Hai, nu mai plânge atâta că nu te doare așa de rău!

Dacă mai plângi, să știi că plecăm imediat din parc!

Dacă nu te oprești imediat din plâns, îți dau eu motive să plângi!

Vă sună cunoscute aceste exprimări? Din păcate, majoritatea dintre noi am fost crecuți cu convingerea că plânsul este inacceptabil. Părinții noștri ne-au distras atenția, ne-au certat, ne-au pedepsit sau ne-au ignorat atunci când plângeam.

Ideea centrală era că plânsul trebuia oprit, cu orice preț când, în realitate, plânsul este un mecanism al organismului de eliberare a emoțiilor grele, de descărcare, chiar de vindecare.

Aletha Solter, autoarea cărții „Lacrimi și crize de furie” afirmă că aceste două sunt mecanisme de eliberare a stresului, disponibile începând de la naștere. Atunci când copilul trăiește orice suferință, răspunsul natural este plânsul. Pot fi suferințe de ordin fizic sau unele emoționale mai grave. Dar, indiferent de natura stresului, copiii nu se vor simți mai bine până nu li se va permite să plângă și să aibă crize de furie, atâta timp cât au nevoie.

Băieții mari nu plâng!

De foarte multe ori acești băieți mari la care face referire expresia arhicunoscută și folosită, nu aveau mai mult de 3-4 ani… Plânsul este și mai puțin acceptabil în cazul băieților deși nevoia de a plânge a fetelor și băieților este aceeași până la 12 ani.

Pentru mai multe informații despre efectele suprimării plânsului la băieți dar și de ce ne este greu să ascultăm plânsul copiilor, citiți mai multe accesând linkul.

Beneficiile psihologice ale plânsului:

1. Plânsul îmbunătățește sănătatea emoțională

Sunt multe studii care demonstrează acest lucru, de la persoane care fac terapie ce progresează mult mai bine față de cele care nu plâng, la copiii ce experimentează perioade îndelungate de spitalizare, iar cei care protestează și plâng la început, versus cei cooperanți și „cuminți” care suferă în interior mult mai mult.

2. Acceptarea plânsului contribuie la crearea unui atașament sănătos între părinte și copil

plânsul este bun - fetiță și mama în parc

Atașamentele sănătoase sunt esențiale pentru dezvoltarea normală și ne vor influența relațiile întreaga viață.

Citiți aici despre tiparele de atașament și despre cum relațiile pe care le avem cu părinții noștri și cu alți oameni care au grijă de noi atunci când suntem foarte tineri determină în modul cel mai direct persoana în care ne vom transforma.

Cercetătorii au determinat unii dintre factorii care îi ajută pe copii să aibă atașamente sănătoase cu părinții.

În timpul primului an, contactul fizic frecvent pe care copilul îl are cu părinții este crucial.

Un alt factor este răspunsul prompt și adecvat la semnalele copilului. Și, pentru formarea unui atașament sănătos, părinții trebuie să accepte toate emoțiile, iar plânsul este o manifestare a mai multor emoții.

De aceea, să accepți și să permiți plânsul copiilor – fie că el e provocat de o durere, de separare, de teamă, de gelozie sau ostilitate – este esențial. Adesea, părinții acceptă plânsul după o căzătură sau o sperietură mult mai ușor decât o izbucnire și un „te urăsc”, pe cel din urmă respingându-l și pedepsindu-l.

Nu mai încercați să-i distrageți atenția copilului care plânge

Chiar dacă părinții nu resping în mod evident copilul care plânge, orice încercare de a distrage atenția de la plâns va fi trăită ca o formă de abandon emoțional.

Copiii au nevoie de părinți care să fie capabili să-i asculte când își exprimă emoțiile de furie, frică sau suferință și pot empatiza cu ei. Dacă ei își pot exprima deschis sentimentele începând de la naștere, vor învăța că nu e nevoie să își reprime emoțiile dureroase și se vor simți iubiți în mod necondiționat.

3. Acceptarea plânsului crește stima de sine a copiilor

Dacă copiilor li se arată iubire și apreciere numai atunci când zâmbesc și sunt fericiți, ei vor învăța să își nege și reprime o parte din ei înșiși pentru a-i mulțumi pe adulți. Cele mai adânci sentimente ale lor vor fi considerate ca fiind inacceptabile, chiar și de ei înșiși.

Copiii nu își pot dezvolta stima de sine în lipsa acceptării depline a sentimentelor și exprimărilor lor emoționale.

Pentru ca un copil să aibă o stimă de sine ridicată are nevoie de iubire necondiționată, acceptare, un atașament sănătos care rezultă într-o încredere în abilitățile lor și o siguranță în relație.

4. Este mai ușor să fii în preajma copiilor care plâng suficient

Un plâns îndelungat și o criză de furie nu sunt plăcute, asta e clar. Dar după acestea, copiii sunt de obicei fericiți, relaxați, cooperanți, nepretențioși, nonviolenți și independenți.

Mențiune esențială: a accepta plânsul copilului nu înseamnă că pleci în camera cealaltă până se calmează. Ba, dimpotrivă. Înseamnă că îi ești aproape, fizic și emoțional, atât cât îți permite – unii acceptă îmbrățișarea alții te resping, dar rămâi în zonă, deschis și empatic.

În cazul bebelușilor, mai ales până la un an, nu se recomandă să-i lăsați să plângă singuri și chiar studiile relevă că să fie ținuți în brațe când plâng, devin mai puțin dependenți și totodată dorm mai bine în timpul nopții.

6. Copiii care plâng atât cât au nevoie, învață mai bine

Un studiu efectuat pe 4.000 de copii de șapte ani a identificat corelații între nivelurile de stres și inteligență. Copiii cu un nivel de stres ridicat aveau cele mai mici punctaje ale coeficientului de inteligență. Iar plânsul elimină excesul de hormoni de stres din corp, prin lacrimi.

În contrast, copiii cărora li se permite să plângă și să aibă crize de furie oricând sunt supărați sau frustrați sunt capabili să-și mențină o abilitate uimitoare de gândire și învățare.

De asemenea, copiii au multe frustrări, unele fiind în directă legătură cu învățarea. Acestea pot fi declanșate mai târziu, în situații similare. Atunci când copiilor nu li se permite să plângă, aceste frustrări pot perturba învățarea ulterioară.

Iată un exemplu: o fetiță care acumulează frustrări privind realizarea unui puzzle cât timp este mică poate avea dificultăți în învățarea geometriei la liceu. Atunci când vede diferite forme, își poate reaminti (inconștient) de puzzle-urile care o frustrau, ceea ce poate genera o reacție de furie. Acest lucru o va împiedica să gândească limpede deoarece ea reacționează la o sursă imaginară de durere emoțională.

În final

Din dorința de a asigura copiilor o stare de bine, combinată cu o lipsă de informare a părinților privind plânsul, se ajunge la efectul invers. Pentru sănătatea emoțională a copiilor noștri este esențial să înțelegem că plânsul este bun. Nu plânsul este cel care le provoacă suferință ci el ajută la vindecarea ei. 

Acest subiect a fost inițial tratat pe grupul de facebook Clubul lui Tikaboo, locul de întâlnire al părinților înțelepți. Te așteptăm și pe tine să te înscrii, dacă îți dorești informații de calitate, empatie, respect și un dialog contructiv pentru a găsi soluții la cele mai provocatoare situații ca părinte.

 

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse