Exclamăm adesea „Mă supără atât de rău!” „Mă scoate din minți!” Dar câți dintre noi ne punem înrebări precum:
- „De unde vin aceste emoții care ne copleșesc?”
- „Dacă nu trebuie să mă supăr pe copii, pe cine să mă supăr?”
- „Cum îmi păstrez calmul, indiferent de situație?”
Dacă până acum ai crezut că toate aceste emoții care dau buzna în sufletul nostru, ne pot transforma după bunul plac, dintr-un părinte calm, într-unul incapabil de autocontrol, dă-mi voie să-ți spun ceva ce cred că te va bucura – emoțiile nu sunt forțe vrăjite, de necontrolat! Nici pe departe!
În continuare te voi învăța cum să-ți controlezi impulsurile pentru a avea o relație mai bună cu copilul tău.
Cum reacționez atunci când copilul are un comportament agresiv?
Fiecare dintre noi este responsabil pentru ceea ce simte! Eu simt așa cum cred. Dacă eu consider că persoana de lângă mine este drăguță și merită încrederea mea, voi da frâu liber emoțiilor pozitive.
Pe de altă parte, dacă eu îl privesc pe cel de lângă mine ca pe un posibil adversar, atunci evident voi găsi și motive pentru a mă simți enervat, supărat.
Cum reacționez dacă propriul meu copil nu acceptă să facă după bunul meu plac?
Am două posibilități:
- Mă enervez pentru că el nu-mi permite să-l dirijez, menținându-mă astfel pe propriul piedestal.
- Aleg să nu-l mai dirijez și astfel, probabil nici nu mă voi mai enerva.
Dar, dacă încetez a mai deține controlul asupra copilului meu, există posibilitatea ca el să greșească? Cu siguranță! Dar eu îi pot stabili limite, lăsându-i libertatea propriilor decizii. Mai mult ca sigur va învăța din consecințe. Doar vrem să creștem oameni responsabili, nu?
Hai să luăm un exemplu – dacă nu mă îmbrac corespunzător temperaturii de afară, nu mă voi simți confortabil. Este o consecință a deciziei mele. Data viitoare, în mod sigur voi purta hainele adecvate. Pare simplu, nu?
Dar, dacă vreau să plec de la petrecerea la care sunt împreună cu copilul meu, iar acesta trage de mine să mai rămânem încă 15 minute? Deja s-a făcut târziu, iar a doua zi știu că ceasul va suna foarte devreme.
Ce pot face? Să-l iau pe sus? Aș putea s-o fac, în felul acesta aș sări peste câteva momente bune de negociere.
Dar îmi alung repede gândul acesta pentru că nu vreau să-mi pierd controlul.
Abordez altfel situația – îi dau posibilitatea să aleagă: „vii acum sau mai stai 15 minute; numai că acest lucru presupune faptul că vom sari peste povestea de noapte bună, din seara aceasta!” (sau orice altă activitate pe care copilul ar prefera să o mai facă odată ajuns acasă).
Cine-i câștigat din această situație? Copilul nu mai este luat pe sus, iar eu mi-am păstrat calmul, oferindu-i celui mic o lecție importantă – asumarea consecințelor propriilor alegeri.
Dacă te simți depășit de situație sau dacă îți dorești să afli câteva trucuri care să te ajute în meseria de părinte, cartea „Copilul tău este un geniu!” îți vine în ajutor. Află mai multe de aici.
Este important să cunoaștem factorii ce contribuie la formarea stilului de viață al copiilor noștri?
Să revenim la ideea de copil „rău”. Știm cu toții că cele mai multe credințe iau naștere de când suntem foarte tineri – chiar din copilărie. Toate aceste opinii, valori, conduc astăzi viața noastră. Iată doi dintre acești factori esențiali de care trebuie să ținem cont pentru a ne influența pozitiv copiii :
- Atmosfera din famile – fie ea una competitivă sau cooperantă, ostilă sau prietenoasă, autoritară sau permisivă. Mediul în care am fost crescuți reprezintă modelul pe care-l vom prelua în relațiile cu ceilalți.
- Propria nostră creștere ca părinți. Dacă am ajuns să cred că trebuie să fiu cel mai bun, îi pot cere copilului meu să aibă statutul dorit de mine în societate. În acest caz, aș putea să-l forțez pe acesta să acționeze așa cum vreau eu, fără a-i lăsa libertatea de a alege.
Ce se întâmplă atunci când copiii nu reușesc să fie pe măsura așteptărilor părintelui?
Mulți dintre noi aleg postura de „părinte bun”. Și ce face un „părinte bun”? Își supervizează copiii, asaltându-i cu întrebări:
- „Ce ai învățat azi?”
- „Ți-ai făcut temele?”
- „Mănâncă-ți fructele!”
- „Fii cuminte!”
În felul acesta, se asigură că cei mici vor face totul bine. Ba chiar preia din activitățile copiilor.
Ce mai face un „părinte bun”? Conturează un viitor de succes pentru copiii săi, implicându-i în cât mai multe activități: înot, pian, balet, pictură, teatru, chitara. Toate de luni până vineri, uneori și în weekend, că doar n-o să stea micuțul să piardă vremea cu copiii de la bloc?!
Prinși în acest program full time, să nu pierdem din vedere nevoile copiilor de relaxare, de joacă. Specialiștii ne sfătuiesc să le oferim acestora cât mai multe alternative, dar să-i lăsăm să aleagă.
Concluzie: De ce este important să ne creștem în mod „democratic” copiii?
Să-i tratăm ca egali! Să avem încredere în ei, pentru ca ei să aibă încredere să facă alegeri – fie ele corecte sau greșite! Și dacă sunt greșite, cu siguranță copiii sunt capabili să învețe din experiențe.
Rolul de părinte rămâne cel mai important, întrucât el este primul educator al caracterului copilului.
Abonează-te la robotul de messenger și intră în comunitatea părințăilor înțelepți pentru a rămâne la curent cu astfel de articole.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 125 shares
This Post Has 2 Comments
Un articol minunat! Multumesc!
Cu drag!