Stimularea inteligenței copiilor reprezintă un mare interes pentru părinții care vor să achiziționeze: cărți, jucării, DVD-uri, jocuri și programe educaționale, menite să transforme copilul într-o minune intelectuală.
Câte dintre acestea sunt cu adevărat benefice vom afla în continuare.
Experimentul Neuman a reușit să demonstreze că nou-născuții nu învață să citească de la programe de instruire bazate pe imagini și sunete, iar dovezile sugerează că cei foarte mici nu învață să vorbească uitându-se la televizor. În cazul bebelușilor, doar interacțiunea umană este cheia și nimic altceva.
Apoi, există concepții greșite și credințe populare, cum ar fi ideea că lauda adusă copiilor pentru inteligența lor, le va crește acestora stima de sine și le va îmbunătăți performanțele academice.
O lungă serie de experimente sugerează exact contrariul. Lăudând copiii pentru faptul că sunt inteligenți, îi influențezi să aibă rezultate tot mai proaste.
De ce? Pentru că, în acest caz, nu le este lăudat efortul (motivul specific al reușitei), ci rezultatul (premiul obținut), iar o astfel de laudă nu are niciun efect.
➖ „Felicitări!”, „Bravo!”, „Ești genial!” nu produc efecte benefice precum:
➖„Cele 45 de zile de antrenament intens ți-au adus premiul cel mare. Felicitări! Știam că ai să poți” sau
➖„Alergatul în fiecare dimineață te-a ajutat să obții premiul întâi. Sunt mândru/ă că ai reușit să te ții de programul acesta!”
Și mai interesant este faptul că părerile noastre despre inteligență pot împiedica procesul de învățare. Oamenii care sunt convinși că inteligența este o trăsătură cu care ne naștem și atât, de a cărei dezvoltare nu suntem responsabili, vor învăța mai greu din greșelile lor și vor întâmpina greutăți în a cunoaște succesul la școală.
Mai mult decât atât, experimentele sugerează că gradul de conștientizare al copilului în ceea ce privește stereotipurile sociale despre inteligență și reușită (de exemplu: „Fetele au abilități lingvistice mai puternice,“ sau „Copiii chinezi sunt genii matematice“) poate submina performanțele sale academice.
Iată cum putem să îi facem pe copiii noștri mai inteligenți, în mod neașteptat:
➖ Exercițiile fizice
Exercițiile fizice stimulează dezvoltarea creierului și îmbunătățesc abilitatea de a învăța. Studiile sugerează, de asemenea, că exercițiile ajută copiii să își mențină concentrarea în școală, însă aici există și o mică cerință: pentru a beneficia pe deplin de beneficiile sportului, exercițiile trebuie să fie efectuate la libera alegere, și nu impuse.
Așa că misiunea părinților este de a-i învăța pe copii să iubească activitățile care implică mișcarea în aer liber.
➖ Joaca
Joaca liberă promovează o mai bună învățare, memorare și dezvoltare a cortexului cerebral. De asemenea, sporește dezvoltarea limbajului, a inteligenței vizual-spațiale, a raționamentului și a abilităților matematice.
Mulți părinți sunt tentați să creadă că joaca liberă presupune doar a-i pune la dispoziție copilului niște jucării și a-l lăsa să se joace.
Dar nu este vorba doar despre asta. Joaca liberă presupune alegerea copilului de a se juca cu ce își dorește, cu cine își dorește și în ce mod își dorește. Este acea invitație la castel, în care copilul îți spune că ești așteptat/ă la bal, pe data de… cu ținuta obligatorie etc. Poate fi un scenariu complet imaginar sau un nou joc inventat cu obiectele pe care le are.
➖ Gesturile
Există, de asemenea, dovezi clare că gesturile cu mâinile îmbunătățesc capacitatea copiilor de a-și aminti și de a învăța. Psihologul cognitiv Susan Goldin-Meadow și colegii ei au realizat o serie de experimente, care arată că cei mici își aminteasc cuvintele, evenimentele și chiar lecțiile de matematică atunci când gesticulează cu mâinile lor. Atunci când copiii arată pe degete cum să facă un calcul matematic, ei vor reține mult mai ușor procedeul prin care au ajuns la rezultatul final.
➖ Securitatea atașamentului
Cercetătorii au observat o corelație între IQ-ul copiilor și statutul de atașament. Un studiu cu 36 de mame și copiii lor de trei ani a constatat că cei mici, care au siguranța atașamentului, au obținut cu 12 puncte mai mult la testul de inteligență Stanford-Binet decât copiii care nu au această siguranță.
Această legătură demonstrează faptul că cei mai inteligenți copii sunt probabil mai buni la interpretarea comportamentului părinților și la alegerea celui mai potrivit răspuns și există, de asemenea, dovezi care sugerează că părinții responsabili – care promovează atașamentele sigure – contribuie la creșterea IQ-ului propriilor copii.
➖ În ceea ce privește materialele educaționale care promovează dezvoltarea inteligenței la copii, studiile demonstrează că jocurile de construcție îi ajută pe copii să dezvolte o varietate de abilități cognitive, sporesc abilitățile spațiale și le dezvoltă acestora memoria de lucru.
Un astfel de joc este „Orășelul Stinghiuță”, un joc de construcție, cu posibilități nelimitate, pentru toate vârstele, care încurajează creativitatea, ajutându-i pe copii să-și dezvolte abilități de rezolvare a problemelor, de gestionare a emoțiilor și de stabilire a relațiilor sociale pozitive.
Toate acestea sunt specifice unui om inteligent.
Construcțiile pe care le poate face cu ajutorul celor 120 de piese din lemn, cu ajutorul bilei și shemelor de joc, îl vor ajuta pe copil să depășească barierele gândirii limitative și să își dezvolte inteligența.
Află mai multe despre „Orășelul Stinghiuță aici”:
https://tikaboo.ro/oraselul-stinghiuta/
Peste 2500 de familii din România se bucură de acest joc și le mulțumim pe această cale.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 82 shares