Sistemul scandinav de învăţământ este unul dintre cele mai simplificate, dar în acelaşi timp eficiente, sisteme de învăţământ din întreaga lume.

cum motivezi copilul sa invete

Nu numai pentru că este foarte pragmatic, susţine creativitatea şi libertatea de exprimare, dar mai ales pentru că susţine educaţia reală şi nu numai în teorie, încurajând fiecare elev în parte să se dezvolte în direcţia care îl reprezintă.

Scopul final şi esenţa acestui tipar educaţional îl reprezintă dorinţă ca fiecare să devină un adult priceput în aria lui – şi nu omul bun la toate.

Astfel, notele nu sunt relevante decât în măsura în care confirmă priceperea reală a elevului într-un anumit domeniu , iar temele nu sunt fundamentul unei educaţii solide, nici un reper obligatoriu pentru cultura generală.

Lucruri pe care copiii ar trebui să le facă în locul temelor pentru acasă

Probabil eşti puţin confuză. Şi eu am fost, iniţial, când am luat contact cu acest sistem, pentru că al nostru, după cum bine ştim, este foarte diferit.

Însă experiența mi-a prins bine şi am descoperit că o serie de lucruri incredibile fac educaţia mai interesantă, mai eficientă şi mai bogată decât temele.

Iată câteva dintre lucrurile pe care copiii ar trebui să le facă în locul temelor pentru acasă – şi cum acestea aduc adesea o mai mare contribuţie educaţiei şi bagajului de cunoştinţe generale.

1. Să viziteze muzee

Simplă vizită la un muzeu este nu doar relaxantă, plăcută şi interactivă, dar oferă copilului cunoştinţe variate în domenii precum pictura, istoria artei sau filosofie – şi îl învaţă gândirea critică, îi dezvolta inteligenţă emoţională şi spiritul creativ.

Finlanda este ţara numărul 1 în lume – care îndeamnă părinţii să îşi ducă la muzee copiii…în loc să petreacă ore întregi rezolvând teme – din obligaţie. Vizita la muzeu păstrează vie curiozitatea copilului, îl motivează să descopere mai mult, să se se cunoască şi să îşi găsească hobby-uri care să îl ajute să se dezvolte în viitor.

2. Să doarmă

Da, când vine de la şcoală, în locul temelor copiii ar trebui să doarmă. O spune The National Sleep Foundation, institutul american care se ocupă cu studiul somnului. La ultima cercetare, spun specialiştii, aproximativ 30% dintre copii nu dorm suficient şi se încadrează în marea masă a celor obosiţi cronic.

lucruri pe care nu le stiai despre somnIar acest lucru nu este deloc în regulă. Pentru că randamentul şcolar, rezultatele şi realizările copilului sunt dependente de o minte odihnită.

Nu e de mirare că toate merg pe dos, dacă şi copilul e permanent obosit.

De fapt, copiii petrec trei sferturi din zi făcând teme. Incredibil, nu? Iar somnul nu mai este de multă vreme prioritar, din păcate.

Conform Naţional Sleep Foundation, chiar şi o jumătate de oră de somn pe zi îl ajută pe copil să aibă rezultate îmbunătăţite la şcoală.

3. Să asculte muzică clasică

Institutul britanic de educaţie din Londra a realizat un studiu în urma căruia a concluzionat că muzica clasică îl ajută pe copil să îşi dezvolte atenţia, concentrarea, ascultarea activa şi să se autodisciplineze. Impactul pe care muzica clasică îl poate avea asupra creierului copilului ajunge până în punctul în care acesta să dezvolte o pasiune pentru acest gen muzical şi interes pentru studiul unui instrument.

În plus, copiii care îşi petrec timpul ascultând muzică clasică vor dezvolta o mai mare capacitate de ascultare şi concentrare la şcoală şi se vor bucura de rezultate şcolare mai bune.

4. Să scrie poveşti

Nu e nevoie de talent special, ci de libertatea de exprimare pe care temele o fragmentează şi o reduc enorm.

copilul devine ce ii spui tu ca este

În locul temelor, spun studiile, copilul ar trebui să scrie ce simte şi să beneficieze de libertatea pe care o oferă creativitatea.

În felul acesta, pe lângă dezvoltarea imaginaţiei, copilul îşi va creşte stima de sine şi încrederea că poate realiza lucruri minunate.

Iar acestea sunt criterii esenţiale pentru rezultate mai bune la şcoală.

Copiii au nevoie de apreciere şi sentimentul ca sunt buni în ceea ce fac, exact cum au nevoie de aer. Prin scris, copilul se descoperă.

5. Să facă voluntariat

Atunci când face voluntariat, pe lângă faptul că înţelege empatia, copilul se simte util, înţelege ce înseamnă să lucreze în echipă, afla cât de mult contează să te implici şi să ai rezultate care atrag admiraţia şi cresc, automat, stima de sine.

O lecţie de voluntariat va fi mai preţioasă decât o serie de teme obositoare, pe care copilul le va face din obligaţie. Măcar din când în când, activităţile libere ar putea lua locul temelor fără sfârşit.

6. Să citească

Cărţile îl ajută pe copil să înţeleagă mai bine lumea, să se cunoască, să se dezvolte şi să îşi găsească un scop pentru care să lupte. Însă timpul alocat citirii e firesc să se reducă…atunci când temele sunt de trei ori mai multe. Pentru că oboseala este inevitabilă.

Dacă timpul alocat citirii ar fi mai mult sau măcar egal cu acela alocat temelor, copiii ar fi mai odihniţi, mai curioşi şi s-ar bucura de rezultate mai bune la şcoală.

Într-un sistem educaţional ideal, cititul liber ar lua locul temelor fără sfârşit.

7. Să călătorească

Călătoriile, chiar şi cele scurte, în apropiere, cântăresc cât o săptămână de teme.

dezvoltarea copiluluiCălătoria îl învaţă pe copil geografie, istorie, biologie, îi dezvolta spiritul antreprenorial, curiozitatea şi dragostea pentru natură, artă, arhitectură şi evoluţie.

Copilul primeşte noi perspective asupra lucrurilor şi a lumii, iar scopul lui în viaţă se defineşte mai uşor.

În plus, toate temele vor fi mai uşoare, pentru că învăţarea a fost liberă, prin joacă şi călătorie, iar rezultatele vor fi şi ele pe măsură.

Concluzie

Iată 7 lucruri pe care copiii ar trebui să le facă în locul temelor. Cel puţin într-un sistem educaţional ideal, care are în centrul tuturor intereselor…copilul. Copilul, mulţumirea, rezultatele şi viitorului copilului.

La fel că joaca liberă, încă subestimata în procesul educaţiei, învăţarea experimentală, care înlocuieşte temele cu descoperirea ar creşte randamentul şcolar şi ar ajuta copilul să privească şcoală cu alţi ochi: încrezător, interesat, cu implicare şi dorinţa de a fi mai bun.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes