Stresul şi epuizarea conduc imediat către anxietate şi facilitează instalarea stării cronice de panică. Iar panica, starea de rău, nervozitatea şi agitaţia continuă nu te afectează doar pe tine, care îţi pierzi cumpătul, ci şi pe copilul tău, pentru că el este, de cele mai multe ori, primul asupra căruia îţi verşi frustrarea. Şi… tot el suportă tensiunea şi tonul ridicat. Practicarea de mindfulness poate fi un real ajutor în acest sens.

mama nervoasa - mindfulness Când tu treci pe locul secund, renunţi la nevoile tale şi le prioritizezi pe ale celorlalţi, când simţi că totul scapă de sub control şi nu mai ai idee cum să împaci toate sarcinile şi stările prin care treci, cel mai probabil ai intrat în ceea ce specialiştii numesc subestimare.

Foarte multe mame trec prin această fază, cel puţin în primii ani de viaţă ai copilului, iar stresul acaparează corpul şi modifică substanţial gândurile. Te simţi epuizată. Din toate punctele de vedere.

Cum să practici mindfulness şi să îţi îmbunătăţeşti viaţa în 4 paşi simpli

Nu te învinovăţi, nu lăsa panica şi stresul să te acapareze şi ,cel mai important, acordă-ţi puţină atenţie. Când te opreşti pentru un minut şi respiri adânc, lucrurile devin mai limpezi, iar soluţiile încep să apară.

Dacă termenul de mindfulness îţi este străin, acesta se poate traduce, cel mai simplu, prin concentrarea pe momentul prezent. Noi nu suntem educaţi să trăim în momentul prezent, aşa că…atunci când spălăm un vas ne gândim deja la ce urmează să facem – şi tot aşa. Practic, întreaga zi este o continuă planificare şi o agitaţie continuă.
Stop.

Poţi să îţi recapeţi liniştea, să fii concentrată pe prezent, să te relaxezi, chiar şi atunci când ai o mulţime de treabă, să îţi acorzi atenţie şi timp. Totul e să vrei. Iată cum poţi să practici mindfulness şi să îţi îmbunătăţeşti viaţa în 4 paşi simpli.

1. Pune pauză

Când alergi dintr-un colţ în altul al casei sau al oraşului, când nu ai terminat o treabă şi deja te aşteaptă o alta – şi simţi că nu mai faci faţă, opreşte-te un minut. Da, sigur ai timp un minut. Opreşte-te, ia loc pentru o clipă şi respiră calm numărând până la 10. Lasă-ţi tot corpul să se liniştească şi să se relaxeze. Un minut este suficient pentru a te repune pe picioare.

mama trista

Nu uita: nu eşti un mecanism care funcţionează cu baterii – pe care să le schimbi atunci când te simţi lipsită de energie. Eşti o fiinţă umană, iar corpul tău trebuie îngrijit, la fel mintea şi sufletul.

Starea permanentă de agitaţie şi stres te va conduce, în cele din urmă, la dezechilibre fizice. Eşti cel mai preţios bun al tău, deci e obligatoriu să te iubeşti şi să te îngrijeşti.

Pune pauză, măcar pentru un minut, şi relaxează-te. Lasă corpul să intre în starea de relaxare şi aşteaptă ca liniştea sa se instaureze. Fii concentrată doar pe ce simţi atunci, pe moment, în corp. Atât. E cea mai simplă şi eficientă formă de meditaţie – atunci când eşti pe fugă.

Relația cu familia poate fi și ea îmbunătățită prin mai multe activități distractive și relaxante. Este o pauză binevenită, iar propunerea mea este să încerci un joc provocator deopotrivă pentru adulți și copii – Inside Hero, descoperă eroul din tine!

2. Ascultă-ţi corpul

Corpul îţi spune tot ce ai nevoie să ştii. Fiecare durere de muşchi, de oase, aparent banalele dureri de cap, oboseala, senzaţia de leşin şi starea aceea în care nu mai poţi sta în picioare, toate sunt semnale prin care corpul îţi spune că nu îţi acorzi atenţie.

Da, exact. Şi asta înseamnă că îţi spune să te ajuţi. Că e momentul să îţi iei o pauză, să te gândeşti şi la tine, să dormi, să te bucuri, să te plimbi, să realizezi acele lucruri la care ai renunţat. Îţi spune şi că nu îţi asculţi sufletul, iar că mintea ta e obosită şi copleşită de stres.

Nimic din ce simţi nu e întâmplător. Totul îţi spune că trebuie să repari ceva, să te asculţi, să îţi acorzi atenţie. Ascultă-ţi corpul – chiar astăzi. Şi vei descoperi unde s-a produs dezechilibrul şi ce poţi face pentru asta. Sănătatea rămâne prioritară, fie că vrei sau nu să accepţi asta. Atenţia este vindecătoare.

3. Renunţă la victimizare

Nu pot, am atâtea de făcut, asta e, n-ai ce să faci, totul e greu.

Iată cele mai frecvente replici pe care avem tendinţa să le spunem… pentru a ne victimiza şi a găsi scuze pentru tot ce nu ne mobilizăm să facem. Realitatea este alta. Postura de victimă ne oferă acoperire pentru toate lucrurile pe care nu vrem să le facem cu adevărat. Găsim scuze şi totul se rezolvă uşor.

Pune stop şi treci la acţiune. Un alt pas important în procesul de mindfulness pentru mame este renunţarea la victimizare. Revenim la atenţie, concentrarea pe momentul prezent – şi înlocuim scuzele, victimizarea şi negativismul cu motivaţia.

meditatie de familie

Cum? Când totul pare greu, opreşte-te şi spune-ţi că poţi. Fă exact atât cât poţi, cum poţi. Treptat, vei face totul extraordinar. Implică şi copiii în activităţile în care ai nevoie de ajutor – şi faceţi-o distractiv.

Opreşte-te din postura de victimă, lasă totul baltă, pune muzică şi dansează. Împreună cu copiii. O să vă relaxaţi împreună şi veţi contribui şi la conectarea dintre voi.

E firesc să fii obosită şi să simţi că totul e greu. Însă nu e firesc să te laşi condusă de această stare. Concentrarea pe moment şi atenţia pe ceea ce simţi reprezintă cheia stării de bine.

Gândeşte-te permanent că totul este ACUM şi AICI. Luând lucrurile pas cu pas, obţinem starea de linişte interioară.

4. Schimbă-ţi gândirea

Deşi soluţii există, foarte multe mame le resping şi aleg să le judece. Însă alegând să îţi schimbi gândirea şi să accepţi şi alte puncte de vedere, alegi conştient să îţi schimbi viaţa în bine.

Permiţi stării de bine să se instaureze, relaxarea îţi ajută corpul să îşi gestioneze altfel energia, iar mintea se eliberează de stres. Practic… se instalează normalitatea. Cea pe care am pierdut-o în copilărie. Aminteşte-ţi de copilărie şi începe să trăieşti ca atunci, să te simţi ca atunci – fără să te simţi vinovată.

Experienţa îţi va demonstra că, atunci când îţi schimbi gândirea… îţi schimbi întreaga viaţă. Depinde de tine dacă accepţi acest lucru – sau continui să îl judeci şi să te judeci.

Concluzie

Trăieşte în prezent. Ascultă-te, ţine cont de nevoile, dorinţele, sentimentele tale. Nu încuraja compromisul, nu trăi cu jumătăţi de măsură, iubeşte-te şi acordă atenţie semnalelor pe care corpul ţi le transmite. Trăieşte în momentul prezent şi întreaga relaţie cu tine şi cu familia se va transforma şi va reintra în normalitate.
Stresul este inevitabil, însă este vindecabil.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes