Care este cea mai importantă instituție din lume?

O întrebare relativ banală, dar plină de semnificație dacă înțelegem aspectul macro-social.

Facem parte dintr-o societate grăbită să realizeze indivizi și să se realizeze pe sine. O societate care își dorește atât de mult realizarea financiară, încât spectrul valorilor comune se înclină în zona de putere.

Societatea percepe că fără bani nu ai putere. Nu poți trăi decent decât cu o sumă semnificativă de bani lunar. Puterea le aparține celor care au bani și, astfel, a început o goană spre ceva numit „realizare financiară” în orice condiții. Și, desigur, unul dintre efectele acestei goane este „fără scrupule”.

Asta presupune o abordarea concurențială, nicidecum o abordare de echipă. Și astfel, practic, mai tot timpul ne trezim că suntem în concurență cu oricine și cu orice.

Singurul lucru cu adevărat important rămâne victoria. Nu contează în ce condiții: ești ori învingător, ori învins.

Nu știu dacă această formă socială pe care o trăim are un izvor în cultura americană pe care noi am copiat-o. Sau dacă e, pur și simplu, efectul democrației cu bune și rele.

Tot ce știu este că această formă de competiție distruge încet, dar sigur, cea mai importantă instituție în stat, și anume familia.

Cu riscul de a repeta, o să vorbesc din nou despre instituţia FAMILIA, datorită importanţei acesteia. Iar apoi revin cu argumente puternice legate de distrugerea familiei.

Ce presupune o instituție?

Un scop comun pentru mai multe persoane. Conform dicționarului explicativ, este o organizație care desfășoară o activitate cu interes comun.

Iar cel mai des întâlnită instituție prezentă pe teritoriul unui stat este familia. Este cea mai importantă și pentru că societatea este alcătuită din astfel de instituții care se modelează într-o formă sau alta de-a lungul timpului.

Când se modelează spun, de fapt, că își schimbă scopul într-o formă sau alta. Tinde spre un scop comun și asta se întâmplă prin copierea așa-numitor formatori de opinie pe care îi întâlnim la tot pasul în societate. Acești formatori de opinie ori sunt persoane mai erudite, ori persoane mai „informate”.

E ca și când tu deții o informație, în cazul eruditului, știi care sunt efectele acelei informații oferite unei alte persoane, iar în cazul „informatului” nu ai nici cea mai vagă idee care sunt efectele ei; dar oferi acea informație în stânga și în dreapta pentru simplul fapt că te plasează în mijlocul societății în care trăiește și îți validează poziția; transformându-te în lider sau formator de opinie, cum vrei să îi spunem.

De dragul exemplificării, am împărțit în două societatea, formând tabere, dar desigur că, în viața de zi cu zi, există și nuanțe ale acestui concept. Însă sunt convins că înțelegi foarte bine mesajul meu.

Iar majoritatea persoanelor se informează utilizând cam aceleași surse: cărți, website-uri, Wikipedia, articole sau televizor. Iar aici am o remarcă importantă: eruditul folosește majoritatea instrumentelor de mai sus, mai puțin televizorul, pe când „informatul” folosește preponderent televizorul și mai puțin anumite discuții cu erudiții.

Eruditul și informatul

O altă caracteristică definitorie a acestui concept este că eruditul oferă informația doar în urma unei informări temeinice în prealabil, pe când „informatul” oferă informația fără nicio analiză, doar pe baza unor presupuneri.

Este evident că în societate găsim mult mai mulţi „informaţi”. Și, din păcate, este evident faptul că avem nevoie de un echilibru.

Și, după cum ai citit mai devreme despre valori, ele tind să se alinieze într-o singură parte a tabelului prezentat mai devreme; ceea ce presupune valori în dezechilibru. Acestea vor genera frustrare și  nefericire, cum deseori ai auzit de persoane care sunt împlinite financiar, dar nu sunt fericite. Exact despre acest tipar vorbesc.

Revin cu informația că este nevoie să avem valori echilibrate din spectrul celor patru abordări ale unui individ: o viață onestă, o viață împlinită financiar, o viață spirituală și o viață creativă. După cum bine observi, ele sunt împărțite echilibrat: două care țin de realizare personală, pe când celelalte două țin de o viață împlinită social.

Până la urmă, avem nevoie de echilibru în tot ceea ce facem și asta datorită felului în care percepe creierul nostru informația, între cele două extreme: greu-ușor, urât-frumos, mincinos-onest, real-fantastic, bogat-sărac etc. Restul nu ne interesează, tindem să spunem ceva de genul:

  • Nu îmi spune nimic.
  • Un om fără sare și piper, fad.
  • Trebuie să fac ceva mai antrenant.

Echilibru

Asta e forma în care noi devenim eficienți: când avem echilibru în viața noastră; când latura spirituală este pregătită de evoluție; când latura socială este pregătită să cunoască oameni frumoși; când suntem pregătiți să gestionăm o avere consistentă; când suntem pregătiți să fim lideri în adevăratul sens al cuvântului etc.

Practic, evoluția ar trebui să se manifeste pe toate cele patru spectre esențiale ale vieții. Dacă se întâmplă doar într-o singură direcție, vom observa că avansăm cu frâna de mână trasă. Și ne dăm seama că degeaba ne-am grăbit, e nevoie să ne întoarcem, să observăm de ce ansamblul nu funcționează unitar.

Iar acum să revin la informația că cea mai importantă instituție în stat este grav afectată de forma actuală a societății.

Mai devreme ți-am spus de unul dintre factorii cauzatori, și anume de mediul concurențial: această dorință puternică de a câștiga cu orice preț.

Ea se manifestă în toate relațiile pe care le avem, cu soția/soțul, copiii, colegii de muncă, prietenii etc. La nivel conștient, generează invidia pe care o recunoaștem și cu toții am trăit-o. Chiar mai mult, în țara noastră există o vorbă de genul:

„Să moară și capra vecinului”.

Dar problema este la nivel subconștient pentru că ea generează emoții negative puternice. Pur și simplu, ajungi să urăști o persoană pentru succesul ei și mai grav decât atât este că nu conștientizezi că e vorba de ură; ci înțelegi doar că e vorba de un sentiment negativ. Și culmea este că această emoție te motivează să muncești mai mult și mai mult pentru a avea succes. Există chiar și un termen pentru acest aspect: workaholic (dependent de muncă).

Evident că toate aceste efecte se transmit în relație și observăm că nimeni nu mai are timp de nimic. Cu toții vorbim doar de efecte, dar cauza este cea expusă.

Câte persoane crezi că  sunt conștiente de cauza de pe urma căreia nu mai au timp de nimic?

Evident că mult prea puține. Și tot legat de acest subiect, menționez un alt aspect important: în momentul în care prioritizezi munca înaintea familiei, este evident că în dorința de a face cât mai multe lucruri pentru succesul tău, vei tăia din timpul alocat familiei, pentru că ei „acceptă și înțeleg”.

Până într-un punct, când nu se mai poate și astfel vedem efectele în societate: divorț, familii monoparentale, copii traumatizați, alienare parentală etc.

Un alt element al cauzei este dat de scenariul de viață și despre acest aspect am vorbit mai devreme, dar nu din această perspectivă.

Conform scenariului de viață, părinții ne-au programat într-un fel sau altul. Majoritatea scenariilor de viață, din păcate, sunt negative, împotriva împlinirii ca individ și vreau să îți expun doar câteva argumente în acest sens:

  • Nu am beneficiat de educație financiară, părinții nu au știut despre acest aspect și, în concluzie, nu ne-au învățat acest lucru, în cel mai fericit caz ne-au spus să strângem bani. În regulă, și după …
    Ce facem cu banii strânși, investim, îi ținem în bancă, bănuiesc că știi și tu cazuri de genul acesta.
  • Nu am beneficiat de inteligența emoțională, din contră, am fost obligați să nu ne expunem sentimentele și deseori auzim de persoane care și-au pierdut controlul, mai exact:
    „Au văzut negru în fața ochilor”.
  • Ne-a fost omorâtă creativitatea prin simplul fapt că nu am fost încurajați să explorăm, să punem întrebări, să cercetăm, să punem sub semnul întrebării orice considerăm noi. În schimb, am fost încurajați să fim disciplinați, să stăm în banca noastră și să nu punem întrebări pentru că deranjăm clasa etc.
  • Nu am fost încurajați să avem încredere în noi, ni s-au spus mai tot timpul expresii de genul:
    • „Ești copil, de unde să înțelegi tu?”
    • „Vei crește tu mare și vei înțelege”.

Lista poate continua, dar, în esență, am expus doar câteva argumente și acum am o singură întrebare:

Facem și noi aceleași greșeli în educația copiilor noștri?

Dacă nu conștientizăm toate aceste aspecte, desigur că le facem și noi. Pentru că am învățat să fim părinți de la părinții noștri. Practic, ei au fost singurii profesori ai noștri.

Și am transformat totul și i-am dat altă formă programării parentale, acum folosim alte expresii de genul:

  • „Ai grijă să nu cazi.”
  • „Vezi pe unde mergi.”
  • „Mă iei la rost acum, măi copile?”

Am dat doar câteva exemple, dar este evident că vom duce greșeala mai departe dacă nu schimbăm ceva în tot acest proces.

Diferența este că în acest moment putem schimba, fără doar și poate, tot ce ne dorim. Pentru simplul fapt că avem toate instrumentele necesare de informare pentru a face acest lucru.

Dar de ce totuși nu o facem?

Pentru că în societatea actuală s-a creat încă o problemă imensă. Prea multă școală care se transformă într-o apatie incredibil de mare față de procesul de învățare.

Iar frustrarea vine tocmai din faptul că deşi facem parte activ din societatea actuală, nu intervenim decisiv să schimbăm acest concept greşit.

Autoeducarea

Foarte multe persoane după ce termină școala nu mai pun mâna pe o carte să se informeze. Pentru că sunt agresate de acest concept din perioada școlii, cu mult prea multă informație fără niciun rost; care, cel mai probabil, nu ne ajută cu nimic în această viață.

Este foarte normal să nu îți mai dorești să înveți nimic. Pentru că ești suprasaturat de informație de proastă calitate. E ca și când ai fost obligat toată viața până în acel moment să alegi cantitatea în detrimentul calității.

Normal că nu îți mai dorești să te autoeduci. Când, de fapt, autoeducația este cea mai sigură formă de evoluție. Pentru că presupune să înveți exact ceea ce ai nevoie și nimic mai mult.

Dar, din păcate, foarte puține persoane aleg această soluție. Iar majoritatea celor care aleg această cale de evoluție sunt persoane care au ajuns la o limită. Și trebuie să schimbe ceva în viața lor.

Mai sunt și alte aspecte care amenință cea mai importantă instituție în stat. Dar, momentan, mă opresc la cele trei expuse mai sus. Și îți spun că pentru toate acestea și pentru oricare altă amenințare avem o soluție. Care funcționează de fiecare dată: autoeducația.

Va trebui fie să atingi una dintre extreme, fie să fii o persoană care se autoeducă.

Dacă ești o persoană care se autoeducă în mod constant, fără a fi nevoit să-ți atingi extremele, ești un caz fericit și mă bucur pentru tine.

Extras din cartea scrisă împreună cu prof. Florian Colceag (antrenorul de genii): ”Copilul tău este un geniu!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse