Toţi suntem genii. Dar dacă judeci un peşte după abilitatea sa de a se căţăra în copac, el va trăi toată viaţa cu impresia că e un prost.” – Einstein.

Acest citat descrie extrem de bine principiul după care funcționează sistemul de învățământ. Și cu toții știm că mulți pești eșuează în a se cățăra. Dar pe ce ar trebui ei să se cațere mai exact?

copil copac

Cred că aici mulți părinți de ieri și de azi ar putea să răspundă ușor: pe o slujbă bine plătită! Și dacă pentru asta este nevoie de note mari la școală și de o diplomă universitară, sunt dispuși să își împingă copiii înspre acele realizări.

Sistemul de învățământ a fost conceput pentru a servi revoluției industriale, progresului economic și creșterii nivelului de trai. Acolo unde bunicii au arat cu plugul tras de boi și părinții au lucrat în fabrici, copiii au șansa de a munci în birouri drăguțe, folosindu-se de miracolul tehnologiei digitale. Iar studiile superioare se presupune că le garantează accesul la slujba de birou bine plătită și la o pensie generoasă. Dar dacă nu mai există garanții?

Tot mai mulți tineri își aleg greșit studiile, fiind influențați de familie, prieteni sau tendințele de moment. Își ignoră vocația, muncesc pentru note mari, intră la facultate, ies cu diploma în mână, se angajează, dacă au noroc, în domeniu. De multe ori ajung să facă cu totul altceva. Improvizează, se descurcă. Unii se enervează, alții devin depresivi. Ceva nu se leagă. Dar ce?

Într-o lume în care accesul la educație și la informație este mai bun ca niciodată, în care oportunitățile sunt nemaiîntâlnite, în care poți porni de jos și să ajungi vedetă sau miliardar, și presiunea de-a avea succes este fără precedent. Or într-un sistem educațional în care nu-ți sunt cultivate abilitățile native, inteligența emoțională, creativitatea și reziliența, este foarte ușor să devii confuz, să-și pierzi motivația atunci când lucrurile nu se întâmplă conform planului, când ești dezamăgit sau te confrunți cu un aparent eșec.

Tot mai mulți adulți, adolescenți și copii sunt diagnosticați cu depresie sau episoade depresive. Cum este posibil așa ceva când lumea în care trăim ne oferă tot mai mult? Poate ar trebui să ne întrebăm și ce ne ia în schimb.

ou spart urme picioareCe sacrificăm atunci când mergem la școală și ne conformăm sistemului și muncim pentru a lua note bune? Ce sacrificăm atunci când mergem zi de zi la un serviciu căruia îi spunem „scârbici”? Ce sacrificăm atunci când, de dragul confortului sau presiunii sociale, ne facem credite pe ani sau chiar zeci de ani? Ce sacrificăm atunci când ieșim din apă pentru a încerca să ne cățărăm în copac?

Ne sacrificăm creativitatea și genialitatea, ceea ce ne facem să fim unici, să fim noi înșine.

Atunci când abilitățile native sunt desconsiderate de sistemul de învățământ și catalogate ca fiind lipsite de valoare, este ușor ca pe de-a-ntregul să ne simțim lipsiți de valoare. Încercăm să ne adaptăm, să ne integrăm, negăm existența acelor părți din noi care nu corespund valorilor general acceptate. Și trecem prin viață incompleți, schilodiți. Uneori devine prea greu de suportat. Așa se naște depresia.

Ce putem face?

fetita joacaSistemul nostru de învățământ nu va fi reformat prea curând. Între timp copiii trebuie să meargă la școală. Economia și piața muncii se schimbă, la fel și cerințele pentru slujbele viitorului. Dacă școala nu îi poate pregăti adecvat, putem da noi o mână de ajutor.

Putem cultiva reziliența, inteligența emoțională și creativitatea copiilor. Le putem dezvolta gândirea critică și abilitatea de a rezolva probleme complexe. Îi putem învăța să învețe, să fie curioși, proactivi, să își asume riscuri și să învețe din greșeli.

Aceste abilități îi vor ajuta pe termen lung, indiferent ce meserii vor avea. Când vor fi nevoiți să-și reconsidere planurile nu vor mai fi debusolați, ci o vor vedea ca pe o provocare. Eșecurile nu îi vor mai doborî, ci îi vor face mai puternici și mai înțelepți.

Și le mai putem încuraja exprimarea pasiunilor și talentelor native. În anumite cazuri vor conduce înspre alegerea carierei. În altele vor deveni hobby-uri. Dar indiferent de scenariu, asta îi va ajuta să își recunoască și valideze și alte calități decât cele confirmate de sistemul de învățământ. Având un sentiment sănătos al propriei valori vor găsi mai ușor resurse să lupte pentru obiectivele lor.

În câte feluri suntem inteligenți și cu ce ne ajută să știm asta?

Howard Gardner a identificat 8 tipuri de inteligență: lingvistică, logico-matematică, vizual-spațială, muzical-ritmică, kinestezică, interpersonală, intrapersonală și naturalistă. În școală se pune mult accentul pe abilitățile logico-matematice și lingvistice. Celelalte tipuri de inteligență sunt neglijate, la fel și creativitatea.

fun play joaca hora

Unii susțin că aceste „inteligențe” sunt mai degrabă abilități sau talente. Cert este că ele sunt în bună măsură înnăscute, moștenite. Ele fac ca unii copii să prefere să se joace singuri, iar alții în grupuri, ca unii să prefere să asculte muzică și alții să joace fotbal, ca unii să deseneze, iar alții să vâneze insecte.

Fiecare copil are propriul amestec din aceste tipuri de inteligență și manifestă interes înspre anumite activități. Adesea părinții nu văd cum acele activități le-ar putea asigura venitul pe viitor și atunci le percep ca fiind o pierdere de vreme și își orientează copiii înspre activități mai lucrative.

fetita surpriza mirareÎn străinătate, școlile care doresc să reformeze modul de predare, caută să se adreseze tuturor acestor tipuri de inteligență. Modul în care încearcă să o facă este paradoxal, echivalând tipurile de inteligență cu stiluri de învățare. Practic programa școlară nu se schimbă atât cât se schimbă stilul de predare la clasă, de prezentare a informației. Deși aceste schimbări fac lecțiile mai interesante și informația mai ușor de înțeles și asimilat, reforma nu este de fond, ci de formă.

De exemplu, dacă un copil excelează la nivelul inteligenței muzicale, pentru el nu este un mare câștig dacă îi vei preda capitalele lumii sub formă de cântecel. Poate îi va fi mai ușor să le memoreze, dar ăsta este obiectivul tău, nu al lui. Obiectivul lui ar putea fi să învețe să cânte cu vocea sau la vreun instrument sau chiar să compună muzică. Și are nevoie să știe că talentul său nu este stupid și dorința de-a studia acele lucruri nu este o pierdere de vreme.

olarit maini care modeleaza lutLa fel, un copil agitat în timpul orelor ar putea avea o inteligență kinestezică ridicată. El are nevoie să se miște pentru a gândi, se exprimă prin mișcare. Poate fi atras de dans sau de sport. Sau pur și simplu are nevoie să lucreze cu mâinile, să creeze modelând materia, și așa mintea lui se concentrează, devine creativă și dă maximum de randament.

În sistemul de învățământ tradițional, majoritatea acestor inteligențe sunt deținute de copiii-pești. Ei  se simt inadaptați, neconformi, insuficient de buni. Învățând că aceste daruri sunt valoroase, își vor dezvolta un sentiment mai sănătos al propriei valori, vor trăi vieți mai împlinite.

Un copil mediocru după standardele școlare poate excela într-o mulțime de profesii nebănuite. Tot așa, un copil cu rezultate școlare excelente ar putea să nu facă față provocărilor vieții. Nu există o rețetă universal valabilă a succesului și nu ar trebui să existe nici presiunea de a-l atinge.

Cum se aplică în școli învățarea cu ajutorul artei dramatice?

În general artele sunt puțin studiate în școli. De multe ori sunt predate la nivel teoretic, istoric și cultural, dar nu în forma lor aplicată, vocațională. Astfel copiii sunt lipsiți de aceste mijloace de expresie, iar cei care au înclinații artistice își simt talentul ca fiind lipsit de valoare.

Cu toate acestea există mișcări serioase pentru a promova învățarea cu ajutorul mijloacelor artei dramatice. În acest sens s-au născut adevărate școli, metodologii, în Statele Unite și Marea Britanie. Iar debutul acestora precedă apariția teoriei inteligențelor multiple.

Young Clowns Having Sword Fight on Stage with Props, Girl Holding Large Pink Comb While Boy Holds Toy Sword

În continuare voi menționa câteva nume care au impus metode de lucru la clasă folosite de mulți profesori și educatori.

Viola Spolin, autoarea cărții „Theater Games for the Classroom: A Teacher’s Handbook” este un nume de referință în Statele Unite. Ea promovează jocuri teatrale bazate pe actorie și activități de grup. Mizează pe inteligența lingvistică și interpersonală, kinestezică. Abordează inteligența muzicală prin interpretarea unor cântece, însoțite de coregrafii simple. Totuși, trece cu vederea importanța inteligenței intrapersonale în jocul actoricesc.

Dorothy Heathcote este specializată în educație prin teatru în Marea Britanie. Apelează la jocuri de rol și reconstituiri ale unor evenimente istorice. În cadrul lecțiilor, copiilor le sunt repartizate anumite roluri, iar ei caută să afle cât mai multe lucruri despre personajele pe care le interpretează. Activitatea se bazează pe improvizație, iar copiii trebuie să-și folosească abilitățile de rezolvare a problemelor.

Laura Gardner Salazar, în „Teaching Dramatically Learning Thematically”, explică metoda Heathcote. Profesorul încetează să mai predea un subiect, ci devine subiectul de studiu, împreună cu clasa. Profesorul creează contextul pentru studiu, elaborează tema, apoi copiii se implică în construirea scenariului și își asumă rolurile. Într-o zi ar putea face parte dintr-o echipă de cercetători care studiază pădurea tropicală și luptă pentru salvarea acesteia de la distrugere, iar în altă zi ar putea fi coloniști plecați peste ocean, încercând să înceapă o nouă viață. Copiii se implică nu doar în studiu și cercetarea subiectului, ci îl și interpretează în cadrul unei scenete prin care prezintă ceea ce au învățat. Metoda se bazează pe tehnici de actorie.

copii costume joc de rol teatru

Dr. Nellie McCaslin, „Creative Dramatics in the Classroom”, se bazează pe tehnici de improvizație și exprimare creativă a emoțiilor, prin pantomimă și prin dialog. Abordează partea de dramatizare și spunere de povești, de recitare de poezii. Prin aceasta stimulează inteligența lingvistică, copiii învățând despre ritmul vorbirii, intonație și despre nuanțele limbii.

În general prin aceste modalități de lucru la clasă, accentul se pune pe jocuri de rol, iar tipurile de inteligență pe care le cultivă sunt: lingvistică, kinestezică, interpersonală și, tangențial, cea spațială și muzical-ritmică.

Probabil exemplul cel mai apropiat din școlile noastre ar fi serbările copiilor, unde micuții interpretează tot felul de scenete, cântă și dansează după coregrafii simple. Unii le iubesc, alții le urăsc cu pasiune. Însă învățarea prin teatru presupune mai mult decât atât.

Ce tipuri de inteligență dezvoltă teatrul?

Deși în practica școlară se pune foarte mult accentul pe actorie și jocuri de rol, teatrul îmbină toate artele și formele de expresie. Diverse tipuri de inteligență se combină pentru a îndeplini diverse sarcini: scriere de scenarii, regie, scenografie, actorie, coregrafie, compoziție și interpretare muzicală, light și sound design, producția propriu-zisă a decorului și costumelor.

mana care scrie

Scrierea de scenarii se bazează pe experiența personală și moștenirea culturală, pe imaginație, literatură și istorie. Scrierea în sine lucrează cu inteligența lingvistică. Experiența personală face apel atât la inteligența interpersonală (a-i observa și înțelege pe cei din jur), cât și intrapersonală (a te cunoaște pe tine însuți și a-ți pune întrebări dificile, uneori chiar filozofice, despre viață). În construcția efectivă a textului putem vorbi și despre aspecte ale inteligenței logico-matematice, deoarece există anumite reguli de scriere și structură ce trebuie respectate, anumite probleme (conflicte) ce trebuie soluționate.

copil erou joc de rolJocul actoricesc implică inteligența kinestezică în ceea ce privește mișcarea și limbajul nonverbal, inteligența lingivistică în memorarea și rostirea replicilor, inteligența muzicală în controlarea ritmului, timbrului, registrului vorbirii, inteligența interpersonală în colaborarea cu ceilalți actori și inteligența intrapersonală pentru a imprima emoții autentice personajului interpretat. Tot aici intră și rolurile speciale ale interpreților de operă sau musical, unde crește accentul pus pe inteligența muzicală, și ale dansatorilor și balerinilor, unde crește în importanță inteligența kinestezică.

creioane colorate copil deseneaza

Scenografia implică inteligența vizual spațială în organizarea spațiului și imaginarea felului în care costumele și decorurile arată. Inteligența logico-matematică este utilă în realizarea efectivă a scenografiei, în găsirea soluțiilor practice, tehnice, structurale, elaborarea bugetelor de producție. Tot în realizarea scenografiei este importantă inteligența kinestezică, lucrul cu mâinile. Și inteligența naturalistă poate juca un rol important aici, prin modul în care materialele sunt înțelese și folosite, prin reciclare sau o bună reprezentare a naturii în decor.

 

copil care canta microfonRegia necesită abilități din spectrul inteligenței lingvistice, deoarece regizorul trebuie să se facă înțeles de un grup divers de oameni, inteligenței interpersonale, pentru o bună colaborare cu echipa, și inteligenței spațiale, pentru a putea vizualiza întreaga producție, de la concept până la reprezentația cu public.

Muzica și sunetele joacă un rol important în spectacol, de ele ocupându-se compozitorul și sound designerul. Pentru aceștia sunt importante inteligența muzicală și cea logico-matematică. Spectacolul are nevoie și de lumini, de care se ocupă light designerul. Acesta își folosește inteligența vizuală.

jucarie animatie emotii plusȘi avem și categoria specială a teatrului de animație, a teatrului cu păpuși sau marionete. Realizarea păpușii în sine implică inteligențe precum cea vizuală și kinestezică, poate chiar naturalistă și logico-matematică, în funcție de tipul de păpușă. În plus, păpușa devine o extensie a sinelui și, în același timp, o mască, permițându-i copilului altfel timid să se exprime mult mai ușor decât ar face-o dacă ar trebui să interpreteze pur și simplu un rol. Devine ideală pentru copiii cu inteligență intrapersonală, cărora le poate fi mai greu să exprime ceea ce simt și gândesc.

Atunci când învățarea cu ajutorul artei dramatice distribuie toate aceste funcții și nu doar jocurile de rol, beneficiile sunt maxime.

Cum poți beneficia de jocul de-a teatrul acasă?

Teatrul Tikaboo este o jucărie, un teatru în miniatură, însoțit de o serie de scenarii și scenografiile aferente. Oferă un alt mod de a spune și a ilustra povești. Este un prilej de activități creative, de bricolaj. Este o metodă de a familiariza copilul cu teatrul ca formă de cultură.

Și mai este ceva.

Este un instrument pentru testarea și exersarea inteligențelor multiple. Sub formă de joc, copilul își poate asuma oricare dintre rolurile menționate mai sus. Poate face oricare dintre activitățile specifice sau pe toate la un loc, cultivându-și talentul și depășindu-și limitele.

Își poate dezlănțui creativitatea pentru a realiza ceva nou.

Va învăța să gândească un proiect, să-l urmărească din stadiul de concept până la finalizare. Poți să îi fii alături în acest proces, să îți oferi sprijinul. Vezi ce îi place mai mult. Asta vă poate da idei pentru noi activități sau domenii de studiu.

Și indiferent dacă vă veți juca sau nu cu teatrul, îi poți face un cadou prețios: spune-i că talentul său nu este inutil și stupid. Încurajează-i pasiunile. Nu-l transforma în peștele care nu se poate cățăra în copac. Ajută-l să își găsească propriul drum.

[vc_row][vc_column][us_btn label=”Află mai multe despre Teatrul Tikaboo” link=”url:https%3A%2F%2Ftikaboo.ro%2Fteatrul-tikaboo%2F||target:%20_blank|” style=”3″ align=”center”][/vc_column][/vc_row]

Cu drag pentru tine,

Emilia

arhitect de lumi imaginare

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse