Cred că orice om s-a simțit nedreptățit măcar o dată în viață. Și dacă noi, părinții, ca și adulți, am învățat ( sau nu ) să gestionăm potrivit nedreptățile, copiilor nu le este întotdeauna ușor să accepte astfel de situații.

De curând, copilul meu s-a arătat nemulțumit de felul în care unul dintre colegii săi – copil frumos și bun – ar fi fost avantajat în evaluarea performațelor educaționale. Argumentele sale au fost puternice, susținute de eforturile succesive pe care le depusese el pentru obținerea unui rezultat îmbucurător.

I-am ascultat cu atenție povestea și i-am spus că îi înțeleg nemulțumirea, dar că eu consider că nu este potrivit să-i judecăm pe ceilalți; că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi și că în spatele fiecărei ființe se află lupte despre care nu avem habar; că este de datoria noastră să ne străduim să-i înțelegem, să-i susținem și să-i ajutăm cât mai mult posibil; că fiecare dintre noi învață pentru el însuși; că nu trebuie să se compare cu nimeni, nici să invidieze alți copii în vreun fel; că, uneori, ceea ce lui i se pare a fi o favoare făcută altcuiva, este, în realitate, doar susținerea necesară supraviețuirii; că fiecare avem locul și rostul nostru în viață și că nimeni nu ia locul nimănui…

Peste cateva minute s-a întors, m-a îmbrățisat și mi-a mărturisit plin de emoție: “mami, am înțeles…” Însă nu am fost pe deplin convinsă nici că răspunsul meu a fost cel mai potrivit, nici că m-am făcut înțeleasă. De aceea, am încercat să caut informații utile pe aceasta temă. Iată ce am găsit!

Până la o anumită vârsta, copilul percepe lumea într-un mod foarte egocentric; acest lucru nu este ceva comparabil cu egoismul unui adult, ci o viziune asupra lumii care nu include încă posibilitatea de a te pune în pielea celuilalt.

De asemenea, criteriile copilului cu privire la ceea ce este sau nu corect sunt foarte diferite de ale noastre. În plus, chiar și pentru noi, adulții, sentimentul de nedreptate se bazează pe latura emoțională mai mult decât pe cea rațională.

Prin urmare, cel mai bun ajutor, ca părinte, este să încerci să-l auzi și atât; să recunoști existența frustrării, fără a te lansa în justificări inutile. Fie că nedreptatea este autentică sau imaginară, suferința reclamantului este foarte reală. Deschide un dialog, întrebând: „Ce ar fi potrivit pentru tine să se întâmple în această situație?” Adesea, acest dialog ne ajută la descoperirea adevărului de dincolo de cuvinte.

Ce se află cu adevărat în spatele sentimentului de nedreptate?

Iată câteva exemple:

Sentimentul că altcineva decide pentru el, că ceva îi este impus într-un mod arbitrar. De aceea, este necesar să explicăm întotdeauna copiilor noștri de ce alegem să acționăm într-un fel sau altul.

Rezonanța cu o suferința veche: o realitate a adolescenților, la care toate conflictele oedipiene și rivalitățile fraterne reapar pe scară largă, în această perioadă explozivă. Depinde de noi să știm cum să o înțelegem și să o relativizăm.

 –Când atingem simbolicul a ceea ce sunt, prin ceea ce au: dacă îi arunci planta oferită de bunica, acum decedată, poate simți de parcă a murit pentru a doua oară … Să fim atenți la ceea ce investesc micuții noștri în obiectele lor dragi.

Lipsa armoniei familiale: să nu descărcăm pe copiii noștri tensiunile pe care le acumulăm. Copilul care devine confidentul unui părinte aflat în dificultate, trăiește o nedreptate care deseori nu este recunoscută, dar care lasă urme adânci. Să ne ferim de jocurile de putere în cadrul familiei: o victimă eternă, persecutorii săi desemnați (în general, acei părinți care „nu mai pot”) sau conciliatorii („care mai bine nu se băgau”) … Dacă percepem aceasta dinamică și o evităm, toți membrii familiei vor avea de câștigat!

Apariția egocentrismului copilului mic: copiii sunt foarte sensibili la nedreptatea făcută altora și își manifestă spontan solidaritatea. Pentru a afla despre ce este vorba, atunci când copiii noștri vorbesc despre nedreptate, să ne deschidem urechile mari, să auzim chiar și ceea ce nu spun și să le oferim tot ajutorul de care au nevoie.

Concluzie

„A se plânge este, înainte de toate, o maniera de a cere iubire”. Iată cum ne întoarcem mereu, iar și iar, către comunicare conștientă, către ascultarea atentă și către dragostea necondiționată care le sunt atât de necesare copiilor noștri pentru a crește frumos. Acestea par a fi  soluția oricărei probleme ivite atunci când vine vorba despre educația celor mici. Căci, a pune dragostea în fiecare interacțiunea cu copiii noștri, înseamnă să asigurăm o relație de atașament sănătoasă și echilibrată, care ne proiectează copiii într-o lume mai bună, mai frumoasă.

Mai multe informații utile despre cum îți poți ajuta copilul să evolueze frumos găsești și aici.

Mie informațiile descoperite mi-au fost de un real folos; de aceea, te aștept și pe tine să împărtășești cu noi din experiența ta de părinte.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse