Copiii au nevoie de reguli. În educaţie, regulile sunt importante. Dar e obligatoriu să fie unele constructive. Altfel devin constrângeri.

În lipsa regulilor, haosul şi dezastrul se instalează cât am clipi, iar organizarea va deveni tot mai dificilă. Ştii de ce? Tocmai pentru că nu vom şti după ce criterii să ne ghidăm în căutarea armoniei.

Câtă vreme nu i-am setat anumite reguli copilului, nu putem să îi reproşăm greşelile făcute. Iar fiecare regulă trebuie să fie însoţită de un rezultat pozitiv. Doar aşa vei putea determina copilul să înţeleagă importanţa respectării ei.

Nu prin constrângere, nu prin instaurarea fricii, nici prin ameninţarea cu pedeapsa.

Cum să instaurăm regulile pentru copii?

În primul rând, scopul principal al regulilor rămâne acela de a ne menţine copiii în siguranţă. Chiar dacă un copil este posibil să nu înţeleagă utilitatea anumitor reguli, atunci când vine vorba de siguranţa lui…nu trebuie să faci compromisuri.

reguli pentru copii

Însă trebuie găsită o cale prin care copilului să îi fie uşor să înţeleagă de ce e necesar să le respecte.

De ce să nu treacă pe roşu, de ce să traverseze stradă pe verde, de ce să nu se bată cu colegii de şcoală, de ce să poarte centura de siguranţă, de ce să nu fure, de ce să nu mintă, de ce să nu părăsească incinta şcolii cu străinii.

Toate acestea sunt reguli de bază, probabil printre primele pe care un copil le învăţă.

Orice alte reguli îţi doreşti să instaurezi, pe lângă acestea, asigură-te că sunt însoţite de o explicaţie a efectului lor pozitiv.

Copilul are nevoie permanentă de o ancoră. Nu poate urma nişte reguli, pur şi simplu, fără să ştie de ce. Şi nici nu-l poţi condamna. E în natura sa, încă autentică, să înţeleagă ,,de ce’’.

Regulile ca bune maniere

Atunci când nu sunt legate de siguranţă, regulile pot viza bunele maniere. Să salute atunci când intră într-o încăpere, să spună mulţumesc şi să mănânce frumos sunt reguli care tot lui îi vor fi folositoare – pentru că îl vor ajuta să se simtă confortabil şi încrezător în sine, într-un mediu străin.

Când vine vorba de instaurarea regulilor pentru copii, totul constă în raportul regulă-explicaţie-rezultat pozitiv. Câtă vreme copilul simte că regulile sunt în avantajul lui, nu va avea niciun motiv pentru care să nu le respecte. De aceea e important să le instaurezi cu blândeţe, pozitivism şi înţelepciune. Niciodată impuse cu stricteţe.

Cum să instaurezi reguli pentru copilul tău

Copiilor nu le place să le fie impuse lucruri, însă reacţionează extraordinar atunci când le propui o negociere amiabilă.

Pentru a-l putea avea de partea ta în adolescenţă, trebuie să-i câştigi iubirea şi respectul în copilărie. Nu-i poţi cere copilului să te respecte şi să te asculte doar pentru că eşti mai mare, îi eşti mamă sau tată.

Însă te asigur că se va supune fără probleme regulilor – dacă îi câştigi respectul, iubirea, dacă te arăţi flexibilă, deschisă şi sinceră în relaţia cu el.

Copilul trebuie să înţeleagă că vrei să îl ştii în siguranţă, că regulile au ca sursă iubirea pentru el şi dorinţa de a-i asigura un mediu şi un parcurs optim dezvoltării sale armonioase.

Îţi propun 6 paşi simpli prin care să instaurezi cu succes reguli pentru copilul tău
  1. Fii convinsă de regula pe care vrei să i-o stabileşticum instauram reguli
  2. Prezintă-i copilului tău regula
  3. Explică-i de ce ai nevoie ca el să o respecte
  4. Explică-i beneficiile respectării acestei reguli
  5. Asigură-te că înţelege felul în care regula îl ajută şi îl menţine în siguranţă
  6. Prezintă-i şi consecinţele nerespectării regulilor asupra vieţii şi activităţii lui

Când reușești să câştigi iubirea, respectul şi încrederea copilului, poţi spune că aveţi o relaţie solidă.

Iar în cazul în care relaţia este solidă, copiii vor vrea singuri să îşi ştie părinţii mulţumiţi, respectaţi şi împăcaţi.

Regulile şi copiii care,,întind coarda’’

Chiar dacă fiecare copil este egocentric şi doreşte să deţină controlul, latura sa vulnerabilă şi dornică de grijă, atenţie şi protecţie rămâne activată.

Pentru a instaura reguli solide, care să funcţioneze uşor, profită de momentele în care copilul îţi cere ajutorul.

Descoperă ce îl sperie, care îi sunt nevoile, când are nevoie de limite, de ajutor, de susţinere şi informaţii pentru a depăşi anumite obstacole. Atunci poţi stabili reguli în avantajul amândurora, pe care el să le privească mai mult ca pe nişte puncte de sprijin.

Totodată, poţi profita de momentele în care el constata că a greşit, deşi tu i-ai propus să facă altfel, pentru a instaura reguli. Însă nu o face cu reproş, ci cu iubire. Totul trebuie să fie înspre binele copilului.

Intimidarea, ultimatumul şi ameninţările nu vor face copilul să respecte regulilor, dar cu siguranţă îl vor tenta să nu le respecte.

Chiar dacă simt nevoia să testeze limitele, să vadă ce se poate întâmpla, te asigur că fiecare copil are în spate o nevoie acerbă de a se şti în siguranţă. Iar regulile îi plac, pentru că înţelege că îl vor proteja. Însă asta nu înseamnă că nu va vrea să le încalce.

reguli pentru copiiPractic, avem de-a face cu sistemul dacă e regulă, atunci înseamnă că o pot încălca, pentru că e cineva în spate…care mă prinde.

Totodată, testarea limitelor părinţilor poate fi şi un semnal care ne spune că avem un copil care încearcă să devină independent.

Un copil care are curaj şi îşi asumă riscuri.

În fiecare obstacol se ascunde ceva valoros, depinde cum privim noi lucrurile, câtă tragedie vrem să scoatem dintr-un fapt simplu, câtă răbdare acordăm relaţiei cu copilul, dar mai ales ce relaţie vrem să avem cu acesta: una de supunere – prin teamă şi constrângere, sau una de respect, prin iubire.

Îţi recomand EQ Game, jocul care vă ajută să vă cunoaşteţi mai bine, să vă distraţi, să vă apropiaţi şi să descoperiţi metoda cea mai bună de a comunica pe mai departe. Aruncă un ochi aici, e excelent!

Învăţaţi negocierea

cum facem reguli pentru copiiDacă ai lăsat copilul să îşi aleagă singur jucăria cu care doarme şi ce pijamale va purta în fiecare seară, atunci e dreptul tău să stabiliţi ora de culcare. La fel poţi proceda în orice situaţie. Negociaţi, exploraţi posibilităţile de extindere a regulilor, nu fiţi rigizi.

Însă nu uita scopul principal al regulilor: disciplină, siguranţa copilului şi armonia în familie.

Concluzie

Uşor de spus, greu de făcut, nu? Nu chiar. Dar necesită răbdare şi relaxare. Cu încrâncenarea nu prea trecem marea.

Ideea de regulă o poţi implementa în rutină copilului, prin instaurarea zilnică de mici sarcini, reguli simple, respectarea unui program de joacă, distracţie, lecţii, masă. Îl poţi implica în treburi casnici simple, pentru a înţelege reguli legate de folosirea focului, a apei, a aparaturii electrocasnice.

Exerciţiile practice şi puterea exemplului rămân cele mai puternice metode de realizare a oricărui task.
Există armonie şi fără instaurarea pedepsei, reproşului, fricii, umilinţei şi tonului autoritar.

Există o mulţime de căi prin care să ajungi unde îţi doreşti cu copilul. Însă e nevoie să le bătătoreşti, să fii răbdătoare şi să cauţi permanent noi variaţiuni ale aceleiaşi soluţii.

 

This Post Has 4 Comments

  1. Simona

    Buna ziua! Foarte bun articolul, insa nu inteleg de ce toate articolele fac referire la educatia data de mama copilului si nu si la cea data de tata. In prea putine dintre articole se face referire la tata.
    Si va rog, atunci cand scrieti articole despre reguli, spre exemplu, faceti referire si la varsta copilului la care functioneaza acele reguli, pentru ca nu intotdeuna functioneaza la orice varsta.
    A spune copilul tau, nu este suficient in opinia mea, mai corect ar fi, copilul tau in varsta de 6-8 ani.
    Zi frumoasa!

    1. Anamaria Chiș

      Vă mulțumim pentru feedback! Vom ține cont pe viitor în următoarele articole.

  2. Adrian

    Am încercat toate variantele si nici un rezultat cu băiatul meu în vârstă de 11 ani Si nici un rezultat.Ce sa fac mai departe?

    1. mariana.nan

      Dragă părinte,

      Nu mai încerca nimic. Copilul tău are nevoie doar să fie înțeles și acceptat pentru ceea ce este.
      Nimănui nu îi place să fie dojenit, criticat, răstălmăcite cuvintele, interpretat comportamentul, acuzat și învinovățit că nu se ridică la așteptările celorlalți.
      Copilul tău, ca și tine de altfel are nevoie de iubire, de susținere, de conectare. Doar oferă-i-le pe acestea fără a mai încerca altceva. Deja toate celelalte variante încercate nu au mers, așa-i?
      Oferă-i încrederea ta, prietenia ta, atenția ta, implicarea ta cu toată ființa în timpul petrecut cu el.
      Oferă-i acel sentiment de bine, de încurajare, de siguranță, de bucurie, de acceptare așa cum este pe care tu doreai să îl primești de la părinții tăi în copilăria ta.

      Și nu uita, tu ești cel mai bun părinte pe care copilul tău îl poate avea. Te-a ales să îi fii părinte ceea ce înseamnă că el deja are încredere în tine. Ai și tu încredere în tine și arată-i mereu indiferent de comportamentul său, cât de mult înseamnă el pentru tine.

      Mulțumim pentru împărtășire!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes