Ți s-a întâmplat vreodată să simți cum puiul tău îți solicită, direct sau indirect, atenția?

 Pentru orice copil, satisfacerea nevoii de a se bucura de atenția părinților este esențială. Atunci când această nevoie nu este pe deplin satisfăcută, copilul se va comporta într-un mod necorespunzător doar pentru a și-o satisface.

  Acordarea atenției este o dovadă reală a iubirii

  Astfel, cu cât un copil se simte mai apreciat, cu atât mai mult va vrea să colaboreze, să învețe și să progreseze, fapt ce favorizează autonomia. De aceea, satisfacerea nevoilor emoționale în timpul copilăriei este un prim pas, decisiv, spre o creștere armonioasă și spre un viitor de succes.

  Cu toate acestea, este necesar ca fiecare părinte să înțeleagă că a satisface nevoile copilului nu înseamnă a și le neglija pe ale sale; dimpotrivă, copilul trebuie să știe și să înțeleagă că fiecare om are propriile nevoi. De exemplu, dacă simți nevoia să fii calm, îi poți spune că urmează să te întinzi câteva minute înainte de a te întoarce, mai calm și mai relaxat, să te joci cu el.

  Acordă atenție comportamentelor pe care dorești să le încurajezi

 Când acorzi atenție unui comportament, fie el negativ, fie el pozitiv, crește probabilitatea ca acest comportament să se repete. Prin urmare, este important să te focusezi pe comportamentele pe care dorești să le încurajezi, să recunoști lucruri mici și pozitive pe care copilul tău le face în mod natural.

  În plus, nu uita – copilul caută atenție negativă atunci când există o lipsă de recunoaștere, o lipsă de apreciere pentru ceea ce face bine. Astfel, tendința de a atrage atenția devine un semnal de alarmă al unei deficiențe.

   În acest sens, specialiștii propun diferite modalități de a acorda o atenție pozitivă copilului. Iată-le:

  • foarte devreme, bebelușii răspund pozitiv atenției oferite de părinți – spre exemplu, îți poți lăuda copilul că a apucat un obiect cu mâna sau pentru sunetele reproduse;
  • oferă un zâmbet, o îmbrățișare sau poți face cu ochiul sau poți aplauda – aceste acțiuni ar trebui întreprinse imediat după comportamentul pe care dorești să îl încurajezi la copilul tău;
  • descrie acțiunile copilului tău și satisfacția ta, deopotrivă – de exemplu, spune: „Bravo, ți-ai împărțit prăjitura cu sora ta. Uite cât de fericită este. Sunt mândră de tine! „;
  • de la vârsta de 3 ani, copiii sunt sensibili la complimente și adoră fie apreciați; prin urmare, la aproximativ 4 sau 5 ani, îți poți încuraja copilul să se aplaude pentru comportamentul său bun. Acest tip de „încurajare de sine” îl va ajuta, de asemenea, să învețe să-și recunoască atitudinile negative;
  • în timpul petrecut cu copilul tău, subliniază plăcerea pe care o ai atunci când interacționezi sau te joci cu el;
  • acordă-ți un moment după întoarcerea acasă pentru a vorbi despre cum ați petrecut fiecare ziua sau pentru a juca un mic joc cu copilul tău;
  • pregătește coșuri mici de jucării ușor de transportat și încurajează-ți copilul să vină și să se joace lângă tine în timp ce speli vase sau faci curat;
  • implică-ți copilul în sarcini (pregătirea meselor, împăturirea hainelor), în funcție de abilitățile sale; acest lucru vă va permite să petreceți mai mult timp împreună.
  Atenția pozitivă și beneficiile sale

 Pentru a împiedica copilul să încerce să-ți atragă atenția cu un comportament nepotrivit este important să-i acorzi doze mici de atenție pozitivă în fiecare zi. Apreciează comportamentele bune ale copilului tău, laudă-l pentru că și-a pus jucăriile deoparte sau spune-i că ești mândră de el atunci când se joacă în liniște, singur. Astfel, copilul va înțelege, pe de o parte, că îi apreciezi felul de a face lucrurile, pe de altă parte, că el este important pentru tine.

  Concluzie

  Prin urmare, atenția pozitivă este atenția gratuită pe care o acorzi copilului tău. Oferă-i un zâmbet, o îmbrățișare, o surpriză … doar pentru că îl iubești pentru ceea ce este. Recunoscând și valorizând faptele sale bune sau comportamentele exemplare, îi vei permite copilului tău să adopte o atitudine plăcută față de cei din jur și să-și satisfacă nevoie de recunoaștere.

  Căci recunoașterea este un pilon de bază al stimei de sine, este o cheie pentru dezvoltarea securității personale. Când calitățile și capacitățile copilului sunt recunoscute, acesta poate merge senin mai departe, poate realiza lucruri mărețe, poate dovedi echilibru emoțional și  performanță. Iar cei responsabili de transmiterea acestei recunoașteri, ca prim cerc social, sunt părinții.

  Cu alte cuvinte, copilul care se simte important, care primește o atenție pozitivă de la părinții săi va accepta cu mai mare ușurință sfaturile care i se oferă, va avea încredere și va dori să-i mulțumească pentru că se simte iubit. Ca feedback, va acorda, la rândul său, importanță solicitărilor părinților, iar comportamentul neplăcut va dispărea, în mare parte, de la sine.

  Mai multe informații despre cum poți satisface nevoile afective ale copilului tău gasești și aici.

  Tu reușești să satisfaci nevoia de atenție a copilului tău?

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse