Ruşinea şi vinovăţia ne sunt inoculate începând din momentul în care ne naştem, iar părinţii sunt primii care cultivă aceste emoţii induse la nivel social.

Este foarte greu să întâlnești o persoană, căreia în copilăria nu i s-a spus: „Să-ți fie rușine!”. De obicei fraza care urmă era: „Ce vor gândi oamenii despre tine?!”

Mulți părinți folosesc rușinea ca metodă de disciplină, fără a-și propune în mod conștient acest lucru.

Rușinea toxică este acel gen de rușine care te paralizează, te face să te oprești din activități ce ar putea fi generatoare de plăcere sau satisfacție!

Te poate face să crezi că ești imperfect, greșit, o ființă umană incompletă! Te face să te simți mic, să crezi că nu ești bun la nimic, că nu ai nimic de oferit. „ Este o anulare profundă trăită primar din interior.”

Această rușine toxică se instalează în jurul vârstei de 2-3 ani. Aceasta este vârsta la care copilul începe să experimenteze granițele dintre el și ceilalți, începe să perceapă diferențierea față de ceilalți, începe să perceapă ce este el, ce sunt ceilalți. Este un stadiu important al dezvoltării.

O dezvoltare sănătoasă presupune o încurajare a stabilirii granițelor și respectarea lor de către ceilalți.

Pentru a putea ști cine ești tu, cine sunt ceilalți, e foarte important să știi să îți stabilești granițele. Dacă aceste granițe sunt mult prea rigide, persoana riscă să se izoleze, dacă granițele sunt mult prea deschise, persoana riscă să se simtă copleșită. Fără limite o persoană nu are protecție!

Dacă limitele, regulile și interdicțiile impuse copilului sunt însoțite de furia părintelui, de critica acestuia sau de comentariile negative, copilul dezvoltă o “rușine toxică”.

Noi că părinții putem transfera neintenționat rușinea noastră la copiii noștri prin mesaje verbale sau comportament nonverbal.

De exemplu, un copil ar putea să nu se simtă iubit ca reacție la depresia, indiferență, absență sau iritabilitatea părintelui său să se simtă ciudat din cauza competitivității părintelui sau a comportamentului prea corect.

Copiii vor să se simtă iubiți și apreciați de ambii părinți, fără să se facă fel de fel de comparații între frați, spre exemplu.

Când această conexiune părinte-copil este deteriorate, ca atunci când un copil este aspru certat, copiii se simt singuri și rușinați.

Asta dacă nu cumva legătură părinte-copil este redresată curând. Spre exemplu, cerându-i scuze celui mic și explicându-i că ieșirea ta exagerată nu a avut nimic de-a face cu el și că regreți cele spuse.

Rușinea toxică apare atunci când părțile vulnerabile ale copilului sunt expuse înainte ca acesta să aibă abilitatea de a-și construi granițe pentru a se putea apăra. „Experiența rușinii este sentimentul de a fi expus și văzut când o persoană nu este pregătită să fie văzută.”

Pe măsură ce rușinea toxică evoluează, copilul încetează să mai aibă încredere în el, în propriile percepții și judecăți.

Cum dezvoltă copiii rușinea toxică? 1

Atunci când nevoile copilului sunt neglijate, acesta primește mesajul că nevoile lui nu sunt importante și astfel își pierde sentimentul propriei valori.

Ajunge să creadă că nu merită ca cineva să fie lângă el atunci când are nevoie.

O persoană la care rușinea face parte din identitatea de bază e bântuită de un sentiment de absență.

Care sunt evenimentele care le dezvoltă copiilor rușinea toxică?

  • copilărie nefericită
  • copilului i se spune ca nu este dorit ca ființă
  • este umilit în public și devalorizat
  • îi sunt încălcate granițele
  • copilul este privat de intimitate
  • nu ii sunt luate în calcul trăirile pe care le are, nefiind niciodata ascultat atunci când vrea să spună ceva
  • i se transmite că ar trebui să fie la fel ca un alt copil perceput mai cuminte si mai bun
  • este considerat vinovat pentru ceea ce simte sau i se întamplă adultului
  • i se cere să se ridice la nivelul unor așteptari ce sunt cu mult peste puterile lui
  • comunicarea defectuoasă cu părinții
  • perfecționismul

Exemple:

  • “Din cauza ta am probleme cu taica-tu!”
  • “Să vii acasă doar cu 10, că altfel nu mai ești copilul meu”
  • ″Ti-am spus de 1000 de ori!″⁣ ″⁣Si nu m-ai ascultat!″⁣

Rusinea poate fi în unele cazuri un mecanism de control parental. Astfel, i se cere copilui să îndeplinească așteptările personalor importante din viață lui pentru a se putea bucura de aprobarea din partea acestora si pentru a-l accepta să stea cu ei.

Treptat, rușinea este internalizată, astfel sinele unei personae se scindează și apare sinele fals. Sinele adevarat este ascuns, uitat. Pentru că dacă ar fi lăsat să se manifeste, ceilalti l-ar sanctiona, pentru că există ceva defect la el.

Așa că, pentru a evita pedeapsa si pentru a fi acceptat de către ceilalti, apare sinele fals, care este exact așa cum își doresc ceilalti să fie.

Astfel, iubirea de sine si stima de sine sunt slab conturate.

“Rușinea toxică și umilința se păstrează pe tot parcursul copilăriei și al maturitătții, fiind prezente sub scoarța conștientă, inducându-le sentimentul că au de ascuns «secretul» că sunt definitiv și profund defecți.”~ Daniel Siegel

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes