Majoritatea părinților așteaptă cele mai bune performanțe de la copiii lor!

Sunt aceste rezultate influențate strict de numărul orelor de studiu, nivelul cunoștințelor și de dorința părinților?

Desigur că nu. Iar în următoarele rânduri vă propun să discutăm despre una dintre metodele, care influențează semnificativ evoluția copiilor noștri: Aprecierea rezultatului.

Studiile au arătat că tendința generală a părinților, atunci când copilul are un rezultat bun sau rău, este de a se poziționa în două moduri:

  • Pozitiv = îi lăudăm în diverse moduri pentru ceea ce fac
  • Negativ = îi criticăm; le adresăm întrebări dure pentru a afla răspunsul eșecului; ba chiar îi și pedepsim. Situație în care ei intră într-o stare defensivă; nu mai simte nevoia să comunice și lucrurile se înrăutățesc; copilul neînțelegând, de fapt, care este rezultatul negativ al comportamentului său; și ce ar trebui schimbat pentru a-și îmbunătăți situația. Nu are nicio concluzie.

Părinți, țineți minte că rolul nostru este de a oferi îndrumare constructivă, pentru un rezultat cu adevărat de valoare!

Cine contesta ideea că feedback-ul este un lucru bun? Atât experiența noastră de părinți cât și cercetările de specialitate stabilesc clar că: Evaluarea formativă, constând într-o mulțime de îndrumări constructive și oportunități de a utiliza aceste îndrumări, îmbunătățește performanța și realizările.

Ce este această evaluare formativă, feedback-ul?

Ei bine, termenul de feedback este adesea folosit pentru a descrie tot felul de comentarii făcute după un rezultat, inclusiv sfaturi, laudă și evaluare. Am subliniat cuvântul comentarii, pentru a evidenția că nu trebuie să ne limităm doar la un simplu cuvânt de laudă, cum ar fi Bravo, ci să mergem mai departe să îi arătăm copilului exact ceea ce a reușit și cum.

Spre exemplu:

  • I-am spus Biancai după o prezentare: „Atunci când ai accentuat cuvintele <Încredere, Constant și Îndrumare> în prezentare printr-un ton al vocii mai înalt, publicul a fost foarte atent la informația transmisă.”
  • Alexia a primit un feedback apreciativ din partea publicului, legat de modul în care mesajul său este susținut foarte bine și prin limbajul nonverbal – „Am apreciat că atunci când ai îndemnat publicul să acționeze pentru susținerea proiectului instuționalizării diferite a copiilor supradotați, ai schimbat volumul și tonul vocii iar mâinile erau îndreptate spre public cu palmele în sus.”

Tipuri de feedback

Există două tipuri de feedback prin care îți poți aprecia copilul și în același timp îi poți oferi informații care îl ajută să devină mai bun. Noi, în cadrul Speakers Club Junior folosim aceste 2 categorii:

  • Feedback Apreciativ = Ce anume apreciem la modul în care a performat?
  • Feedback Constructiv = Ce anume poate să facă mai bine data viitoare?

Prima responsabilitate pe care o ai ca și părinte este că feedback-ul pe care îl oferi să fie apreciativ și constructiv. Aceste două tipuri de feedback îl fac mai receptiv la orice ai avea să îi comunici, îl va ajuta să capete încredere și să devină mai bun.

Tinerii, care sunt în mod constant corectați, criticați sau acuzați pentru greșelile lor, pot avea o problemă în dezvoltarea încrederii și a interesului pentru o dezvoltare continuă.

Rolul nostru este de a le oferi feedback constructiv cu respectarea unei reguli: Fiți atenți la ceea ce spuneți și cum spuneți. Nu criticați!

Cum îi puteți ajuta pe copii prin feedback?

1. Feedback-ul eficient este concret, specific și util

Astfel, „Bună treabă!” sau „Ai făcut greșit” nu sunt deloc feedback-uri.

Ne putem imagina cu ușurință copii care vor întreba, ca răspuns la aceste observații:

“Ce anume ar trebui să fac mai mult sau mai puțin data viitoare, pe baza acestor informații??

Ei nu înțeleg ce a fost „bun” sau „greșit” cu privire la ceea ce au făcut.

Cum oferim un astfel de feedback în cadrul comunității Speakers Club Junior:

”Ai făcut o treabă extraordinară la partea de introducere a temei. Întrebările pe care le-ai adresat publicului au captat atenția și au făcut o legătură reală cu ceea ce ai transmis”,

“Pentru a fi sigură că publicul a înțeles cât de important este să protejăm natura, pe lângă motivele menționate, îți recomand să adaugi și o poveste care susține concret toate motivele. În acest mod publicul își creează și o imagine a efectelor acțiunilor sale”.

2. Oferă feedback pe înțelesul lui/ei

Chiar dacă feedback-ul este specific și precis în ochii noștri, nu este de o mare valoare în cazul în care copii nu îl pot înțelege sau sunt depășiți de comentariul nostru.

Explicați pe înțelesul lor și fiți deschiși la a răspunde la cât mai multe întrebări de clarificare.

De fiecare dată când ofer feedback copiilor după o prezentare, caut să transpun comentariul în mesajul pe care tocmai l-a transmis pentru a înțelege exact cum, unde și când să acționeze.

“Ai menționat 4 acțiuni pe care să le facem pentru a ne dezvolta întrederea în noi. Dacă denumim fiecare acțiune în parte și le aranjăm într-o anumită ordine formăm un nou cuvânt SPOR; foarte ușor de reținut de către public. Această tehnică se numește acronim”.

3. Asigurați-vă că lăudați aspecte ale performanței copilului care erau sub controlul său

Vorbim despre abordarea lui creativă, planificarea lui atentă, persistentă și efortul său, atitudinea sa pozitivă.

Lăudați acțiunile sale, nu numai abilitățile sale. În acest fel, atunci când are o problemă mai târziu, el își va aminti ce l-a ajutat să reușească în trecut și se va folosi de acele acțiuni.

În cadrul comunității ne bazăm mult pe jocurile de improvizație și pe cele în grup. Moment în care apreciem și modul în care au lucrat în echipă; cum au reacționat și au adaptat mesajul în funcție de reacția publicului său cum au controlat răspunsurile publicului, în așa fel încât, publicul să ajungă spre ideea principală a mesajului.

Sunt multiple și diverse modalitățile de motivare, de susținere a performatei copiilor noștrii.

Am menționat mai sus 3 tipuri dintre cele pe care le aplicăm constant și ușor; determinând rezultate imediate și vizibile în dezvoltarea abilitații de comunicare în public a copiilor din cadrul comunității Speakers Club Junior.

“Nu există eșec, există doar feedback”. Iar ei nu vor fi oameni obișnuiți, au dreptul să fie extraordinari!

Acest articol este un guest post scris de către Mihaela Mathe, trainer Speakers Club Junior și autoarea primului manual de Public Speaking pentru copii din România: „ABC-ul Vorbitului în public”.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes