Ai auzit cu siguranță de teoria conform căreia, în mod uimitor, transmitem copilului toate neajunsurile, frustrările, temerile şi stările noastre. Fiecare emoţie a noastră ajunge la copil, iar acesta o preia şi şi-o însuşeşte – de aici declanşarea unor anumite comportamente.

Mai departe, aceste comportamente ne deranjează şi intrăm în conflict cu copilul, fără a realiza însă că noi suntem cei care declanșează reacţiile şi comportamentele copiilor noştri.

Practic, pentru a armoniza relaţia cu copilul… trebuie să armonizăm relaţia cu noi înşine. Să rezolvăm propriile probleme emoţionale şi nemulţumirile din trecut, să ne iubim şi să ne acceptăm pe noi înşine. Cu toţii!

 4 secrete de care să ții cont pentru a avea o relație armonioasă cu copilul tău

Oricât de mult ne-am strădui să păstrăm armonia, echilibrul şi calmul în relaţia cu copiii, dacă noi ne aflăm în dezechilibru interior, nu vom reuşi ceea ce ne propunem. Timpul ne va dovedi că orice încercare de a ne opune acestor teorii este de prisos. Ședinţele de lucru cu copiii, dar mai ales acelea cu părinţii mi-au demonstrat faptul că noi, părinții, suntem responsabili pentru viitoarele reușite ori potențiale eșecuri ale copiilor noștri.

Iată 4 secrete care te pot ajuta să ai o relație armonioasă cu copilul tău

1. Iubirea şi acceptarea de sine

mama si obosealaVom relua teoria potrivit căreia nu putem oferi celorlalţi ceva ce nouă ne lipsește. Aşadar, dacă nu învățăm să ne iubim şi să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, nu vom reuși să ne înțelegem suficient copiii. Ştiu, poate fi dureros.

Lipsa controlului de sine, nervozitatea, toate aceste stări sunt rezultatul unei atitudini mult prea aspre față de tine însăți. Dacă nu ai reușit să te împaci cu imperfecțiunea ta, cel mai probabil, comunicarea cu copilul tău va fi una deficitară. Iar cel mic se va simți la fel de neînțeles ca tine.  Aflându-ne în echilibru cu noi înșine, vom reuși să avem o relație armonioasă cu copiii noștri.

Iubeşte-te așa cum eşti, acceptă-te, nu te mai critica şi bucură-te de fiecare zi aşa cum este ea. Trecem printr-o mulţime de furtuni, dar la final, să recunoaştem, pacea o găsim în interior şi de acolo o putem oferi şi celor mici.

2. Rezolvarea conflictului interior

Conflictul interior se naşte din contradicţia între ceea ce îţi doreşti cu adevărat şi ceea ce alții așteaptă de la tine să faci. Tot ceea ce simțim se exteriorizează în atitudinea noastră față de ceilalți, în comportamentul nostru.  Nerezolvat, acest conflict are repercusiuni distrugătoare asupra celui mic. Știu, niciun părinte nu-și dorește ca starea sa interioară să influențeze negativ dezvoltarea copilului.

Noi suntem cei care atragem un anumit tip de comportament din partea celorlalți.  Comunicarea dintre părinţi şi copii poate deveni dificilă atunci când părinţii au conflicte nerezolvate cu ei înşişi. Sau chiar între ei. Să dăm ascultare trăirilor noastre pentru că ne dorim relații bazate pe încredere și respect reciproc cu cei mici.

Iartă-te, priveşte-te cu acceptare şi afecţiune. Fă-o sincer, iar apoi bucură-te de o relaţie armonioasă cu copilul tău.

3. Traumele din copilărie

stresul la copii sau relație armonioasă cu copilul

Traumele din copilărie pot fi rezolvate – tu ești singurul care deține leacul. Într-o mai mare sau mai mică măsură, cu toţii am întâmpinat dificultăți de-a lungul vieții. Ceea ce contează este rezolvarea lor, pentru că nu ne dorim a le transmite celor mici. Din păcate, problemele noastre interioare vor afecta relația cu cei mici. Trăirile noastre le pot fi transmise lor. Comunicarea, relaţia de cuplu și aceea cu copiii noștri vor avea de suferit.

Cu toții ne dorim tot ce e mai bun pentru copii, iar uneori nu înţelegem unde greşim. Care sunt cauzele comportamentului neadecvat al copilului? De ce nu reușim să comunicăm eficient?

Iată un posibil răspuns!

Putem transmite celor mici emoția din spatele traumei cu care ne confruntăm. Să nu uităm că suntem energie, iar copiii sunt bureţi energetici. Şi că, înainte de toate, reacţionăm la energia celuilalt, nu la cuvintele sale.

4. Tiparele din copilărie

Tiparele din copilărie, obiceiurile din familie şi relaţia cu propriii părinţi sunt indicii ale viitoarei relații cu copiii noștri. Vestea bună este că putem schimba oricând tiparele, dacă devenim conştienţi de ele. Putem, în concluzie, evita repetarea relaţiei pe care am avut-o cu părinţii noștri (dacă aceasta nu a fost una armonioasă).

Străduiește-te să nu transferi asupra relaţiei cu copilul tău, micile probleme din relaţia ta cu părinţii.  Și nu uita, copilul este expresia relației dintre părinți.

Investește în dezvoltarea armonioasă a relației dintre tine şi copilul tău, înțelegându-i beneficiile prezentate mai sus. Începe prin a-i stimula celui mic inteligenţa emoţională prin joacă. O recomandare este chiar EQ Game.

Concluzie

Conştientizarea propriilor nemulțumiri este primul pas către armonizarea relației cu noi înșine şi, mai apoi, a relaţiei cu copilul nostru. Motivele unei relaţii defectuoase cu cel mic nu se află în exterior, ci în interiorul nostru, în atitudinea față de noi înşine. Înțelegându-ne emoțiile, acceptându-ne așa cum suntem, vom reuși să rezolvăm conflictele cu noi înșine și să avem o relație solidă cu copilul nostru.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes