. Pretinde că este un personaj dintr-o carte preferată, care imită acțiunile poveștii
  5. Întotdeauna aduce la viață jucăriile, le deplasează și se bucură de jocurile active
  6. Are aptitudini în sport, dans sau alte activități fizice
  7. Are tendința de a fi agitat în timp ce se află pe scaun sau în bancă- ar putea avea nevoie să se miște în timp ce procesează informații
  8. Utilizează frecventă gesturi atunci când vorbește sau explică anumite lucruri
  9. Folosește deseori fraze de genul: „lasă-mă să țin asta”, sau „lasă-mă să văd asta”
  10. Este ușor distras de activitățile din jur (de exemplu dacă stă si învață în camera lui, iar cineva sună la ușă va fi primul care va merge să deschidă ușa- astfel găsit o cale de a scăpa de la învățat)
  11. Preferă ca în timpul liber să se implice în activităti ce presupun utilizarea mâinilor
  12. Se va juca cu piese de puzzle, cuburi, piese de constructie, va căuta să înșurubeze și să deșurubeze
  13. Tot ceea ce presupune manipulare este important pentru el
  14. Are o coordonare foarte bună si va “sări” primul în sarcini ce presupun exerciții si activităti fizice
  15. Iubește mediul exterior, nu îi place să stea în casă, ci vrea să exploreze tot ce ține de exterior
  16. Îi place să atingă lucruri pentru a învăța despre ele
  17. Uneori vorbește cu propriile mâini
  18. Își aduce aminte de anumite evenimente amintindu-și cine ce a făcut mai degrabă decât cine ce a zis
  19. Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în practică (memorie motrică)

12 metode prin care să-ți ajuți copilul să exceleze în stilul de învățare kinestezic?

  1. Faceți împreună exerciții de scriere, desen sau scris de mână
  2. Introdu-i noi sarcini sau materiale, apoi lasă-l să le încerce
  3. Dă-i material cu texturi interesante care sunt suficient de rezistente la manevrarea intensă
  4. eq game - joc de societateOferă-i o varietate de puzzle-uri și jocuri de masă (cum ar fi EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale)
  5. Lasă-l să facă forme și litere cu degetul în nisip sau făină sau să le formeze din lut
  6. Inventează scenarii sau jocuri de rol pentru a-l ajuta să învețe noi concepte sau să își amintească regulile de siguranță importante
  7. Acordă-i des momente de pauză atunci când faci teme sau lecţii cu copilul tău şi încurajează-l să facă mişcare sau să se relaxeze
  8. Permite-i copilului tău să ia parte la activitătile casnice, dar si la alte activităti fără a-i oferi doar partea de informații teoretice
  9. Atunci când citește, nu poate să stea în loc, de aceea ar fi bine să îi permiti să se plimbe prin cameră cu cartea sau cu caietul în mână
  10. Deoarece acești copii au nevoie de îndrumare în a-si face temele, a scrie sau a citi tocmai din cauza agitatiei motorii pe care o au, e nevoie să îi acorzi mai multă atenție
  11. Implică-l și înscrie-l în cluburi sportive
  12. Sportul îl va ajuta să-si elibereze energiile pe care le are și să se dezvolte și din punct de vedere fizic, dar îl va si detensiona si relaxa

De obicei, nimeni nu se încadrează perfect într-un singur stil, de cele mai multe ori recurgându-se la o combinatie de metode în functie de informatiile care trebuie reținute. Insă fiecare are o inclinație puternică spre un stil anume.

9 beneficii ale identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţare pentru copii

  1. Dezvoltă autocunoaşterea
  2. Relevă punctele tari şi punctelor slabe ale învăţării
  3. Elimină obstacolelor învăţării
  4. Îmbunătăţește stima de sine
  5. Previne neînţelegerile dintre copii-profesori şi părinţi
  6. Evidenţiază abilităţile de învăţare
  7. Optimizează învăţarea prin adoptarea unui mod personal
  8. Dezvoltă relaţii pozitive cu cei din jur
  9. Ajută la reducerea problemelor de comportament

3 beneficii ale identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţare pentru părinţi

  1. Înţeleg mai bine nevoile de învăţare ale copiilor
  2. Identifică motivele care generau eşecul şcolar
  3. reconsideră barierele în învăţare şi abordarea optimistă a întregului potenţial al copilului

Concluzie

Copiii învaţă diferit. Dacă reuşim să descoperim tipul lor de învăţare, noi, părinţii, le vom face cel mai frumos cadou înainte de a începe ei şcoala, pentru că îi vom putea „învăța să înveţe” în cel mai eficient mod.

Îți doresc spor în descoperirea stilului de învățare al copilului tău!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes