Copilul învață din ceea ce trăiește, iar fericirea pe care o simte la orice mică reușită e combustibilul
experiențelor viitoare.
„Scânteiuță: Drumul către soare”
cum să-i fii alături și să-l susții în călătoria de atingere a visurilor, chiar și a celor care par imposibile.
⭐⭐⭐⭐⭐✔️
„Cartea Andrei Mirescu, Tisha pentru cei apropiați, e o propunere generoasă de a porni într-o aventură fascinantă, un îndemn de a redescoperi alături de Scânteiuță acea parte a vieții pe care noi, cei mari, o dăm uitării cu atâta ușurință: binefăcătoarea COPILĂRIE.
E o călătorie vindecătoare pentru cei care ne-am îndepărtat de ea. Iar celor pe care-i creștem, cartea le oferă, în pagini minunat ilustrate, o bogăție de idei, care de care mai ispititoare.
E o carte solară, ca și cea care și-a pus sufletul în ea. Trebuie citită.”
– Alexandra Halic, actriță, vocea copilăriei multor români, mamă, bunică
„Scânteiuță: Drumul către soare este o poveste care te poartă către copilărie odată ce o citești și te îndeamnă sa fii mai atent la nevoile celor mici, cu fiecare pagină terminată în parte. Te duce în universul lor adânc și profund, te învață să le identifici fricile, dar și super puterile lor colosale. Să le accepți pe toate acestea, să le iubești și să le respecți. M-a prins foarte tare pe mine ca adult. Iar după ce am terminat-o de citit celui mic, mi-am propus să fiu mult mai atent la visele lui mărețe.
Încă din primele rânduri cartea ne-a făcut să o îndrăgim. Activitățile conținute sunt distractive și utile pentru dezvoltarea emoțională a fiului meu.”
– Alexandru Moise, tată de băiat
„E minunată povestioara și pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Uităm să fim copii pentru că uităm să ne imaginăm. De fapt nu uităm. Doar nu mai avem timp de asta. Citind-o, mi-am adus aminte de ,,planurile” din copilărie. Minunat sentiment! Amintindu-mi, mi-am promis că-mi voi ajuta copilul să-și îndeplinească visele mărețe de copil. Minunat scrisă! Nu ai cum să nu zâmbești, citind-o. Ce bine-ar fi ca fiecare dintre noi să păstreze o ,,Scânteiuţă” toată viața! Am fi, cu siguranță, mai fericiți.”
– Roxana, mamă de băiat
„O poveste care m-a plimbat în paralel, chiar prin lumea mea interioară, presărând curaj și aha-uri la momente potrivite, în locuri potrivite. Iar pe copilul din mine l-a făcut și mai curios și mai dornic de noi descoperiri interioare.”
– Andreea Ghiță, actriță pentru copii
„O poveste jucăușă, care te poartă prin călătoria lui Scânteiuță și trezește amintiri despre propriile vise din copilărie. O carte care ne amintește că cei mici se iau în serios atunci când se joacă și că atunci când adulții se alătură, lor le cresc aripi.”
– Ruxandra Coman, trainer, actriță și mamă de fetiţe
„Să trăiești în lumea copiilor și să simți ceea ce simt ei, este o provocare pentru adult. Dar să intri cu totul în lumea lor, căutând împreună soarele, luna, norii, căutând răspunsuri la „DE CE-urile” micuților, este o fericire. Iar această cartea îți întinde pod spre fericire! Zâmbete zâmbărețe vă doresc la joacă! “
– Gabriela Zaim, mama autoarei
Doar 67 lei + 13 lei taxa livrare în aria de acoperire FAN Courier
Din păcate, și negația este cât se poate de adevărată:
Și dacă un copil nu este încurajat, riscul ca acesta să abandoneze la primele obstacole care i se ivesc în cale este foarte mare.
„Renunț. E prea greu!”
„Nu pot face asta. Nu sunt în stare!”
„Pur și simplu, nu știu să fac asta.”
„Am greșit din nou!”
Îți sună cunoscut?
De ce se întâmplă asta?
Viața nu e în întregime roz, e un soi de roz bombon cu picățele. Un amestec de mari bucurii și mici supărări. Un amalgam de reușite, presărate cu eșecuri.
Copilului îi este greu să gestioneze acest amalgam și are nevoie de tine să-l ajuți să depășească eșecurile.
Iar tu, părintele, oricât îți dorești să-l protejezi de greutăți, să-l ferești de emoții negative, nu poți să-l închizi într-un glob.
Și, dacă îi pui interdicții, „rezolvi” doar acea situație punctuală dar, după colț, alte sute de provocări îl așteaptă pe al tău copil.
Rolul tău de părinte este să crești un copil încrezător în forțele proprii
care să afirme cu convingere:
„Eu știu că pot!”
Ce ai de făcut?
Arată-i că ai încredere în el și îl susții.
Dă-i puterea de a depăși dificultățile și de a-și realiza visurile.
Încurajează-l!
Cum poți face asta?
Din cartea „Scânteiuță: Drumul către soare” afli cum să-i fii alături și să-l susții în călătoria de atingere a visurilor, chiar și a celor care par imposibile.
Doar 67 lei + 13 lei taxa livrare în aria de acoperire FAN Courier
„Scânteiuță: Drumul către soare” este povestea familiei care, prin susținerea ei, oferă copilului puterea de a merge mai departe, de a depăși obstacole.
Ți se vorbește despre nevoia copilului de a avea aliați, dar și despre adultul care încă mai poate accesa copilul interior cu care se poate juca oricând.
Este o poveste cu iz terapeutic, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.
Copiii descoperă cât de puternice sunt unele resurse precum: perseverență, creativitate, încredere, conectarea cu emoțiile interioare și normalizarea senzațiilor așa-zis negative, iar adulții pot trage concluzii legate de ușurința cu care pot crea un univers luminos în jurul picilor din viața lor.
Este o carte pentru copii, dar în primul rând pentru părinți. Pe marii cititori cartea îi ajută să înțeleagă atât importanța cuvintelor folosite în conversațiile cu cei mici, cât și faptul că în relațiile cu aceștia conectarea și timpul petrecut împreună înseamnă totul.
Pentru copiii de 3 – 4 ani povestea este interesantă și ușor de parcurs, ceea ce face ca atenția celor mici să fie antrenată.
Jocurile, explicate și parcurse împreună cu un adult, sunt accesibile chiar și la aceste vârste și stimulează creativitatea, atenția și spontaneitatea.
5-6 ani
Copiii de 5 – 6 ani încep să înțeleagă altfel cartea. Aceștia pot învăța să își recunoască mai ușor propriile emoții precum și pe ale celor din jur.
Imaginația și spontaneitatea le este stimulată de jocurile pe care pot să le parcurgă chiar și de unii singuri.
7-8 ani
La vârsta de 7 – 8 ani copiii încep să înțeleagă profunzimea poveștii. Ei recunosc și acceptă emoțiile proprii și pe ale celor din jur ca fiind normale, așa cum vin: uneori cu trăiri intense nu foarte ușor de gestionat, alteori ca avalanșă de bucurie. Este intens stimulată inteligența emoțională, iar activitățile dezvoltă atât independența, cât și creativitatea și spontaneitatea.
Copilul învață din ceea ce trăiește:
TEAMA naște ANXIETATE
ÎNCURAJAREA crește ARIPI!
Cartea „Scânteiuță: Drumul către soare” pregătește copilul pentru primul lui zbor
Este cartea care îi transmite „Tu chiar o să reușești ce alții nu pot!”
Cine este autoarea acestei cărți?
Andra Mirescu, absolventă a facultății de teatru și film, pasionată de psihologie și-a continuat studiile urmând cursurile masteratului de art-terapie iar apoi cel de consilier în dezvoltare personală.
În prezent este actriță a teatrului “Ion Creangă” din București, trainer, voice actor dar și consilier în dezvoltare personală și art-terapeut.
La finalizarea comenzii de achiziționare a cărții, vei primi pe adresa de e-mail eBook-ul „Cum îți poți ajuta copilul să aibă relații armonioase.”
26 de pagini în care Anamaria Chiș, terapeut thetahealing, explică cum influențează tipul de ataşament din copilărie relaţiile de cuplu și cum îți poți ajuta tu, ca părinte, copilul să aibă relații armonioase.
Doar 67 lei + 13 lei taxa livrare în aria de acoperire FAN Courier
ÎNCREDERE GARANTATĂ ÎN 30 DE ZILE
Suntem 100% convinși că experiența personajului principal, precum și activitățile propuse în carte îl vor stimula pe copilul tău să-și dezvolte încrederea în sine.
Totuși, dacă nu ești mulțumit, ne poți trimite un email la [email protected] în termen de 30 zile de la achiziție și-ți vom înapoia toți banii, fără să fii nevoit să dai vreo explicație.
1. Pentru ce vârstă este potrivită această carte?
Cartea se adresează familiilor cu copii între 3 și 8 ani deoarece pe cât de complexă este, pe atât de simplă este de asimilat și parcurs. Conținutul acesteia trezește conștientizări, dezvoltă empatie față de emoțiile celor mici și crește plăcerea jocului în familie.
2. Ce conține cartea? Este doar o carte de povești?
Povestea călătoriei lui Scânteiuță spre atingerea visului măreț este prezentată în mai multe capitole ce se încheie cu diverse activități prin copilul descoperă lumea într-un mediu sigur, amuzant și relaxant.
3. Ce se urmărește prin activitățile propuse?
Activitățile sunt realizate special pentru a dezvolta creativitatea celor mici și a le crește încrederea în forțele proprii, pentru conectarea părinților cu copiii lor petrecând timp eficient și de calitate în familie.
4. Cum ajută această carte copiii și părinții?
Conținutul cărții îl stimulează pe copilul tău să-și dezvolte încrederea în sine și în mediul înconjurător, și totodată îl ajută să-și crească conștientizarea emoțiilor proprii și a trăirilor interioare.
5. Cum plătesc cartea și cum o primesc?
Poți comanda cartea folosind formularul de comandă accesibil prin butoanele „VREAU”. Ai posibilitatea să plătești online (prin card) sau ramburs, direct la curier. Taxa de curierat este de doar 13 lei!
Disclaimer: Rezultatele pot varia de la persoană la persoană și nu sunt garantate.
ANPC | SOL | TERMENI ȘI CONDIȚII
Copyright 2015-2023 © Tikaboo România