Îţi iubeşti copilul exact atât cât te iubeşti şi pe tine.

Ups. Cum vine asta? Nu e adevărat. Îmi iubesc mai mult copilul decât mă iubesc pe mine. E normal să fie aşa. Mă las pe mine deoparte şi îmi canalizez iubirea pe copil.

Greşit. Da, ştiu, e greu de digerat o astfel de informaţie. Prima reacţie a mamelor este, de regulă, să contrazică, să nege, să se lupte şi să îţi demonstreze că astea sunt aberaţii.

Dar nu e deloc aşa. Specialiştii în relaţiile de familie susţin în unanimitate faptul că, nu poţi oferi celorlalţi mai mult decât ai şi decât îţi oferi ţie. Iar acest lucru se răsfrânge mai ales în relaţia mamă-copil. Cele mai multe mame au tendinţa să se lase deoparte cu totul şi să ofere toată iubirea copilului, însă uita că, înainte de a fi fost mame…erau femei.

mama si obosealaŞi nu e deloc surprinzător că alegem să gândim aşa. Pentru că aşa am fost educaţi, nu? Să îi punem pe ceilalţi pe primul loc, pentru că abia atunci înseamnă că îi iubim mai mult pe ei.

Doar că, iată, studii numeroase atestă că, acest lucru este, practic, ilogic şi imposibil. Nu ai cum să oferi celorlalţi ceva ce nu ai.

În calitate de mamă, ai tendinţa să îţi pui pe primul loc copilul, soţul, să te sacrifici cu totul pentru familie. Însă tu unde eşti în această ecuaţie? Tu nu mai contezi? Contează doar ceilalţi? Ce explicaţie ai pentru asta? Acestea sunt întrebările pe care psihologii încurajează mamele să şi le adreseze.

Când rolul de mama devine tot ce mai contează şi unică împlinire, e momentul să îţi dai puţin refresh. Cel puţin…asta sfătuiesc specialiştii.

Îi iubeşti pe ceilalţi exact atât cât te iubeşti pe tine

O mamă care se neglijează, care se uită pe sine, care nu îşi împlineşte nevoile, dorinţele, nu se simte bine în pielea ei, dar se simte, în schimb, copleşită, obosită şi depăşită de cerinţele familiei este o mamă nefericită, lipsită de încredere în sine şi care îşi pierde, încet încet, stima de sine.

Neglijarea propriilor nevoi pentru a te concentra doar pe nevoile celorlalţi şi a fi o mamă perfectă…nu funcţionează. Ceea ce funcţionează, însă, este iubirea de sine. Să înveţi să te iubeşti înseamnă să ţii cont de ce îţi doreşti, să îţi îndeplineşti nevoile, să ai grijă de tine, să te simţi perfect cu tine. Să fii fericită. Şi atunci vei fi, automat, un izvor de iubire, bunăstare şi fericire pentru întreaga familie.

mama si copilul petrec timpO mamă fericită înseamnă o familie fericită. O mamă care a acumulat frustrări, pentru că a ales să se lase pe ultimul loc, este o mamă care ştie ce însneamnă certurile în familie, nervii, lipsa răbdării, discuţiile infinite şi sentimentul lipsei încrederii de sine.

În plus, în momentul în care alegi să te iubeşti şi să ai grijă de dorinţele şi nevoile tale, îţi înveţi şi copilul, prin puterea exemplului, cum poate fi fericit, şi îi transmiţi o stare de bine. Pentru că o mamă fericită este visul şi fericirea oricărui copil, nicidecum o mamă care se sacrifica.

Asta e realitatea. Indiferent că vrem să o acceptăm sau nu.

Iubirea de sine este cheia unei vieţi împlinite. Nimeni nu îţi poate spune că e fericit făcând pe plac tuturor şi neglijându-se total pe sine. Preconcepţia că viaţa trebuie să se schimbe odată cu copilul şi că tu nu mai exişti din momentul acela, ci doar copilul, este total eronată.

Copilul nu poate există şi nu se poate dezvolta fără tine. Aşadar, înainte de toate…eşti tu.

Ai idee câte mame nefericite sunt? Studiile arată că, în proporţie de 60%, copiii se nasc întâmplător, total neplanificat, din greşeli de moment sau ca reacţie la presiunea socială, presiunea bărbaţilor sau a părinţilor. Lucru îngrijorător.

Îţi iubeşti copilul exact atât cât te iubeşti şi pe tine 3De ce? Pentru că femeile nu mai ştiu exact de ce aleg să facă un copil, multe dintre ele sunt nefericite, se simt copleşite, obosite, însă, evident, sunt mame extraordinare. Se sacrifica, vor să facă tot ce e mai bun pentru copii, trebuie să facă în aşa fel încât să fie totul bine.

Iar sub această luptă se afla o mamă tristă, care acumulează frustrări, care se ocupă singura de copil, care face totul în casă, răspunde cerinţelor şi nevoilor tuturor, iar la final de zi se prăbuşeşte epuizată.

Nu mai are timp pentru ea, renunţa la tot ce îşi doreşte, îşi pierde total viziunea asupra vieţii pe care crede că o merită. E o realitate pe care nu o putem contrazice, pentru că ni se înfăţişează singură.

Cum poţi exersa iubirea de sine

Ca mamă, e imperios necesar să exişti şi să fii prezentă în viaţa ta. Să te iubeşti, să te apreciezi, să fii sinceră cu tine, să te asculţi, să îţi acorzi timp şi să te bucuri de tine.

Iată ce poţi face pentru a exersa şi înţelege iubirea de sine.

  • Meditează
  • Tine un jurnal n care să fii sinceră cu tine – şi notează tot ce îţi doreşti să realizezi
  • Cel puţin o dată pe săptămână – bucură-te de un mic dejun în pat
  • Citeşte cărţi despre iubirea de sine
  • Ieşi în oraş şi socializează cu persoane noi cel puţin o dată pe săptămână – poţi intra într-un club de lucru hand made sau un grup de mame antreprenor, care să îţi insufle încredere în tine şi iubire de sine.
  • Fă plimbări în natură
  • Fă o baie cu spumă şi ascultă muzica
  • Îndeplineşte-ţi visele
  • Dansează
  • Tratează-te exact aşa cum ai vrea să te trateze ceilalţi.

Nu poţi aştepta de la ceilalţi să te vadă aşa cum nu eşti. Dacă te simţi frumoasă, şi ceilalţi te vor vedea frumoasă. Dacă te simţi împlinită, şi ceilalţi te vor admira şi îţi vor urma exemplul.

mama si copilul
Hispanic mother and daughter
Concluzie

Iubirea de sine începe din interior spre exterior. Armonizează-ţi interiorul, renunţă la prejudecăţi, vinovăţie şi obligaţii – şi devino împlinire, exact ce le doreşti şi copiilor şi familiei tale. Apoi…e momentul să treci la exterior.

Îngrijeşte-ţi corpul, aşa îi vei arăta respect. Iar sănătatea este deopotrivă interioară şi exterioară. O spun specialiştii, noi doar testam. Şi rezultatele vorbesc de la sine.

Eşti un întreg. Nu poţi fi jumătate şi încercă, în acelaşi timp, să oferi totul celorlalţi. Din iubirea de sine rezultă împlinirea şi fericirea celorlalţi.

Când mai multe mame vor fi dispuse să accepte acest lucru, multe aspecte se vor schimba.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes