„… O bună cultură generală, abilități logice și matematice bune nu sunt suficiente pentru a asigura succesul unui copil. Este necesară o bună observare și gestionare a propriilor emoții, precum și înțelegerea emoțiilor celorlalți. Astăzi, noua paradigmă sau noul model de reușită în viață ne invită să armonizăm mintea și inima. Importanța inteligenței emoționale depășește cu mult succesul unui individ. Fericirea lui este în joc, deoarece îl pune în legătură cu esența a ceea ce este…”
Necesitatea abordării inteligenței emoționale în școli
„Motivația și stima de sine devin elemente esențiale în asigurarea succesului școlar.”
Pe măsură ce se apropie începerea noului an școlar, ca părinți, devenim tot mai preocupați de timpul pe care-l petrece la școală copilul nostru din perspectiva a cel puțin două aspecte – cunoștințe și relaționare. În acest context, școala și sistemul său sunt, în mod regulat, puse sub semnul întrebării.
Mulți văd astăzi educația ca pe o oportunitate de a învăța, de a prospera și de a excela în lume. Alții consideră că este doar un pas necesar pentru a obține o bucată de hârtie care să le poată asigura intrarea în lumea profesională. Indiferent de aceste considerații, un lucru este sigur: de la o vârstă fragedă suntem implicați într-un sistem care necesită prezența și atenția noastră timp
îndelungat. De aceea, motivația și stima de sine devin elemente esențiale în asigurarea
succesului școlar.
Pe scurt, școala poate fi locul ideal pentru a învăța și pentru a ne dezvolta inteligența emoțională. La școală, copiii se confruntă cu grupul, colegii, cu reguli, cu un mediu care poate genera conflicte. Categoric, o bună dezvoltare a inteligenței emoționale pornește de acasă, din mediul familial, din exemplul pe care îl oferim noi ca și părinți; însă școala are rolul ei în formarea individului ca
om.
În prezent, la nivel instituțional, dezvoltarea inteligenței emoționale nu reprezintă încă o prioritate, deși profesioniștii din educație sunt din ce în ce mai conștienți de importanța acesteia. Copilul nu își poate uita viața emoțională la poarta școlii ca și când ar fi doar un robot. Fără a fi ghidat și susținut, elevul nu va putea face față și nu va putea gestiona anumite emoții, pe care le poate
experimenta atât în sânul familiei, cât și la școală – cum ar fi frica în fața încercărilor, în fața eșecului, a ridiculizării, timiditatea față de adult sau față de grup, lipsa de încredere sau dimpotrivă, impulsivitate, egocentrism, intoleranță și agresivitate.
În ultimii douăzeci de ani, inteligența emoțională sau capacitatea de a ne controla și exploata emoțiile au fost luate în considerare și recunoscute atât în mediul academic, cât și în cel profesional sau privat, de aceea se consideră a fi necesară abordarea ei la nivelul școlii.
Referitor la acest subiect, Dominique Houssonloge, formator și cercetător francez în studiul educației permanente, încearcă șă răspundă următoarelor întrebări:
Ce este mai exact inteligența emoțională?
Ce oferă ea elevului în procesul de învățare?
Ce există în școlile noastre pentru a o dezvolta?
Care este contribuția părinților în acestă direcție?
„…inteligența emoțională este a inimii…”
Astfel, s-a ajuns la concluzia că inteligența emoțională este a inimii. Ne permite să ne identificăm și să ne gestionăm emoțiile pentru a le utiliza în sens pozitiv.
A fi capabili să ne dezvoltăm inteligența emoțională înseamnă a învăța să ne controlăm impulsurile, să mențiem un echilibru emoțional, să fim empatici și să avem relații armonioase cu cei din jur, să știm să ne motivăm și să dovedim perseverență în ciuda dificultăților cu care ne confruntăm.
Multă vreme, s-a vorbit despre două structuri diferite: raționalul și emoționalul. Din fericire, cercetările au descoperit importanța emoției în viața noastră: „Nu am putea fi rezonabili fără aceste mișcări interioare care sunt parte din ființa noastră. […]
Emoția este o senzație care ne spune cine suntem și ne pune în legătură cu lumea, ne informează și ne îndrumă. Este atât biologică, cât și instinctuală.” afirmă Isabelle Filliozat în cartea sa L’intelligence du cœur. Diferența dintre inteligența intelectuală și cea emoțională nu se află doar în relația dintre cele două, ci și în modul de înțelegere a inteligenței general vorbind: a vorbi despre
IE înseamnă a vorbi despre o inteligență multiplă și presupune a aborda cunoașterea profilului uman pe mai multe axe.
Pe scurt, o bună cultură generală, abilități logice și matematice bune nu sunt suficiente pentru a asigura succesul unui copil. Este necesară o bună observare și gestionare a propriilor emoții, precum și înțelegerea emoțiilor celorlalți.
Astăzi, noua paradigmă sau noul model de reușită în viață ne invită să armonizăm mintea și inima. Importanța inteligenței emoționale depășește cu mult succesul unui individ. Fericirea lui este în joc, deoarece îl pune în legătură cu esența a ceea ce este.
„… există o legătură între performanța școlară și capacitatea copiilor de a-și controla emoțiile…”
Tot mai multe cercetări subliniază nevoia de a dezvolta inteligența emoțională copiilor. Un exemplu grăitor, în acest sens, poate fi testul bomboanelor (sau marshmallow) efectuat de profesorul Walter Mischel în Statele Unite în anii 1960 cu copii de 3-5 ani. Copiilor li s-a pus în față o farfurie cu bezele delicioase și li s-a spus că urmează să fie lăsaţi singuri în cameră 15 minute, timp în care, dacă nu se ating de bezele, urmează să primească încă una!
Copilul lăsat singur o vreme poate fie să aștepte profesorul și să obțină mai târziu două bomboane, fie să folosească imediat o singură bomboană. Majoritatea copiilor s-au adunat
la bomboane, incapabili să aștepte; doar o mică parte dintre ei s-a dovedit răbdătoare. Aproximativ paisprezece ani mai târziu, diferențele dintre copiii „impulsivi” și cei răbdători au fost grăitoare. Aceștia din urmă intrau la maturitate eficienți, încrezători, capabili să-și mențină calmul și să reziste presiunii.
Au luat inițiative și s-au lansat în proiecte. În schimb, copiii care au avut mai puțină răbdare au avut cele mai slabe rezultate academice. Walter Mischel a dorit să demonstreze astfel că există o legătură între performanța școlară și capacitatea de a-și controla emoțiile.
Referitor la necesitatea dezvoltării inteligenței emoționale la nivelul școlii, Joseph Chbat, profesor canadian de filosofie, concluzionează: dacă stările emoționale ale elevului sunt pozitive, cum ar fi controlul impulsurilor, optimismul, speranța, râsul, atunci progresul va fi semnificativ și succesul
garantat. Dacă, dimpotrivă, stările sunt negative, cum ar fi anxietatea, îngrijorarea, pesimismul, atunci vorbim de lipsa performanței și de apariția eșecului.
Se poate vorbi în acest context de o dezvoltare a inteligenței emoționale prin raportare la toate cele trei categorii implicate: – din perspectiva părinților (cei care stabilesc liniile directoare în dezvoltarea încrederii în sine a copilului, cei care îndrăznesc să se exprime și să vorbească despre emoțiile lor, dezvoltând o relație armonioasă cu copilul); – din perspectiva profesorului (cel care trebuie să înteleagă că este necesar să învețe să analizeze și să gestioneze propriile emoții
în vederea unei bune gestionări a climatului, a conflictelor, a comunicării non-violente, a ascultării și a dialogului); – din perspectiva elevului care, cel mai adesea, va învăța despre observarea și gestionarea emoțiilor prin puterea exemplului.
“Îndeaproape urmărit, apreciat și încurajat, mai întâi de către părinți, ulterior de către profesori, copilul va deveni adultul echilibrat și senin de mâine orientat spre creștere și împlinire prin încredere, motivație, succes.”
În concluzie, pentru a reuși la școală, nu este suficient să gândim cu atenție și să stăpânim cunoștințele. Dezvoltarea inteligenței emoționale – identificarea/gestionarea/înțelegerea propriilor emoții și ale celorlalți – este la fel de importantă. Școala poate avea un impact semnificativ în dezvoltarea încrederii elevului: fie că vorbim despre încredere în dorințele sale, în sentimente, în judecăți, în capacități, fie despre aptitudinea sa vis a vis de a intra în relație cu ceilalți, de a se simți util, de a-și depăși timiditatea de a vorbi în public e.t.c.
Îndeaproape urmărit, apreciat și încurajat, mai întâi de către părinți, ulterior de către profesori, copilul va deveni adultul echilibrat și senin
de mâine orientat spre creștere și împlinire prin încredere, motivație, succes.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 0 shares