Adolescența

Este una din cele mai delicate perioade ale copilăriei, presărată cu o mulțime de schimbări și experiențe noi pentru copil. Este vârsta marilor schimbări corporale, a primilor fluturi în stomac și a experiențelor sexuale. Dar și a marilor decizii legate de direcția și scopul propriei vieți. Începând cu vârsta de 11 sau 12 ani, copilul tău intră în etapa adolescenței timpurii; care se încheie în jurul vârstei de 20 de ani.

Această etapă este un moment important atât pentru copil cât și pentru părinte să înceapă implementarea unei faze de detașare.

În copilărie, părinții își ajută copilul să-și dezvolte „încrederea de bază în dependența de îngrijirea și grija fundamentală a părintelui. Care îi va oferi o bază psihologică sigură pentru dezvoltare sa. ”

În funcție de familie, detașarea poate fi un proces foarte dureros. Uneori, anxietatea de detașare simțită de oricare dintre părți poate deveni un obstacol în calea unui proces de detașare sănătos și stabil. La copii, aceasta poate fi adesea cauza unor tulburări de anxietate din copilărie; cum ar fi tulburarea de anxietate de separare.

Cu toate acestea, întârzierea procesului de detașare poate provoca probleme foarte mari dezvoltării copilului.

Fără detașarea parentală adecvată în anii adolescenței, obiectivele duble ale adolescenței – dezvoltarea individualității pentru identitate și responsabilitatea pentru independență – sunt foarte greu de realizat.

Un adolescent se va revolta dacă simte că nu are suficientă încredere din partea părinților săi; sau că nu are suficient control asupra vieții lui.

Adolescența este o vârstă care se pregătește și se pregătește prin creșterea treptată a gradului de autonomie zilnică.

Adolescentului sau adolescentei nu i se poate spune dintr-o dată: “Acum, gata, descurcă-te”.

Vine un moment când copilul are o mare nevoie de a ști cum s-a descurcat părintele de același sex în momentul intensificării propriei lui sexualități.

Iată câteva lucruri pe care adolescenții vor să le știe:

  • Cum s-au descurcat mama și tata când aveau vârsta lui și au trăit primele lor emoții violente?
  • Ce reacție trebuie să aibă față de ceilalți, față de tinerii de sex opus?
  • Cum să facă rost de bani?
  • Cum pot câștiga suficient să fie autonomi?

Desprinderea de adolescent trebuie să se facă treptat. Începând cu vârsta de 7 ani copilul trebuie pregătit în așa fel încât să fie în stare să își facă prieteni de vârsta lui; și să fie apreciat de ceilalți adulți din societate .

Fetele de 8 sau 9 ani, dar și băieții pot învăța aproape tot ce se face într-o casă. Și trebuie integrați în aceste treburi zilnice treptat pentru a se simți utili, valoroși, capabili.

Pe la 14-15 ani când sunt puberi, devin interesați de sexualitate. Și sunt tulburați de trecerea altor ființe prin aria interesului lor sensorial, doar atunci acești tineri vor simți nevoia de a fi responsabili. Și să plece de acasă ca să “iasă”, cum spun ei.

Acesta este cuvântul-cheie al adolescenților, să “iasă”. Să iasă din cuibul construit de părinții lor. Dar să iasă pregătiți pentru viață, cunoscând pericolele la care se expun dacă ies înainte de a fi în stare să se assume.

Așadar, rezultă că adolescența reprezintă un moment al confirmării care poate fi asumat, cu condiția să fie pregătit.

Sunt excluse însă extremele. Adică să îl dai pe copil pe ușă afară cu vorbele “acum ,gata, decurcă-te”. Dar și să îl tratezi ca și cum ar fi în continuare mic, fără buget personal, doar cu ceva bani de cheltuială de pe-o zi pe alta; să îi cumperi tu haine; să îi speli rufele murdare și să-i cureți pantofii.

În acest fel, fetele vor dori să se căsătorească de tinere; neștiind nici să iubească, nici să își câștige existența.

Pregătirea

Educația între 6 și 13 ani este foarte importantă. Ea presupune pregătirea copilului în așa fel încât acesta să fie în măsură să primească și aprecierea altora din afara propriei familii. Dar și să știe că la pubertate, în afara unor situații excepționale, este periculos ca un copil să se simtă indispensabil mamei lui. Aceasta trebuie să îi spună: “ M-ai ajutat destul, te pricepi, dar eu nu mai am nevoie de ajutor tot timpul, du-te și arată-le și altora ce știi. Du-te cu cei de-o seamă cu tine.”

Așa trebuie vorbit unui copil de 13 ani . La această vârstă, atunci când copiii de ambele sexe sunt pregătiți pentru societate, mamele și tații trec printr-un moment dificil deoarece casa devine un fel de cameră de hotel, copiii vin doar să mănânce și să doarmă. Părinții trebuie să depășească acest moment și ar trebui să se bucure deoarece copiii lor își fac prieteni pe care ulterior îi aduc acasă . În felul acesta copilul devine sociabil și se bucură de această perioadă.

Cartea ”Copilul tău este un geniu!”, scrisă de Florin Alexandru, vă poate ajuta mult în această perioadă, cu idei de activități.

Cum pregătim desprinderea adolescentului de familie? 1

Adolescența este o perioadă grea, însă nu trebuie să ne ținem adolescenții în casă, nici să îi dăm afară.

Iată câteva sfaturi despre cum să te desprinzi de adolescentul tău într-un mod sănătos:

  • Ia în considerare temperamentul adolescentului și nevoile unice de dezvoltare.
  • Ascultă cu respect ceea ce adolescentul tău îți spune, ai încredere că se poate descurca atunci când el zice că poate și întrebă-l dacă are nevoie de sprijin în ceea ce își dorește să facă.
  • Invită-l să facă planuri împreună cu tine.
  • Faceți împreună un plan cu fiecare pas care trebuie să fie realizat pentru a obține abilitățile și încrederea în sine necesară care îl vor pregăti pentru a face față provocării generale.
  • Ajută-l să înțeleagă că va continua să câștige mai multă independență și privilegii atâta timp cât el continuă să-și demonstreze responsabilitatea. Când știe că scopul tău este să îl ajuți să își atingă scopul, va fi mult mai puțin probabil să se plângă de faptul că tu monitorizezi acest proces.

Părinții trebuie să accepte și să anticipeze realitatea că într-o oarecare măsură, pentru a ajunge la detașare, vor trebui să le dea adolescenților mai multă libertate și vor întâlni mai multă rezistență din partea lor atunci când vor dori să îi ajute pe aceștia în câștigarea independenței.

Când adulţii au o atitudine de cooperare, adolescentul vede în aceştia un partener de dialog. Prin urmare, el simte că este considerat un egal şi are încredere în adulţi. Dacă adultul refuză cooperarea cu adolescentul, atunci el manifestă rezistenţă, sub diferite forme, faţă de tendinţa acestuia de a-i îngrădi personalitatea, de a-i orienta modul de a gândi şi de a acţiona.

Raporturile dintre adulţi şi adolescenţi pot deveni conflictuale; cu deosebire când atitudinea adultului rămâne neschimbată. La unii adolescenţi asemenea raporturi tensionate duc şi la sentimentul înstrăinării de familie; la ruperea comunicării cu membrii ei; la evitarea lor şi evadarea din familie; cea mai cunoscută fiind fuga de acasă.

Emanciparea socială

De fapt, are loc emanciparea socială a adolescentului. Iar neînţelegerea acestei particularităţi de către adult este un motiv de naştere a unor raporturi conflictuale. Adolescenţii nu mai acceptă vechile relaţii din copilărie cu adulţii. Și vor un nou tip de relaţii bazate pe recunoaşterea personalității lor.

Adolescența nu este doar despre modul în care copilul crește de la dependență la încrederea în sine. Ci este vorba despre modul în care părintele se adaptează ca răspuns. Și despre felul în care relația dintre ei se schimbă pentru totdeauna.

Procesul stânjenitor, rușinos și puternic al detașării reciproce este ceea ce permite rolurilor adolescentului și părinților să co-evolueze. Pe măsură ce se construiește mai multă independență între ei până când, în final, ambele părți sunt pregătiți și dispuși să se separe din punct de vedere social. Și să se detașeze reciproc.

Dragă părinte, îți doresc ca acest proces de desprindere să fie unul cât mai liniștit și ușor atât pentru tine cât și pentru adolescentul tău.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes