Știința nu a putut fi niciodată ignorată. Și, mai mult ca oricând, sunt atât de multe mituri în jurul genialității încât astăzi mi-am propus să îl distrug pe cel care spune că a fi genial presupune să nu fim fericiți.

Din contră, practicarea genialității îți oferă o stare de bine, o stare de împlinire, o stare de bucurie. În esență, îți oferă fericirea.

Eu, personal, așa descriu fericirea, exact cum am spus adineauri.

Dar haide să fiu mai exact, mai explicit. Și să ofer definiția mea pentru fericire.

Fericirea este o experiență, o trăire în care starea de bine, de libertate, de bucurie este prezentă. Simți iubire, pace, liniște, serenitate și simți că toate aceste emoții, stări și trăiri sunt infinite, fac parte din tine.

Eh, și acum să vedem cum este percepută genialitatea de către majoritatea. Sau, mai degrabă, cum a fost construit acest concept în societate.

1. Ce este genialitatea?

O să spun asta cât se poate de simplu și direct: genialitatea este exprimarea potențialului uman.

Cumva, genialitatea a fost proiectată cum că ar fi imposibil de atins. Mai mult decât atât, a fost atribuită că fiind o super calitate cu care te naști. Și nu se regăsește decât la anumiți oameni care sunt predestinați genialității.

Ce mai?! Ceva despre care omul de rând nici măcar nu poate vorbi pentru că este luat în derâdere de majoritatea. Despre studii și ce a descoperit știința voi vorbi puțin mai jos. Acum aș vrea să facem un mic exercițiu și să ne gândim la copilăria ta.

Când spun copilăria ta, vorbesc de evenimentele principale care au conturat prezentul din perspectiva profesională. Și să ne gândim dacă ceea ce muncești acum nu cumva a fost o înșiruire de întâmplări care au dus negreșit în punctul în care te afli în acest moment?

Majoritatea credem în noroc și în întâmplări de tot felul. Dar dacă am fi atenți la toate detaliile și toate informațiile care ne parvin clipă de clipă, am constata că nimic nu e întâmplător.

O parte din noi am înțeles acest aspect. Și am înțeles că există legea cauză și efect, cea care guvernează totul în Univers. Și că mai există și legea atracției care face ca ceea ce suntem noi să și atragem în viața noastră. Și că, de fapt, este îndeajuns să ne înțelegem pe noi și să trăim cu noi în armonie pentru ca armonia să apară în viața noastră.

Citate

Toate aceste legi și concepte care vorbesc de un bine mai presus de noi au fost spuse și exprimate de către toți cei care au experimentat genialitatea. Și dacă am lua orice exemplu dintre acele genii ilustre ale omenirii, vom constata că ei spun același lucru la unison și o să îți ofer doar două citate ale acestora:

„Toți suntem genii. Însă dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se urca în copaci, el va trăi toată viața cu impresia că nu este deștept.”

Albert Einstein

“Simplitatea este complexitatea rezolvată!”

Constantin Brâncuși

Aș mai adăuga câteva ale unor autori anonimi:

“Nimic nu este întâmplător!”

“Genialitatea se măsoară în proiecte livrate!”

“Genialitatea este o stare, un mod de a trăi, o exprimare a esenței umane!”

“Genialitatea este o înșiruire de acțiuni care izvorăsc din inimă.”

“Genialitatea este ușor de practicat, înțelepciunea este cea care ne dă de furcă!”

Ce ne spun toți acești oameni printre rânduri?

Ne spun același lucru, cum că genialitatea este un proces care poate fi învățat aici pe pământ. Și unii dintre noi am mers mai departe și am demonstrat acest aspect.

A fost demonstrat prin analiză tranzacțională. Cea care demonstrează că nimic nu e întâmplător. Și noi suntem ceea ce suntem datorită educației și datorită modului în care ne este livrată informația în  perioada esențială de vârstă:-7 luni + 4 ani.

Mai pe scurt, noi suntem ființe emoționale. Și tot ceea ce  facem are în spate o emoție, o stare, o trăire. Iar noi, în acea perioadă funcționăm strict pe partea emoțională. Și asta este extrem de important pentru că memoria noastră emoțională și tiparele noastre emoționale ne determină viața.

Un mic exemplu ar fi modul în care ne concentrăm noi pe gânduri. Și faptul că uităm de emoții, cele care, în esență, sunt în spatele gândurilor.

Dacă e să simplificăm foarte mult un tipar emoțional, înțelegem că, în spatele unui gând sau a unei suite de gânduri, se află o emoție sau un cumul de emoții și “de ce-ul” nostru se află în emoții.

Gândurile sunt doar efecte ale emoțiilor. Și ele se manifestă în funcție de aceste tipare care se construiesc în copilăria timpurie. Știința  a demonstrat și acest lucru prin analiză tranzacțională, cea care determină scenariul de viață al individului.

Eh,  și când înțelegi cum funcționezi, ce te mai oprește să muncești la cel mai important proiect al vieții tale: tu însuți?

Absolut nimic, probabil că o să dureze mult, probabil că o să ai parte de dezamăgiri, de lipsa răbdării. Dar toate acestea nu sunt altceva, decât o călătorie, o călătorie fericită spre fericire.

2. Pursuit of hapiness (Căutarea fericirii)

Călătoria. Îmi face o deosebită plăcere să vorbesc despre această călătorie. Pentru că este esențial să înțelegem un aspect minor. Și, desigur că asta se întâmplă când ne exprimăm potențialul, înțelegem cum funcționăm și înțelegem că nu este importantă destinația călătoriei, ci este importantă călătoria.

Dacă e să ne uităm în viața noastră, o să vedem că aproape toate amintirile sunt din perioada “călătoriei”, nicidecum din perioada în care am ajuns la destinație.

Ne concentrăm prea mult la o viață viitoare în funcție de acel rezultat și prea puțin la călătorie și la bucuriile care ne sunt oferite de aceasta, iar, în esență, viața este despre călătorie.

Eh, și până să înțelegem acest aspect uităm să ne bucurăm de călătorie și aici aș putea să îți dau atât de multe exemple și aș prefera să îți dau exemple simple care țin de utilitatea timpului petrecut pe drum.

Exemple

Voi începe cu drumul de zi cu zi spre locul de muncă și ceea ce facem pe parcursul lui, ascultăm un ebook interesant care ne ajută să devenim zi de zi o variantă mai bună a noastră sau ascultăm un radio care urmărește doar să ne facă buni consumatori?

Ascultăm un “speach” de pe Ted din care să învățăm ceva util.

Ne provocăm capacitatea imensă și ne punem întrebările potrivite, acele De ce-uri care contează cu adevărat.

  • De ce muncesc în acel loc și care este motivul pentru care accept toate aceste lucruri?
  • Sunt eu cel care își dorește acel confort sau ego-ul meu?
  • Ce mă face cu adevărat fericit(ă)?
  • Ce este fericirea?

Acest gen de întrebări fac minuni în mintea oricărui individ atâta timp cât răspunsul la ele este unul sincer și onest.

Magia constă în călătorie, în ceea ce facem până ajungem acolo și cum ne bucurăm de acel drum.

La fel este și cu un obiectiv de a avansa în carieră și ne dăm seama că în detalii mici constă acea avansare și ajungem să ne bucurăm de acele mici detalii și ne adresăm întrebări de genul:

Oare a fost întâmplător acel mic detaliu sau acea prezență de spirit pe care am avut-o în acel moment?

Un alt exemplu minunat este cel al liceului și al obiectivului final, și anume, accederea la facultatea mult dorită.

Călătoria este reprezentată de acei ani de liceu unici și memorabili și foarte puțin contează finalul în comparație cu călătoria.

Pur și simplu, suntem fericiți de ceea ce se întâmplă pe parcursul călătoriei și uităm deseori care este scopul pentru care ne aflăm acolo și atunci călătoria devine și mai interesantă și mai plină.

Lista poate continua, cert este că, odată ce înțelegi cum funcționezi și cum se așază toate în timpul călătoriei, vei începe să trăiești, să simți și să trăiești în armonie, ceea ce presupune un singur lucru: bucuria călătoriei și celebrarea în armonie a vieții.

Exprimarea potențialului uman, a genialității, dacă vrei, este reprezentată de călătoria în sine și de bucuria drumului, rezultatul este doar un efect al călătoriei.

3. Aici, acum!

Aici și acum reprezintă esența vieții noastre și pentru a trăi în armonie este necesar să trăim în prezent și să simțim fiecare moment ca fiind cel care contează.

Nu știu cum îți sună acest lucru, dar majoritatea oamenilor, din păcate, trăiesc ba în trecut, ba în viitor și aici vorbesc de gânduri și de modul în care ne gestionăm propriile gânduri, cele care par că ne determină calitatea vieții.

Dacă trăim în prezent, problemele nu există, ele sunt doar niște proiecții care se vor manifesta dacă nu facem nimic legat de ele, dar acum și aici există doar această clipă în care eu mă conectez cu tine prin intermediul acestor rânduri și tot ce contează este conexiunea dintre mine și tine. Nimic altceva nu este important.

Dacă reușim să ne observăm și să fim prezenți în propria noastră viață o să simțim viața altfel, o să înțelegem că prezentul este cel care contează, cel care ne conectează cu ceilalți și, cel mai important lucru, ne conectează cu noi înșine.

Devenim conștienți de acțiunile noastre și ne răspundem de ce-ului nostru personal.

Ego-ul își pierde din putere, aproape că dispare, vom alege calitatea în detrimentul cantității și ce alt cadou mai minunat ai putea să îți oferi decât o viață calitativă în care să te poți bucura de întâlnirea cu un fluture, o ploaie primăvăratecă, o adiere sau, pur și simplu, de gustul aerului.

Poate părea puțin cam mult, dar clipa de acum este cea care face diferența între o viață mediocră și o viață împlinită.

Problemele sunt creionate de proiecții, care la rândul lor sunt generate de frică, iar tot acest proces este exagerat și îi oferim o intensitate mult mai mare.

Am ocazia să îmi observ proprii părinți și modul în care ei oferă educație fiului meu și mă uimește când observ că modul în care ei oferă educație este prin frică și printr-o etichetare care spune ceva de genul:

“Dacă mănânci tot ești un băiețel minunat!”

Păi și dacă nu mănâncă tot, asta presupune că nu este minunat, ce îl face minunat în esență?

Îi este oferită minunăția de către adulți sub forma unor contexte sociale de îndeplinit!

Pentru mine, inițial a fost ciudată această abordare și în momentul în care am pus întrebarea părinților mei de ce este minunat doar dacă face ceea ce presupune aceste contexte comune, răspunsul a fost uluitor și suna ceva de genul:

Este o oarecare mândrie și pentru părinți!

Acesta este răspunsul onest a majorității celor din generația părinților mei și acum haideți să vedem ce se ascunde în spatele acestei povești.

Mândria părinților de a avea rezultate în comparație cu ceilalți părinți și asta se datorează unei paradigme în care este important ceea ce cred ceilalți despre părinți și modul în care se poziționează în societate.

Astfel se demonstrează că presiunea socială, cea care ne determină comportamentul în cadrul grupului, generează un mod de educație defectuos în care părerea celorlalți primează față de interesul copilului.

Ego-ul este parte din noi și unul needucat și neînțeles generează efecte de nedorit, dar pentru a-l educa este necesară condiția de prezență, iar prezența o experimentăm dacă ne place viața noastră.

Tocmai din acest motiv am scris o carte împreună cu domn profesor Florian Colceag şi pentru a arăta cât de simplu se pot dezvolta cinci calităţi esenţiale, cele care construiesc baza dezvoltării armonioase oricărui copil.

Practicarea genialității este fericirea însăși 1

Înainte de orice, suntem ființe emoționale, iar asta presupune să ne dezvoltăm inteligența emoțională.

4. Ingredientul principal

Inteligența emoțională este esența exprimării potențialului și asta pentru că de ce-ul tău, al meu  sau al fiecăruia dintre noi are sens.

Ne înțelegem și știm de ce acționăm așa și de ce ne dorim acel lucru, în esență, este calitatea  care este baza inteligenței și a exprimării potențialului.

Îți voi da un singur exemplu al unui geniu care a excelat prin muzica creată și voi spune doar de Beethoven și a sa simfonie a V-a.

De la început până la sfârșit simți cum prin fiecare sunet pe care îl asculți, Beethoven transmite emoție și îți oferă trăire după trăire și acest lucru se poate observa fără un studiu amănunțit al celebrei simfonii, ci, pur și simplu, ascultând și deschizându-te muzicii și modului în care muzica este livrată către ascultător.

Beethoven reușea să pună pe partitură trăiri emoționale și să livreze emoție datorită unei inteligențe emoționale dezvoltate pe care el o avea și o dăruia prin muzică și altora, se înțelegea și astfel reușea să transmită propriile emoții și celorlalți.

Muzica, în general, este trăire și în momentul în care îi dăm voie să vină la noi se întâmplă magia și reușim să trăim, să simțim ceea ce voia compozitorul să ofere prin acea partitură.

Pentru a reuși să transmiți emoție este necesară inteligența emoțională și toți cei care sunt creativi lucrează în mod direct cu inteligența emoțională și, în mod special, copiii.

Ei sunt cei care funcționează pe emoții până în jurul vârstei de 4 ani și tocmai de acea există o conexiune foarte puternică între mamă și copil în primii ani de viață, datorită conexiunii emoționale dintre cei doi.

Inteligența emoțională este o calitate care poate fi dezvoltată și ea, la rândul ei, va dezvolta toate celelalte calități și abilități necesare unei vieți împlinite și, din acest punct de vedere, voi afirma că exprimarea potențialului uman – genialitatea, este un efect al dezvoltării acestei calități atât de importante.

Inteligența emoțională, pur și simplu, nu mai poate fi ignorată, a devenit esențial să îi acordăm timpul necesar dezvoltării ei și tocmai din acest punct de vedere am creat un joc care mă ajută să îmi dezvolt mie și întregii familii inteligența emoțională.

EQ Game – Alfabetul inteligenței emoționale l-am creat datorită unei nevoi certe, aceea de a dezvolta această calitate esențială fiului meu și am reușit să o fac foarte bine.

Practicarea genialității este fericirea însăși 2

Sunt fericit că fiul meu are o inteligență emoțională dezvoltată și simt că celelalte calități și abilități se dezvoltă la unison.

În esență, personalitatea fiului meu se dezvoltă frumos și îl văd că își dorește să se cunoască și să se înțeleagă pe el însuși și modul în care funcționează.

Inteligența emoțională o dezvoltăm cu ajutorul acestor patru abilități:

  • Percepția emoțiilor
  • Înțelegerea emoțiilor
  • Utilizarea emoțiilor
  • Gestionarea emoțiilor

Iar ultima abilitate este cea de a empatiza corect cu ceilalți, nici prea mult și nici prea puțin, atât cât trebuie ca tranzacțiile dintre oameni să fie cele echilibrate.

Fiecare abilitate dintre cele enumerate mai sus pot fi dezvoltate, iar beneficiile ce rezultă din acest proces sunt incredibile și o altă veste bună este că procesul de  dezvoltare a acestei calități este la îndemâna oricui și odată ce ai dezvoltată această calitate, ea nu mai poate suferi regres.

Dar despre dezvoltarea acestei minunate calități am tot scris și voi mai scrie în cele ce urmează, acum voi concluziona și îți ofer un exemplu de viață general valabil.

Neexprimarea emoțiilor duce la răni emoționale care, în timp, generează frici care se pot transformă în mici atacuri de panică.

De exemplu, complexele de inferioritate sunt mici atacuri de panică și ele se transmit în familie, în general, de la un părinte complexat la copil direct.

Iar modul în care copilul afectat de acest complex de inferioritate proiectează un adevărat scenariu negativ cu privire la o singură ieșire cu prietenii sau la un simplu  eveniment de socializare este unul total în defavoarea lui.

Totul se întâmplă în acea proiecție și în modul în care persoana complexată își închipuie tranzacțiile cu celelalte persoane și desigur că modul de exprimare se vede în comportamentul celui complexat.

Acesta este un exemplu de viață al unei persoane care nu beneficiază de această calitate esențială și care nu își exprimă emoțiile, care nu își înțelege propriile emoții.

Eh, și dacă lipsa acestei calități ne poate afecta atât de mult, să ne gândim ce poate să facă în sens invers această emoție și cât de mult ne ajută să ne depășim problemele care, repet ce am spus mai devreme, sunt doar niște proiecții care se vor materializa în prezent dacă nu le acordăm timp și nu le înțelegem.

Pentru orice situație și orice problemă pe care o întâmpinăm în viața de zi cu zi este esențial să înțelegem care este cauza ei și de ce o avem, restul o să se rezolve de la sine pentru că ne vom poziționa de așa natură încât rezolvarea ei să vină de la sine.

Ceea ce credem că este o problemă poate fi, în esență, ocazia de a evolua și de a deveni o variantă mai bună zi de zi și asta nu presupune decât un singur lucru, să trăim fericiți observând că noi evoluăm în fiecare zi puțin câte puțin până ajungem să avem exact viața pe care ne-o dorim.

Iar acum să vorbim puțin și de studii pentru că este esențial să argumentăm cu ajutorul științei toate cele afirmate mai sus.

5. Ce spun studiile

Voi începe cu modul în care proiectăm realitatea și studiul lui Dan Gilbert care concluzionează că 95% dintre proiecțiile despre viitor sunt false și asta datorită modului în care noi proiectăm viitorul și ceea ce credem noi despre capacitățile noastre.

Evident că și fricile fac parte din acest procent incredibil care ne demonstrează că generăm un rău mult mai mare decât cel existent și că, de fapt, frica nu este atât de mare pe cât pare.

The Marshmallow test este simplu și eficient datorită modului în care copiii cât și adulții se abțin de la o recompensa imediată pentru o recompensa ulterioară semnificativ mai mare.

Studiile celor de la Stanford au arătat că cei care se abțin de la o recompensa imediată au reușit în viață, au fost mai descurcăreți și au obținut poziții cheie în companii, de asemenea, au reușit pe plan personal.

Asta datorită modului în care au înțeles beneficiul ulterior în pofida atracției de moment și asta se întâmplă cu orice proiect la care lucrăm.

Cu siguranță, că este mai ușor să stăm la televizor toată ziua sau să dăm totul într-un proiect personal și să obținem recompense ulterioare.

Un alt studiu care demonstrează că cei cu inteligență ridicată sunt mai fericiți îl regăsim realizat de cei de la Universitatea liberă din Bozen-Bolzano, Italia.

Ei au demonstrat că programatorii fericiți scriu mai bine cod decât cei care sunt nefericiți și asta datorită atitudinii pozitive care îi ajută să rezolve probleme și modul în care găsesc soluții.

Doctor Chuck Hillman din cadrul Universității Illinois a demonstrat pe RMN că endorfinele produse natural ne oferă o sănătate ridicată și o stare de bine a întregului organism.

Starea de armonie care se generează datorită endorfinelor naturale generează o serie de avantaje clare în organismul nostru, cum ar fi:

  • Stimulează creșterea conexiunilor nervoase în creier
  • Crește productivitatea mentală și astfel creștem gradul de conștientizare sau de cogniție
  • Creștem capacitatea de concentrare
  • Creștem capacitatea de a gândi și raționa
  • Generăm mai multe gânduri pozitive.

Optimismul sau gândirea pozitivă este o calitate care poate fi dezvoltată și efectele dezvoltării acestei calități sunt imediate asupra noastră.

Optimismul ne face mai fericiți, mai împliniți și mai dornici de viață.

Celebrarea vieții stă în gândirea pozitivă și în modul în care ne raportăm la evenimentele vieții.

De cele mai multe ori, această calitate o preluăm din familie de la unul dintre părinți.

Susan Reynolds demonstrează acest lucru în cartea “Train Your Brain to Get Happy”  împreună cu Teresa Aubele, doctor în psihologie și preluată de revistă “Psychology Today”.

6. Exprimarea potențialului uman presupune fericire

Eh, și acum, să concluzionăm în câteva rânduri toată această poveste; căreia i-am dedicat prezența mea în totalitate; pentru că am simțit că pot demonta acest mit care spune că geniile sunt nefericite.

A fi un geniu presupune să îți fie recunoscută creația de majoritatea. Dar asta nu presupune că nu putem experimenta genialitatea prin exprimarea potențialului uman.

Potențial care se află în noi toți. Și pe care putem să îl exprimăm zi de zi oricare dintre noi. Doar că unii alegem să o facem și conștientizăm că suntem singurii de care depinde viața noastră. Iar alții nu îl exprimăm pentru că societatea a construit prea multe bariere printre care și proiecția cum că cei care o fac sunt nefericiți.

Se demonstrează că nu este deloc. Așa și că în momentul în care decizi să îți construiești propria viață așa cum îți dorești tu, vei trăi fericit(ă). Și te vei bucura de tot ceea ce îți oferă această atitudine de zi cu zi.

Genialitatea este ceva care poate fi trăit și construit clipă de clipă, iar drumul este cel care ne face fericiți, nicidecum destinația finală.

Alegem să ne bucurăm dacă trăim în prezent. Și dacă ne dezvoltăm inteligența emoțională, cea care face diferența și care ne ajută să ne înțelegem și să ne exprimăm.

Viața este despre tine și despre mine și înțelegerea ei este cheia, punctul de pornire și începutul fericirii.

Iar fericirea este un stil de viață, de fapt, este un efect al exprimării potențialului uman.

În concluzie, alegerea ne aparține în totalitate.

Spor la fericire, dragă părinte.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes