Identificarea emoțiilor determină conștientizarea propriilor emoții și a abilității de a citi cu precizie emoțiile altor oameni.

Utilizarea emoțiilor determină generarea de idei,de sentimente, de spirit de echipă. Înțelegerea emoțiilor permite conectarea la propriile emoții și utilizarea lor în mod constructiv.

Copiii învață să-și recunoască și să-și gestioneze emoțiile, să le transpună în vorbe și să le folosească în avantajul lor, consolidând relații autentice cu sine și cu cei din jur.

Prin dezvoltarea inteligenței emoționale deschidem canalul de comunicare cu copilul și putem descoperi ceea ce simte cu adevărat.

Este foarte important să îi amintești copilului tău mereu că îl iubești, că îl susții, și să îl ajuți să își dea seama ce potențial extraordinar are și că orice problemă are rezolvare.

Pe lângă conștientizarea sentimentelor și capacitatea de a controla emotiile puternice, copiii au nevoie să învețe să se afirme printr-o comunicare încrezătoare.

Această comunicare încrezatoare este compusă din patru elemente:

  • pozitia corpului
  • privirea
  • limbajul
  • tonul vocii

Noi adulții o cunoaștem sub denumirea de comunicare non-verbală și știm cât este de importantă.

Persoanele care au inteligența emoțională dezvoltată:

  • reusesc să-i facă pe ceilalți să se simtă în centrul atenției deoarece le acordă timp să vorbească, fiind înclinați mai mult spre a asculta oamenii nu spre a le vorbi
  • dispun de un incredibil auto-control
  • înțeleg puterea emoțiilor însă nu reacționează la impuls, reușesc să se stăpânească și să-și țină în frâu emoțiile care îi năpădesc
  • știu să tacă atunci când nu sunt stăpâni pe anumite subiecte de discuție, acordându-le celorlalți dreptul să împărtășească informații
  • acceptă cu ușurință feedback-urile care li se oferă, fiind deschise criticilor
  • sunt mai empatice

De ce este important să îi ajutăm pe copii să-și dezvolte inteligența emoțională?

  • rezultatele academice sunt mai bune și mediu de învățare este unul mai bun
  • promovarea învățării sociale și emoționale în rândul copiilor a condus la reducerea violenței și a agresiunii în rândul copiilor
  • are un impact determinant asupra vieții viitorului adult
  • copiii învață cum să-și controleze emoțiile
  • copiii învață să rezolve pozitiv conflictele și să ia decizii responsabile
  • copiii care au o inteligență emoțională bine dezvoltată vor fi mai bine pregătiți să se confrunte cu viața de adult atunci când vor trebui să lucreze în echipă pentru un obiectiv comun, să elaboreze planuri și strategii, să-și gestioneze dezacordurile și conflictele cu colegii lor
  • îi ajută pe copii să se adapteaza rapid la situații/ persoane noi
  • au curaj să pună întrebări sau să își afirme preferințele
  • ajută la dezvoltarea sistemul motivational, spre exemplu nu face unele activitati doar pentru ca i-au fost cerute ci le face pentru ca a înteles că sunt utile pentru propria dezvoltare și îi oferă beneficii
  • copiii cu inteligență emoțională dezvoltată știu să spună NU fără să îi rănească pe ceilalți

De ce este important ca noi adulții să ne dezvoltăm inteligența emoțională?

  • ne ajută să navigăm în complexitatea socială a locului de muncă, să conducem și să îi motivăm pe ceilalți, să excelăm în carieră
  • ne ajută să comunicăm mai eficient și să dezvoltăm relații mai puternice, atât la locul de muncă, cât și în viața personală
  • ne ajută să facem față stresului
  • ne ajută să fim cât mai conştienţi de emoţiile pe care le experimentăm în fiecare moment
  • ne ajută să ne acceptăm emoţiile aşa cum sunt ele (mai ales pe cele negative şi dureroase)
  • ne ajută să învăţăm să ne exprimăm emoţiile în mod adecvat, fără să ne lăsăm conduşi de ele
  • ne ajută să păstrăm contactul cu propriile emoţii chiar dacă mediul în care trăim nu le acceptă (şi chiar dacă nu avem voie să le manifestăm)
  • ne ajută să ne perfecţionăm în a citi emoţiile celorlalţi
  • ne ajută să exersăm în continuu înţelegerea, toleranţa şi empatia faţă de cei din jurul nostru
  • ne ajută să încercăm să îi acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt ei
  • ne ajută să învăţăm cum să spunem ce avem de spus, fără a-i răni pe ceilalţi
  • ne ajută să învăţăm să primim şi să oferim afecţiune atunci când suntem în relaţie cu ceilalţi
  • ne ajută să învăţăm să ne prezentăm propriile puncte de vedere într-o manieră interesantă pentru ceilalţi
  • ne ajută să învăţăm să ne punem obiective, şi să facem tot ce ne stă în putere să le atingem
  • ne ajută să învăţăm să fim perseverenţi şi să trecem de frustrări, dezamăgiri şi eşecuri
  • ne ajută să le transmitem şi celorlalţi scopurile noastre
  • ne ajută să reuşim să îi animăm şi să îi însufleţim pe ceilalţi pentru a se schimba

Cum dobândim inteligența emoțională?

Inteligența emoțională poate fi dobândită în timp, cu răbdare, procese de introspecție și exerciții conștiente de identificare a emoțiilor proprii și ale celor cu care interacționăm.

O modalitate ușoară și distractivă de recunoaștere a emoțiilor și dezvoltare a inteligenței emoționale este Jocul EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale.

De ce este important să ajutăm copiii să-și dezvolte inteligența emoțională? 1

Ajutându-i pe copii noștri să-și dezvolte inteligența emoțională încă de la vârste fragede îi ajutăm să devină adulți echilibrați, iar în viitor se vor bucura de o viață armonioasă.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes