Poate te-ai confruntat și tu cu situații stânjenitoare în care puiul tău să lovească, să muște, să trântească. Specialiștii au constatat că între 18 luni și 3 ani comportamentul agresiv este frecvent. La această vârstă, copilul nu are un control bun asupra dorințelor sale și acționează fără să gândească. În fapt, la originea agresiunii se află un impuls sau o lipsă de autocontrol și nu dorința copilului de a răni pe cineva.

Chiar dacă gesturile agresive sunt „normale” până la un punct, este foarte important să intervii; însă, în același timp, este necesar să știi de ce un copil se comportă agresiv.

 

De ce un copil se comportă agresiv?

Iată motivele obișnuite pentru care un copil se comportă agresiv:

  • imită comportamentul agresiv pe care îl vede la alți copii sau adulți;

  • primește prea puțină atenție sau nevoile sale emoționale nu sunt luate în considerare; 

  • refuză să împartă;

  • asistă în mod regulat la dispute familiale, ceea ce îl face să creadă că agresiunea este o reacție normală;

  • este îngrijorat de sosirea unui nou copil, despărțire, ceartă sau durere; încearcă să se adapteze la schimbări, ceea ce îl face mai obosit și mai iritabil;

  • a fost foarte stimulat sau supraexcitat (de exemplu, după o perioadă lungă de joc activ sau o petrecere pentru copii); are nevoie să fie singur pentru a se liniști sau a se odihni;
  • este pedepsit cu regularitate sau cu asprime, ceea ce îi poate spori reacțiile agresive;

  • are întotdeauna ultimul cuvânt când este agresiv, ceea ce îl face să creadă că, deși ostil, comportamentul său este tolerat și funcționează în favoarea lui.

În acest sens, în cartea sa A se juca, a crește, a înflori, Deborah Macnamara ne îndeamnă să ne concentrăm pe emoția frustrării – cauza, mai degrabă decât pe agresivitate – simptomul.

Prin urmare, este ineficient să întrebi un copil agresiv de ce lovește. În astfel de situații, copilul este incapabil să raționeze, deoarece este complet copleșit de emoțiile sale. Întrucât emoția frustrării determină agresivitatea unui copil, părintele ar trebui să se concentreze asupra acestui aspect.

Susține copilul astfel încât să-și elibereze energia agresivă

Deborah Macnamara explică faptul că un copil aflat în furia frustrării are nevoie ca părinții săi să primească această furie până când se transformă în tristețe, semn că procesul de „doliu” a început și că această criză se apropie de sfârșit.

Astfel, copilului trebuie să i se permită să-și experimenteze pe deplin furia și apoi să aibă lacrimi de tristețe atât timp cât are nevoie, într-o relație de încredere cu un adult grijuliu. Adultul trebuie să însoțească puiul de om în frustrare până ce acesta deschide ușa acceptării și a adaptării. Acest lucru presupune a nu cenzura emoția amenințându-l cu pedeapsa, cerându-i să se liniștească, spunându-i că nu are un motiv întemeiat pentru a reacționa astfel. De aceea, o îmbrățișare, un gest tandru, liniște, răbdare sau cuvinte precum „sunt aici”, „știu, e greu” îl vor ajuta să ajungă la tristețea care se ascunde în spatele furiei și al agresivității.

3 principii de care să ții cont pentru a păstra relația cu copilul agresiv

În plus, autoarea vorbește despre existența a 3 principii de care să ții cont pentru a păstra relația cu copilul agresiv.

  1. Depersonalizează atacul

Dacă copilul lovește, țipă sau mușcă, a-i spune că este rău sau insuportabil, nu va face decât să-i sporească frustrarea. Depersonalizarea atacului duce totul la nivelul comportamentului, dar nu transmite ideea de judecată. De exemplu, îi poți spune: „picioarele nu sunt pentru a lovi” sau „dinții nu sunt pentru a mușca oamenii.”

  1. Concentrează-te pe frustrare pentru a-ți păstra și susține demnitatea

Însoțirea sentimentelor copilului prin reflectarea asupra a ceea ce spune și asupra a ceea vrea să facă poate ajuta la întoarcerea de la violență la furie. De exemplu, un părinte ar putea spune: „Dinții tăi au mușcat pentru că ești frustrat. Te voi ajuta cu asta. ” În acest fel,  păstrezi demnitatea copilului atunci când se află într-o criză emoțională, astfel încât să eviți să adăugi frustrare exploziei sale.

  1. Comunică faptul că relația este suficient de puternică pentru a susține tumultul emoțiilor sale

Atunci când un copil atacă, părinții sunt tentați să-și retragă sprijinul și dragostea (prin negarea apropierii fizice și emoționale). Însă, mai potrivit ar fi să-ți asiguri copilul că relația voastră nu este afectată: „Știu că ai dificultăți; sunt mereu aici cu tine” sau „Este în regulă! Știu că ești supărat. Vom trece împreună peste asta”.

Concluzie

În concluzie, învățându-l pe copilul tău să-și controleze impulsurile și emoțiile, vei putea observa cum comportamentul său agresiv scade treptat în intensitate și frecvență.

Principiul de bază în însoțirea agresivității copilului tău este următorul: nicio redirecționare a comportamentului fără o conexiune emoțională prealabilă. Astfel, incidentele pot fi cel mai bine analizate odată ce emoțiile intense s-au potolit și copilul se simte în siguranță.

De aceea, este bine să discutați problema comportamentului în afara contextului agresiunii în cauză, într-o relație plină de grijă și căldură.  Pentru a afla mai multe modalități de a aborda problema agresivității copilului tău cu blândețe și cu amabilitate te invităm să descoperi și ideile surprinse în cartea ”Copilul tău este un geniu!”, scrisă de Florin Alexandru în colaborare cu prof. Florian Colceag.

Tu cum gestionezi situațiile în care copilul tău dovedește agresivitate?

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes