O problemă adesea întâlnită în societate și adesea greu de stăpânit și de definit pentru toate părțile implicate.

Cert este că cel mai mult suferă copiii care sunt victime colaterale în tot acest proces și nu le atribuim rolul acesta de victime pentru că asta ar presupune ca părintele aflat în acest proces de separare să renunțe la orgoliu și la ego!

O situație aparte este cea în care observăm victime colaterale cu diverse ocazii mai puțin plăcute, când ne sunt prezentate victimele colaterale din războaie și suferim, suntem furioși pe cei care au declanșat războiul, empatizăm cu victimele și chiar facem gesturi de mărinimie extremă pentru a le ajuta.

O victimă colaterală este o persoană care, fără voia ei, trece printr-un proces în care sănătatea fizică, emoțională și mentală este afectată.

Exact acest lucru se întâmplă cu copiii care trec printr-un proces de separare, devin victime colaterale.

Procentul este îngrijorător și viitorul este sumbru, conform INSSE (Institutului Național de Statistică), în România, în anul 2002, ponderea familiilor monoparentale  era de 13%, iar în prezent, ponderea ajunge tocmai la 25% conform evz.ro.

Procentul este îngrijorător și viitorul este mult mai sumbru decât pare pentru că cifrele sunt în creștere.

Eh, și acum, să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat, pe modul în care noi, cei care trecem sau am trecut prin acest proces de separare, generăm victime colaterale.

Cumva, toată această poveste o ignorăm în totalitate și uităm cum devenim noi călăii propriilor noștri copii, dar reușim să ne urnim la protestele împotriva politicienilor din România sau la protestele în urma incidentului din clubul Colectiv.

Dar haide să observăm mai în detaliu tot acest proces. El se întâmplă datorită faptului că nu se ține cont de problemele copilului și modul în care îi este prezentată situația este una părtinitoare din partea părintelui care îi prezintă situația.

Îi sunt ignorate prioritățile și sănătatea emoțională pe principiul este important cine are de câștigat de pe urma acestui proces de separare, nu sănătatea emoțională a copilului, cea care declanșează o reacție în lanț în corpul copilului.

Dacă sănătatea emoțională este afectată, ea se manifestă atât în plan mental, cât și în plan fizic prin tot felul de afecțiuni.

Un exemplu este cel în care s-a demonstrat că ura trăită în corpul unui om, oprește, pur și simplu, sistemul imunitar să mai funcționeze și astfel apar răceli simple sau chiar boli mai grave.

La fel se întâmplă și în cazul unui copil, dacă nu i se explică procesul și schimbările care vor surveni în viața lui, acesta va aborda un tipar care se construiește pe baza unor emoții distructive în organismul nostru: rușine, vinovăție, frică, anxietate și ură.

În prima fază, copilul suferă și este speriat pentru că viața lui/ei nu va mai fi fericită niciodată și asta se întâmplă dacă unul dintre părinți suferă și desigur că acest lucru se întâmplă de fiecare dată în tot acest proces.

Menționez că efectele sunt aceleași pentru copiii de 4 ani sau pentru cei de 12 ani, chiar uneori sunt mai agresive pentru copiii mai mari și asta datorită gradului mai crescut de conștientizare a emoțiilor.

Conceptele de familie, de fericire, de iubire se destramă și tot ceea ce credea copilul despre frumusețile vieții este distrus și nu înțelege cum de este posibil ca de pe o zi pe alta să se ruineze totul în jurul lui/ei.

Sentimentul de frică și insecuritate se instalează și puțin probabil să dispară prea curând.

Apoi, copilul experimentează rușinea de a nu fi la fel ca ceilalți și are tot felul de reacții surprinzătoare, are impresia că această problemă o are el și doar el și asta îl face să creadă că are o viață foarte urâtă și nu înțelege de ce el/ea este obligat(ă) să treacă prin toată această problemă.

Astfel trăiește în rușine și apoi se gândește că dacă el ar fi făcut ceva ar fi reușit să oprească despărțirea părinților lui și astfel se învinovățește și trăiește vina.

Apoi trece la extrema imediat următoare și începe să își urască propria viață și asta se întâmplă cu toți acești copiii.

Practic ei devin victimele colaterale ale procesului de separare dintre părinți.

Foarte mulți copii, cărora nu li se explică ce se întâmplă cu ei, ajung să creeze tipare comportamentale care să se manifeste și la maturitate și să trăiască toate aceste emoții ca și când asta ar fi normalitate.

Dacă trăiești sentimentul de rușine mai mulți ani, ajunge să îl simți pentru toată viața ca făcând parte din tine și asta te influențează decisiv pe parcursul întregii vieți.

Cei care reușesc să treacă peste toate aceste probleme își vor transforma viața radical în bine, dar cei mai mulți nu reușesc și trăiesc o viață întreagă între terapii cu psihologi sau cu frica de a trăi mult mai proeminentă decât la alții.

Persoanele anxioase sunt un exemplu și această anxietate poate fi transmisă copilului în perioada -7 luni + 4 ani fără ca acesta să își amintească ceva.

Cred că este esențial să înțelegem cum să punem problema dacă decizia cu privire la separare a fost luată și, de asemenea, să înțelegem noi ce va urma și cum să trecem prin tot acest proces.

Așa că, în continuare, voi puncta modul în care să punem problema copiilor pentru a nu genera încă o victimă colaterală.

Procesul acesta îl va afecta în mod direct, așa că ar fi indicat să vadă partea bună a acestei povești punct cu punct.

1. Nu mai amâna acea discuție sensibilă

Până la urmă va trebui să îi spui și lui/ei despre separare, așa că nu mai amâna discuția, fă-o cât mai curând cu putință.

Este esențial cum o vei face. În primul rând, este important ca toți actorii implicați să fie prezenți, asta datorită subiectivismului care intervine în cazul în care unul dintre cei doi parteneri lipsește de la discuție.

Cum reducem stresul copiilor cauzat de un divorț 7

Programează și asigură-te că se întâmplă în formulă completă.

2. Prezentarea situației

De ce se întâmplă este strict o problemă ce ține de fericirea dintre cei doi parteneri și acesta este punctul de plecare al discuției.

În mod normal, cei implicați în separare se concentrează pe vina unuia sau a altuia, dar, în esență, pentru a stabili cine este vinovat, reprezintă doar o iluzie că unul dintre cei doi are dreptate și este mai victimă decât celălalt. Este evident că s-a ajuns la separare cu ambii combatanți participând la “nefericire”.

Așa că stabilirea vinovatului este doar o fugă de realitate sau un mod de a manipula, dacă mai e ceva de manipulat și pare că tot timpul mai e ceva de manipulat.

Așa că acest joc de manipulare se construiește pe vină și rușine, dar să spunem că toată vina îți aparține ție în totalitate sau celuilalt partener, nu e important:

Ajută vina pe vreunul dintre voi?

Dar pe copil îl ajută?

Evident că nu ajută, așa că de ce să ne pierdem vremea cu cine e și cine nu e de vină, oricum partajul financiar se va realiza în instanță, așa că nici din perspectivă financiară nu își are rostul.

Așa că situația trebuie prezentată cu asumarea ambilor parteneri a situației și ideal ar fi ceva de genul:

“Noi, părinții, nu mai suntem fericiți împreună. Din păcate, nu ne mai înțelegem și nu mai reușim să ne bucurăm împreună și am decis să ne separăm.

Adică, ne-am gândit că dacă eu și tati/mami nu suntem fericiți împreună, asta presupune când suntem împreună cu tine să nu fim atât de fericiți pe cât am putea fi și datorită acestui lucru atât eu, cât și tatăl/mama ta am decis să ne căutăm fericirea altfel.

Toți vom avea numai de câștigat de pe urma divorțului, eu voi fi fericit(ă) după ce nu vom mai fi împreună pentru că așa simt și fericirea o voi găsi în alt mod, tatăl tău/mama ta va fi și el/ea fericit(ă) pentru că așa vrea și el/ea.

Apoi tu vei avea două case, asta presupune două locuri cu jucării, două camere, distracție cât cuprinde când vei fi cu fiecare dintre noi.

Noi vom rămâne părinții tăi toată viața și vom fi prezenți în viața ta indiferent de ceea ce va urma după acest proces de separare.”

Am încercat să surprind doar o mică parte, care în mod normal este generală cuplurilor care trec prin procesul de separare. Desigur că discuția o să fie mult mai amplă și mai cuprinzătoare, dar este esențial ca ambii parteneri să fie axați pe partea frumoasă a vieții și recomand, din tot sufletul, ca ambii parteneri să pregătească discuția de așa natură încât să fie atinsă partea bună a lucrurilor.

3. Prezența ambilor părinți în viața copilului

Din păcate, în acest moment, legislația este net în defavoarea copilului  și asta reiese din procentul incredibil în care sentințele în procesele de custodie sunt ceva de genul 93% pentru un program: 26 zile pe lună, copilul stă cu părintele rezident și 4 zile pe lună cu părintele nerezident.

În acest mod copilul nu are nici o șansă să aibă o relație normală cu părintele nerezident și astfel apar sincope în dezvoltarea emoțională  a acestuia.

Un băiat care trăiește fără tată nu va avea un model masculin și va fi influențat de modelul feminin mult mai puternic și acesta va genera efecte nedorite, cum ar fi: furie, teribilism, dependența de mamă.

Desigur că efectele îi vor genera și copilului o viață de familie cu foarte multe riscuri și pot chiar determina și pentru el un proces de separare la un moment dat.

În cazul unei fete, fără modelul masculin, nu va ști cum să se comporte cu băieții și va fi timidă și timorată în prezența acestora.

Desigur că acest aspect o va influența la începutul vieții relaționale și va avea parte de dezamăgiri în dragoste șamd.

Evident că este necesară prezența ambilor parteneri în viața copilului și asta nu presupune că un alt partener ar putea să ia locul părintelui nerezident.

Situația ideală ar fi ca cei doi părinți să ajungă la o înțelegere amiabilă care să fie finalizată cât mai repede și mai ușor pentru toți cei implicați în acest proces.

Oricum, după ce rănile emoționale se vor vindeca, părintele care își dorește să facă parte din viața copilului va fi prezent, indiferent de piedicile care i se vor pune.

4. Nu este singurul copil care trece prin așa ceva

Un amănunt esențial și care poate fi prevenit tot în cadrul discuției inițiale, în care recomand să i se spună că sunt numeroși copii în situația aceasta și că, în prezent, este un lucru normal.

Dacă înțelege acest aspect sensibil nu se va mai victimiza și va înțelege că, cu toate că sunt mai puțini copii care trec printr-un proces de separare, nu sunt puțini, practic un copil din patru trece prin așa ceva.

5. Informează-te

Cea mai bună investiție în acea perioadă au fost banii dați pe cărți și pe tot felul de materiale informative care m-au ajutat să mă facă să înțeleg prin ce voi trece.

Este esențial să înțelegi tu ce va urma, cum se va derula procesul de divorț, care vor fi etapele și ce efecte vor fi asupra copilului tău. Practic îți recomand să fii cu un pas înainte față de toate evenimentele care vor urma în viața voastră.

6. Acceptă

Orice criză prin care am trece de-a lungul vieții, fie că este financiară, profesională, personală sau de orice altă natură, are darul să ne pregătească pentru viață, să ne scoată din zona de confort și să ne ofere șansa să ne redescoperim.

Desigur că și procesul de  separare face exact același lucru, ne oferă oportunitatea de a deveni o variantă mai bună a noastră și acest lucru, chiar dacă la început pare nepotrivit, pe termen lung, ne oferă cea mai bună variantă a noastră.

Așa că nu ai nici un motiv să nu accepți, din contră, acceptă și învață cât poți tu de mult din tot acest proces și mergi mai departe. Cu siguranță că vei avea ocazia să ai viața pe care ți-o dorești.

Experiență de viață ai, inteligența este mai ridicată, așa că îți recomand să accepți situația tu și astfel și copilul tău va trece mult mai ușor peste toată această situație.

Există posibilitatea să nu simtă tot acest proces.

7. Dezvoltă inteligența emoțională

Fiecare pas de care am vorbit adineauri are nevoie de o inteligență emoțională dezvoltată.

În oricare situație te-ai afla, cu o inteligență emoțională dezvoltată sau mai puțin dezvoltată, îți recomand să îți dezvolți această calitate incredibilă pentru că ea îți va oferi viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna.

Este calitatea care te va ajuta să te redescoperi, să accepți situația, să îi spui copilului tău și să empatizezi cu el/ea de așa natură încât orice acțiune, gest care ar putea influența să fie gândit de două ori chiar.

Calitatea esențială este inteligența emoțională!

Îți spun din propria experiență, când a fost declanșat procesul de separare nu aveam o inteligență emoțională dezvoltată și nu am știut cum să reacționez la tot acest proces, în primul rând nu am acceptat tot ce se întâmpla în viața mea.

Apoi mi-am dat seama de tot procesul și am realizat un joc care dezvoltă inteligența emoțională fiului meu, dar și mie, desigur, pentru că, în esență, noi, în procesul de educație, beneficiem de toate aceste calități pe care ne dorim să le dezvoltăm copiilor.

Cum reducem stresul copiilor cauzat de un divorț 8

Apoi am scris o carte care dezvoltă calitățile esențiale cum ar fi: încrederea în propria persoană, gândirea pozitivă, inteligența socială, gândirea “Out of the Box” și, desigur, inteligența emoțională.

Cum reducem stresul copiilor cauzat de un divorț 9

Toate acestea le-am realizat pentru că aveam eu nevoie, pentru fiul meu, în primul rând.

Așa că…

Drag părinte, îți urez spor și înțelepciune dacă te afli și tu într-un astfel de proces.

Cu drag,

Florin Alexandru

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes