Săptămâna trecută v-am povestit prima mare criză din viața mea, de anul trecut. Azi vreau să vă vorbesc despre cea de-a doua criză din 2017 care m-a determinat să schimb ceva în viața mea și să încep acest jurnal.

Efectul nocebo

Auzisem de efectul nocebo din 2013, de la cursul prenatal. Practic este opusul termenului placebo și a fost folosit de Michel Odent (unul dintre cei mai mari specialiști și susținători ai nașterilor naturale) în contextul vizitelor gravidelor la medic sau la naștere.

Adică ceea ce îți poate spune un medic, fie diagnostic, fie o preocupare pe care ar putea-o avea față de dezvoltarea copilului (în acest caz, dar se poate aplica în oricare altul) te influențează foarte mult. Și nu în bine.

Ei, în decembrie 2017, m-am decis să merg la o testare cu un aparat de biorezonanță, care îți indică ce boli posibile ai. În cabinet era un domn, doctorul care interpreta rezultatele aparatului, și o doamnă, despre care știam că e soția dr, iar ulterior am aflat că ar avea pregătire de medic pediatru, însă fără a practica. Aproape aș putea spune că diagnosticul e cel care te termină, nu boala în sine.

Încă de când am intrat în cabinet doamna (deși nu prea îmi vine să îi spun așa) a început să îmi spună ce rău arăt, că sunt palidă, am cearcăne (cam cum arată o mamă care nu a mai dormit o noapte întreagă de 4 ani 🙂 ), că mamele astea intelectuale care alăptează până la majoratul copilului (fetița mea avea 1 an și aproape 5 luni), care se neglijează și își neglijează partenerii, care le vor părăsi pe bună dreptate …

În fine, doamna a început să își exprime toată frustrarea pe metodele noi de parenting … pe mine. Am rămas atât de șocată de abordarea asta atât de agresivă, încât nu am mai avut nici o replică.

Și stăteam acolo pe scaun, în fața lor, cu electrozii pe mine, iar doamna continua să atace toate crezurile mele despre creșterea copiilor (așa am perceput eu atunci, poate că nu asta a fost intenția ei, habar nu am, dar așa m-am simțit). Și au început încet să îmi curgă lacrimile pe obraz.

Mă simțeam ca un copil mic certat în fața clasei.

Interpretarea rezultatelor

Apoi a început și domnul doctor să interpreteze rezultatele de la aparat.

”Nu e bine. Nu e prea bine. Vă doare spatele?”

”Mă doare puțin, dar rar.”

”La cum se vede aici, ar trebui să vă doară mult mai tare. Aveți început de osteoporoză.” (Bang, parcă mi-ar fi dat cu ceva în cap. În imaginea mea osteoporoza o au oamenii în vârstă și e o boală destul de nasoală).

”Și rinichii și ovarele și stomacul. Și un foarte mare dezechilibru hormonal. Și o foarte mare tristețe. Și oboseală cronică.”

A mai zis și alte dignostice, dar deja nu mai auzeam nimic. Mi-a scris niște pastile homeopate, neapărat să înțarc și să dorm noaptea, niște suplimente naturale pentru energie dimineața și altele pentru somn seara.

Disperarea

Abia am găsit ușa să ies afară. Aveam nevoie disperată de aer. Eram total bulversată. Oare tot ceea ce am simțit despre creșterea copiilor mei e greșit? Oare sunt chiar o epavă? Sunt o mamă rea? O soție groaznică? Mă îndoiam de mine. Noroc că era răcoare afară. M-am mai plimbat puțin prin centru, dar eram devastată.

Cert este că timp de o săptămână am fost în cea mai proastă stare emoțională pe care mi-o amintesc. Și au început să mă doară toate părțile corpului pe care mi le indicase diagnosticul ca fiind cu probleme. Mă durea spatele de nu mă puteam mișca.

Și culmea e că eram perfect conștientă că trăiesc efectul nocebo și că diagnosticele sunt cele care m-au adus în starea aceea. Dar nu știam ce să fac să ies de acolo. Eram captivă în propriul meu coșmar.

Salvarea mea, din nou

Am avut noroc, din nou, cu sesiunea de coaching, unde am lucrat pe modul în care m-a făcut să mă simt controlul respectiv. Am făcut câteva meditații și vizualizări și am ajuns să găsesc motivele pentru care sunt recunoscătoare pentru experiența respectivă și cum mă ajută ea.

La finalul sesiunii nu mă mai durea nimic, eram liniștită și cumva o iertasem pe doamna din cabinet.

Așa am experimentat cât de puternică este influența anumitor persoane atunci când le dăm voie. Practic mintea mea a fost cea care a făcut totul. Și negativ. Și pozitiv.

Starea mea emoțională nu s-a îmbunătățit imediat, a durat aproape o lună până să îmi revin. Dar simțeam că după ce trec de hopul acesta, voi fi într-o altă etapă.

Ce am făcut concret după această experiență?

  • am început să studiez mai intens cursul de ayurveda pentru a descoperi cum pot să îmi găsesc armonia interioară și exterioară;
  • am căutat metode de a-mi echilibra energia masculină și cea feminină;
  • am ascultat webinarii și conferințe legate de echilibrarea hormonală;
  • am luat legătura cu un facilitator de feminitate (dar o să povestesc mai multe despre asta în viitorul apropiat);
  • am explicat familiei că am nevoie de timp special cu mine;
  • m-am înscris la un curs online de medicină energetică, de care sunt tare încântată;
  • am ținutul regimul de detoxifiere Oshawa pentru 10 zile (și despre experiența asta vreau să vă povestesc, pentru că a fost tare revelatoare pentru mine).
  • mi-am luat o pauză de la tot ce făceam pentru 2 săptămâni; și le mulțumesc colegilor de la Tikaboo care m-au susținut și încurajat;
  • am început să scriu acest jurnal 🙂

Așadar, deși la început părea cumplit și nu mi-a fost deloc ușor în acele zile, în final, rezultatul a fost mai mult decât benefic pentru mine. Și am ajuns la concluzia că aveam nevoie de cineva care să mă ”scuture” pentru a lua niște decizii importante pentru viața mea.

Sunt tare curioasă dacă voi ați experimentat efectul nocebo? Sau dacă ați trecut printr-o perioadă grea emoțional și cum v-ați revenit?

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes