Conduși de curiozitate, oamenii caută în permanenţă să exploreze lumea, să descopere lucruri noi, să găsească răspunsuri pentru întrebările lor cele mai aprinse. Însă, în niciun moment în viață… curiozitatea nu este mai puternică decât în copilărie.

Universul unui copil este plin de lucruri noi: prieteni, figuri care apar zilnic în drumul său, mâncăruri noi, descoperiri neaşteptate, în locuri neaşteptate, posibilităţi infinite de a explora lumea prin toate simţurile lor.

De ce sunt curioşi copiii?

Copiii sunt curioşi pentru că sunt în plin proces de formare, educare, acumulare şi asimilare de informaţie. Curiozitatea se naşte din contactul cu noutatea. În contexte familiare, copilul va căuta noul, pentru că acesta îi permite să descopere tot mai mult. Îi va plăcea la nebunie să fie…curios. Pentru că el nu va încerca să îşi definească în termeni concreţi curiozitatea, ci o va trăi ca emoţie şi se va bucura de ea.

Curiozitatea copiilor se manifestă în mod diferit. Dacă oferim copiilor un obiect nou, unul dintre ei va fi tentat să îl atingă, altul să descopere cum funcţionează, altul se va feri să îl atingă, însă îşi va pune întrebări legate de originea obiectului – şi tot aşa.

Curiozitatea este un atribut care dă mari bătăi de cap părinţilor. Unii copii sunt tentaţi să guste diverse soluţii pe care le descoperă în baie, să descopere ce gust poate avea culoarea albastră, dacă gustul săpunului lichid ar putea semăna cu mirosul acestuia.

Sigur aveţi şi voi poveştile voastre de familie. Deşi prima tendinţă este aceea de a ne certa copiii, dintr-o grijă evidentă, în spatele pericolului se află nevoia de explorare şi cunoaştere.

Când trec de vârsta de un an, copiii încep să manifeste un comportament de explorare, aşa cum îl numesc specialiştii: se urcă pe mobilă, sparg, strică tot felul de lucruri.

De ce? Pentru că sunt împinşi de curiozitate şi dornici să exploreze cât mai mult – şi să acumuleze cât mai multă informaţie. Uimirea lor este tot mai mare – de câte ori descoperă câte o reacţie sau un mecanism de funcţionare al vreunui obiect, curiozitatea creşte şi ea, ceea ce îi face pe copii…niște veritabili exploratori. Iar acest avânt incredibil, în contrast cu statura şi fragilitatea lor ne determină să îi adorăm, pur şi simplu.

Copilăria este o perioadă de mare explorare. Pentru a nu opri acest proces natural extrem de frumos, provocarea este aceea de a le oferi copiilor un cadru sigur și supravegheat, astfel încât ei să își poată exprima curiozitatea în moduri productive și sănătoase.

Ce se află în spatele nevoii de a fi curioşi

Copiii au nevoie de feedback pozitiv. Pentru orice acţiune a lor – şi explorare născută din curiozitate, ei au nevoie de confirmare şi laude. Ei aşteaptă un feedback pozitiv pentru orice deprindere a lor.

Anxietatea, de exemplu, împiedică învățarea. Copilul anxios va fi reticent în a explora lumea exterioară.

În faţa aceloraşi oportunități de învățare, copilul anxios va învăța mai încet și mai puțin, în comparație cu un copil sigur pe el, încrezător. Astfel, un copil anxios necesită atenție specială şi răbdare, dar mai ales încurajare şi validarea că face lucruri extraordinare, că descoperirile lui sunt extraordinare şi corecte.

Da, exact, corecte. El are nevoie să ştie că a parcurs în mod corect un drum, un proces şi că a făcut o descoperire valabilă, utilă şi pentru ceilalţi. Dacă a descoperit, de exemplu, cum poate aprinde singur lumina, atunci se aşteaptă ca şi ceilalţi să observe acest succes al lui – şi să îl felicite.

Când comportamentele exploratorii şi curiozitatea le sunt validate, copiii încep să descopere ce înseamnă autodepăşirea şi învăţarea autodirijată – şi se lansează în provocări tot mai mari. În plus, se vor simţi mai confortabili în faţa situaţiilor şi persoanelor noi, capabili să facă faţă provocărilor, să îşi lanseze singur noi provocări şi să fie încrezător în sine.

Pentru că această curiozitate şi nevoie de explorare reprezintă un punct important în procesul educativ, copiii devin adesea neastâmpăraţi în timpul orelor. Motivul e simplu. Îşi doresc să cunoască tot mai mult şi să fie ascultaţi, să pună întrebări, să se implice activ.

Răbdarea lor este echivalentă cu bucuria din timpul orelor. Dacă sunt stimulaţi şi interesaţi de curs, aceştia vor fi şi atenţi şi implicaţi, dacă ora este statică şi îi forţează să nu deranjeze, atenţia lor se va dispersa. Iată cum apare situaţia neplăcută, a disputele profesor-elev. Copilul este curios, iar acest mare atu al său ar trebui exploatat la maximum nu doar acasă, ci mai ales la şcoală.

Dacă un copil rămâne curios, el va continua să exploreze și să descopere. Va continua să înveţe, să îşi pună întrebări, să caute soluţii, se va educa emoţional, îşi va dezvolta gândirea out of the box (alternativă). Descoperind bucuria explorării şi bucurându-se apoi de rezultate, el va căuta să înveţe tot mai mult.

Copilul rămâne receptiv şi implicat, atâta vreme cât i se permite să îşi manifeste curiozitatea în mod constructiv, şi îşi pierde interesul şi răbdarea atunci când se simte limitat sau nu este stimulat cognitiv.

Există trei moduri de a constrânge sau anihila explorarea entuziastă a copilului curios:

Prin teamă, dezaprobare și absență.

Frica ucide curiozitatea. Când lumea copilului este limitată sau când se teme, acestuia nu îi va mai plăcea noutatea. El va căuta permanent zona de confort și va evita să exploreze lucruri noi.

Dezaprobare: Nu atinge, nu umbla, nu te urca acolo, nu te murdări, nu faceți asta! Copiii simt și răspund imediat la temerile, prejudecățile și atitudinile noastre. Ceea ce le transmitem în legătură cu o situaţie, ei vor prelua şi îşi vor asuma personal.

Absența părinţilor sau a profesorilor din procesul explorării îl determină pe copil să renunţe, la un moment dat. El nu este nici încurajat, nu primeşte nici validări, nici nu îşi răspunde unor întrebări legate de importanța sau corectitudinea cu care face lucrurile.

Toate aceste trei atitudini sunt, evident, de evitat – şi ar trebui înlocuite cu manifestări care să exprime grija, interesul, susţinerea curiozităţii şi implicarea directă în procesul descoperirilor celor mici.

Dacă te simți depășit de situație sau dacă îți dorești să afli câteva trucuri care să te ajute în meseria de părinte, cartea „Copilul tău este un geniu!” îți vine în ajutor. Află mai multe de aici.

Ce ar mai trebui să ştii

Cunoaşterea este precedată şi dependentă de învăţarea explorativă – şi alimentată de curiozitate şi plăcerea descoperirii.
Ca să rezumăm tot ce am discutat în acest articol, curiozitatea este o cărămidă cu greutate în procesul învăţării, deci ar trebui încurajată şi întreţinută – în condiţii de siguranţă.