Dragă părinte al unui adolescent care se va înscrie la liceu și nu știe ce profil să aleagă,

Atât tu, cât și adolescentul tău, ați străbătut și încă străbateți, până la finalul ei, o perioadă destul de solicitantă din punct de vedere emoțional, psihic. Iată că adolescentul a susținut examenele de Evaluare Națională și acum e pus în fața unei decizii: ce profil va urma la liceu.

Fără îndoială că vrei să-l ajuți și să-l sprijini astfel încât să ia decizia cea mai potrivită pentru el. Iar decizia cea mai potrivită pentru el nu are de-a face cu proiecțiile și așteptările pe care, ca părinte, le ai de la el. Nici cu ce crezi tu că i s-ar potrivi.

Desigur că e recomandat să-l îndrumi, să fii alături de el emoțional, dar și să căutați împreună soluții, să faceți o listă cu aspectele pro și contra regăsite împreună la profilurile de liceu. Adolescentul are nevoie să știe că este cineva alături de el în tot acel amestec de emoții, de nedumeriri, de frici. Uneori e pusă o presiune prea mare asupra unui copil care urmează să intre la liceu, iar presiunea derivă din așteptări (în special ale părinților), așteptări care se referă la notele obținute, note care îl vor ajuta (sau nu) să intre la cel mai prestigios liceu din oraș (cred că în fiecare oraș există un astfel de liceu, despre care se știe că e cel mai bun, că acolo sunt profesorii cei mai pregătiți, că acolo se face adevărata performanță, că probabil de acolo reușești fără îndoială să intri la o facultate și să ai viitorul asigurat etc.).

Dar cel mai prestigios liceu din oraș nu determină neapărat performanța adolescentului și nici o potențială admitere la facultate finalizată cu succes. Și nici cel mai bun profil, la care se intră cu cele mai mari medii, nu are întotdeauna de-a face cu ceea ce va realiza adolescentul pe parcursul celor 4 ani.

Alegerea unui liceu și, respectiv, a unui profil, e indicat să aibă în spate dorința adolescentului. Adolescenții de 14-15 ani sunt în stare să ia decizii, oricât de naivi și de copii ar fi încă aceștia considerați de către părinți. Mulți dintre ei nu sunt nici atât de naivi, nici atât de copii pe cât s-ar crede. Iar dorința adolescentului ar trebui să aibă cusută în structura ei fericirea de a merge la liceu, nerăbdarea cunoașterii, curiozitatea de a afla cât mai multe lucruri despre ceea ce îi interesează, pasiunea, zâmbetul și nu stresul, nu frustrarea, nu chinul și dezgustul.

Pentru că un profil ales greșit va determina în mod implict stresul și frustrarea. O materie (sau mai multe materii) care nu îi plac adolescentului îl vor descuraja, se va simți frustrat că alți colegi reușesc să înțeleagă materia și să obțină note bune, în timp ce el ar trebui să depună mult mai mult efort. Desigur că efortul nu-i un lucru rău și că e indicat ca atunci când vrei să obții ceva, să depui și efort, copiii nu trebuie feriți de efort intelectual, nu au nevoie să primească totul pe tavă fără să învețe că unele lucruri și unele realizări cer sacrificii și anduranță.

Dar acest efort e altfel construit și pus în practică atunci când nu devine chin. Odată ce efortul ajunge să fie chin, automat vor apărea frustrările, întrebările de tipul: „Ce caut eu la profilul ăsta?!”, complexul de inferioritate: „Sunt prost/oastă! Alții cum pot și eu nu?”, iar toate acestea, dacă la ele se adună și presiunea pusă de părinți, comparațiile („Cutare cum a putut și tu nu?!”), creează un adolescent care nu-și va mai dori să meargă la liceu cu plăcere, nu va găsi nicio satisfacție în ceea ce face, va fi deziluzionat.

Cel mai bun profil și cel mai bun liceu (ierarhii create tot de oameni, de elevi, de medii mari și de efectul de turmă) nu sunt nicidecum indice care vor garanta admiterea cu succes a unui adolescent la o facultate, eventual la o facultate de top. Cunosc studenți care au făcut filologia și au dat admiteri (au și intrat) la facultăți care nu implică neapărat studiul unei limbi străine, a limbii și literaturii române sau a istoriei. Evident, în cazurile de genul a fost nevoie de mult efort, de determinare, de pregătiri în plus. Cum, de asemenea, sunt elevi care urmează matematica-informatica și dau admiteri la facultăți precum Dreptul, Litere etc.

Să nu uităm că există și licee sportive, și licee tehnologice, licee la care nu e neapărat să ajungă cei mai „proști” – e o mentalitate care nu are întotdeauna de-a face cu realitatea. Sunt adolescenți care fac performanță sportivă, care sunt cu adevărat pasionați de un sport și își doresc să faca asta în viitor, de ce li s-ar distruge elanul și pasiunea?

Cel mai bun profil și cel mai bun liceu nu înseamnă neapărat că acolo se află cei mai pregătiți și mai buni profesori. Un profesor pregătit și cu adevărat bun nu e doar cel care are un bagaj de cunoștințe de neîntrecut, ci și acela care știe să își împărtășească cunoștințele, acela care-l apropie pe elev de materia lui nu doar prin ceea ce-i transmite, ci și prin felul în care reușește să-i transmită. Sunt profesori care își cunosc foarte bine materia și au ce să împărtășească elevilor, dar habar nu au cum s-o facă sau pur și simplu nu o fac, preferând să predea doar strictul necesar (și uneori nici pe acela). La fel cum se găsesc profesori foarte bine pregătiți nu doar la liceele și la profilurile de top, profesori care știu și cum, și ce să transmită elevilor.

Cel mai bun profil și cel mai bun liceu nu determină neapărat performanța elevului și nici zecele pe linie. Zecele pe linie care nici măcar nu are legătura cu performanța și nici cu adevăratele cunoștințe ale elevului, cel puțin nu întotdeauna, nu în acea goană doar după note mari și nu după calitatea actului învățării. Performanța elevului se naște, evident, după multă muncă, efort, adăugându-se la acestea și pasiunea, și plăcerea de a învăța și a interioriza ceea ce înveți.

Cel mai bun profil și cel mai bun liceu din oraș nu vor crea neapărat un adolescent fericit, dornic să învețe sau un adolescent care va fi ferit de pericolele vârstei. 

E adevărat că un profil precum matematica-informatica îi oferă perspectiva adolescentului de a aplica la aproape orice facultate și, de asemenea, acolo poate învăța câte puțin toate. Fără îndoială că și cineva care e pasionat de limba și literatura română, de limbi străine, de istorie etc. poate reuși să facă performanță la una dintre materiile acestea, dar, evident, cu mult mai mult efort. În aceeași măsură, și un profil precum e filologia (dar și celelalte profiluri care sunt la licee) poate oferi numeroase perspective, mai ales atunci când acolo se întâlnesc plăcerea de a învăța, pasiunea, determinarea, ambiția, nerăbdarea de a afla și a cunoaște.

Așadar, dragă părinte, lasă-i adolescentului tău aripile libere să aleagă și să decidă ceea ce-l face cu adevărat fericit. Nu-i inocula idei preconcepute, nu-l programa să creadă că dacă va alege profilul chimie-bio, de exemplu, va deveni după student la medicină și va fi un medic foarte bun, care va câștiga mulți bani etc.

Uneori anii de liceu și profilul nu au de-a face cu ceea ce va dori el să devină în viitor, nici cu alegerile lui și nu cred că-ți dorești să-l vezi cum se chinuie inutil și cum este nefericit cu o decizie care nu i se potrivește. Iar dacă el nu se poate hotărî de unul singur, căutați împreună printre semnalele pe care ți le-a oferit de-a lungul gimnaziului, semnale care s-ar putea să vorbească de la sine despre ce profil i s-ar potrivi („Nu reușesc deloc să rețin anii de la istorie! E așa plictisitor!”, „Chiar trebuie să citesc atât la română?”, „Nu înțeleg nimic la matematică!”), discutați cu profesorii pe care i-a avut, ba chiar puteți apela la psihologul școlii. 

Oferă-i adolescentului tău șansa de a avea niște ani de liceu pe care să și-i amintească cu emoție, cu plăcere, niște ani de liceu în care să se descopere, să se cunoască și să își traseze calea pe care o visează!

De asemenea, te-ar ajuta să citești, în această perioadă, și despre sentimentul de neputință al adolescentului.