„Atunci când părinții fac prea multe pentru copiii lor, copiii nu vor face prea multe pentru ei înșiși.”

Elbert Hubbard

Copiii aduc multe bucurii în viața părinților, dar și momente tensionate. Asteptările zilnice de la tine sunt foarte mari: copilul are nevoie de tine, trebuie dus la creșă, la grădiniță sau la școală, are nevoie de haine curate, de mâncare gătită, de plimbări, ajutor la teme și de multă răbdare.

Plus multe alte activități care țin de casă sau de locul de muncă, pentru părinții care lucrează de acasă sau chiar la birou.

Dormi suficient, dar tot resimți o stare de oboseală permanentă?

Înainte de a da vina pe programul încărcat si responsabilitățile multiple din viața ta de părinte sau chiar de la serviciu, gândește-te că există o multitudine de alți factori care stau la baza oboselii inexplicabile.

Cu cât afli mai repede care sunt acești factori și cu cât iei măsurile necesare pentru a schimba acest lucru, cu atât va fi mai bine pentru sănătatea ta.

Oboseala

Ne arată că sistemul nostru imunitar este slăbit.

Experții sustin că dacă starea de oboseală și epuizare inexplicabilă se întinde pe o perioadă mai lungă de o săptămână este recomandată consultarea unui specialist.

De cele mai multe ori, oboseala ascunde probleme de sănătate minore care pot fi tratate relativ repede.

Cea mai evidentă cauză

Este legată de faptul că nu dormim suficient, adulții având nevoie de șapte-opt ore de somn, însă numarul acestora poate fi chiar mai mare, în funcție de nevoile speciale ale organismului.

Nu contează doar numărul de ore pe care le dormim ci, mai ales, respectarea unui orar  de somn – cu alte cuvinte, dacă ne culcăm la o oră diferită în fiecare seară calitatea somnului are de suferit, fiind afectat ciclul de somn.

Somnul oamenilor

Este compus din mai multe cicluri de câte 90 de minute, în medie. Dacă ne trezim după un ciclu de somn ne simţim odihniţi, iar dacă ne trezim în mijlocul acestuia avem senzaţia de oboseală.

De asemenea, o cantitate ridicata de cofeina este contraindicată, pentru ca afectează odihna, provocând diverse probleme în organism.

Oboseala e un semnal pe care ni-l dă corpul

Mesajul cu care vine oboseala este că nu ne îndreptăm în direcția potrivită sufletului nostru.

Mi-am dat seama că povestea „cu sunt obosit (ă)” sau „mă doare capul/spatele/etc” nu e decât un program al subconștientului nostru menit să ne apere de situațiile inconfortabile care ne-ar putea arăta cine suntem cu adevărat, care ne-ar putea arăta ceea ce am reprimat încă din copilărie și care ne-a adus în situația asta.

Totodată oboseala denotă faptul că ne-am amânat atât de mult împlinirea propriilor dorințe și nevoie, încât am ajuns la epuizare.

Mai mult decât atât în mod conștient noi știm că nici în viitorul apropiat nu se va întrezări un moment în care să avem grijă de propriile nevoi.

Gândurile pe care le avem zilnic ne arată calitatea vieții pe care o trăim

Gândurile pe care le avem zilnic ne consumă o mare parte din energie. Așa ajungem treptat să ne pierdem profta de viață, să ne simțim tot mai plictisiți de această rutină zilnică, ce pare să nu se mai sfârșească.

Atunci când afirmăm foarte des despre noi „că suntem obosiți”, nu facem decât să perpetuăm starea aceasta și pe viitor, pentru că ne ajută să „evităm” ceva ce nu vrem să vedem, ceva ce nu vrem să facem sau să fim.

Nici negarea oboselii nu ajută, ba din contră.

Ca părinți avem impresia că le putem face pe toate, singuri. Iar acest lucru duce la epuizare în timp.

Idealurile prea înalte în timp prea scurt

Ne setăm idealuri mult prea mari pe care să le facem în timp prea scurt. Aceste idealuri nu le-am putem atinge, nici dacă n-am avea copii.

Ne comparăm tot timpul cu alți părinți, sau avem tendința de a ne compara copiii cu alți copii, lucru care ne aduce nemulțumire de propriile realizări, și ne scade stima de sine.

Un lucru este clar, viața nu e doar despre muncă sau acțiune. Viața este și despre relaxare, iar echilibrul dintre cele două ne decide sănătatea și calitatea vieții.

O modificare importantă în programul nostru de zi cu zi ar fi să reuşim să:

  • ne culcăm la aceeaşi oră în fiecare seară
  • ne setăm obiective mici pe termen scurt și usor realizabile
  • practicăm recunoștința zilnic
  • renunțăm să ne mai comparăm pe noi și copiii noștri cu alții
  • ne oferim micile plăceri zilnic
  • petrecem timp de calitate cu partenerul de cuplu măcar o dată pe săptămână (dacă mai mult nu se poate la început)
  • ne facem planuri zilnic și să le notăm într-o agendă
  • să revizuim seara ce am reuști să facem de pe lista care ne-am propus-o pe ziua respectivă
  • ce nu am reușit vom face în următoarea zi (ținând cont de faptul ca în ziua precendenta ne-am propus prea multe de făcut, iar lista trebuie să fie mai scurtă, cel puțin până ne obișnuim cu acest ritm)
  • respirăm corect -minim 20 de respirații corecte și complete pe zi
  • facem sport măcar de două ori pe săptămână (atunci când zic sport, pot fi și câteva exerciții făcute acasă cât să ajute creierul să se oxigeneze mai bine )
  • ne dezvoltăm inteligența emoțională

Oamenii care au o stare bună de sănătate emoțională sunt conștienti de gândurile, sentimentele și comportamentele lor.

Aceștia au învățat modalități sănătoase de a face față stresului și problemelor care sunt o parte normală a vieții, au o părere bună despre ei înșiși și au relații sănătoase.

Oamenii care lucrează la dezvoltarea inteligenţei lor emoţionale reuşesc să nu mai fie copleşiţi de provocările din viaţa de zi cu zi. Aceştia îşi pot controla emoţiile în situaţii tensionate şi se bucura de viaţă mult mai mult.

Îți dorești să dezvolți inteligența emoțională a familiei tale?

Dă click aici!

Îți doresc mult succes în schimbarea modului tău de viață! Nu uita că momentul cel mai bun pentru a face o schimbare în viața ta începe acum. Spor!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse