Astăzi vreau să îţi vorbesc despre importanţa încrederii în sine a copilului. Sunt atât de multe lucruri mărunte, dar esenţiale, care contribuie la construirea acesteia, însă şi mai multe care o distrug!

Iar unele sunt insesizabile, ceea ce îl determină pe copil să se închidă în sine şi tu să observi foarte târziu. Poate chiar atunci când lupta devine una aprigă.

Am lucrat cu mulţi copii lipsiţi de încredere în sine. Unii dintre ei erau neascultaţi, alţii erau permanent criticaţi, comparaţi, aşteptările părinţilor îi depăşeau, programul supraîncărcat îi epuiza. Lupta lor era să reuşească să facă faţă cu brio, să nu îşi dezamăgească părinţii.

Însă eşecurile se ţineau lanţ, tocmai pentru că nivelul de stres creştea, copiii nu ştiau să îl gestioneze şi orice încercare a lor se prăbuşea. Iar jignirile, criticile şi cerinţele părinţilor deveneau şi mai mari.

Copilul tău este un geniu

copil increzator in fortele proprii

Stop! Copilul se naşte genial, nimeni nu poate contesta asta, iar încrederea în sine se datorează părinţilor, la fel şi lipsa acesteia.

Am stat de vorbă cu o serie de copii care plângeau imediat ce intrau pe uşă.

Plângeau pentru că nu mai fac faţă, pentru că aveau un program la fel de încărcat ca al părinţilor, pentru că temele, activităţile extraşcolare, cerinţele părinţilor îi debusolau, iar ei nu îndrăzneau să le spună.

Sau, în unele cazuri, dacă îndrăzneau să le spună, părinţii se revoltau şi deveneau şi mai severi. Unii dintre copiii pe care i-am cunoscut…nu se jucau niciodată. Părinţii le spuneau că viitorul nu e al copiilor care se joacă.

Nu-i așa că e trist?

La teatru, mai ales în facultate, ne jucam mult. Și nu era niciodată o peirdere de timp. Pentru că joaca relaxată, liberă, copilărească, ne-a ajutat să descoperim lucruri noi, să găsim soluții, să ne ajungem cu adevărat să înțelegem cum gândesc ceilalți și ce simt.

Fără îndoială că joaca rămâne cea mai bună formă de cunoaștere de sine, educație și autoeducare.

Ne modelăm copiii într-un fel pe care, nu mult mai târziu, tot noi îl vom critica. Uite cât de important e să înţelegi că totul pleacă din familie – şi că lucrurile simple, de zi cu zi, îi cresc celui mic încrederea în sine.

Îţi propun 5 metode la îndemână prin care să creşti încrederea în sine a celui mic

Tot ce îţi propun este testat şi experimentat. Nu voi veni cu clişee, tu ai nevoie de soluţii, nu de vorbe frumoase. Uite cum îţi sugerez să lucrezi cu cel mic – pentru a-i creşte încrederea în sine.

1. Oferă-i o percepţie realistă asupra posibilităţilor sale

Copilul trebuie ajutat să îşi cunoască limitele şi susţinut să şi le depăşească. Însă tot acest proces trebuie făcut cu iubire, răbdare şi înţelegere. Dacă matematica nu e punctul său forte, nu e ideal să îl forţezi să ia numai 10, însă îl poţi ajuta să îşi atingă potenţialul maxim.

Nu uita ce a spus Einstein. ,,Toţi suntem genii. Dar dacă judeci un peşte după abilitatea sa de a se căţăra în copac, el va trăi toată viaţa cu impresia că e un prost.”.

cum ajuti copilul sa aiba incredere in sine

Fii atentă la ceea ce este cu adevărat bun, susţine-l să progreseze, să nu renunţe – şi investeşte în pregătirea lui în acest sens.

E firesc să îl ajuţi să se perfecţioneze în ceea ce face bine, decât să se irosească acolo unde nu îi e locul.

Oferă-i o percepţie realistă asupra posibilităţilor sale, apreciază-i reuşitele şi ajută-l să corecteze micile imperfecţiuni. Nu te mai aştepta să fie copilul perfect, bun la toate. Aşa se irosesc talente mari.

Învaţă să îţi asculţi copilul

Îţi povesteam de copiii cu care am lucrat, exact de situaţia asta mă loveam tot timpul. Copilul nu se mai bucura de nimic, el doar luptă.

Încerca, permanent, să facă totul bine, era într-o concurenţă acerbă, nu mai ştia nici el ce vrea cu adevărat şi ce îi place. Nici nu avea dreptul să se gândească la asta.

Povestea Irinei

Irina, o fetiţă de 8 ani, a izbucnit în plâns pentru că tatăl ei avea aşteptări total nerealiste de la ea. Ea nu mai rezista presiunii, ajunsese să se teamă să meargă acasă.

Notele erau un calvar, părinţii aşteptau o anumită medie, trăia permanent sub ameninţări. În final, pentru că lucrurile au scăpat de sub control, Irina a ajuns la psihiatru. Bineînţeles că nu Irina era problema, ci părinţii ei.

Dar nici acum părinţii nu au vrut să accepte, au pedepsit-o din nou.

Te sfătuiesc să eviţi astfel de situaţii. Iubeşte-ţi copilul pentru ceea ce este, e parte din tine, de la tine a moştenit tot ce are.

2. Sărbătoriţi orice succes

Tu eşti puterea exemplului. Orice mic succes, reuşită sau împlinire personală ar trebui sărbătorită. Ieşiţi împreună la masă, gătiţi împreună acasă, mergeţi la film, sărbătoriţi orice reuşită. Pozitivismul chiar face minuni, oferă oamenilor încredere şi avânt pentru a face lucrurile şi mai bine.

Fă acelaşi lucru şi cu copilul. Sărbătoriţi câştigarea meciului, admiterea în cercul de pictură, ideile lui, perseveranţa. Copilul are nevoie de confirmări, are nevoie să ştie că e bine, că se poate şi mai bine, întotdeauna, însă nu pune accent pe eşecurile lui.

Spune-i doar că e în regulă, că data viitoare va fi mai bine. Apreciindu-l pentru ce a realizat… îl motivezi să nu renunţe, să meargă mai departe, să facă lucrurile şi mai bine. Nu uita să rămâi realistă.

copii cu incredere in sine

Dacă îţi convingi copilul că va ajunge în echipa naţională de fotbal, e posibil ca el să îşi creeze aşteptări nerealiste. Nici aşa nu e bine. Echilibrul este soluţia. Susţine-l să fie tot mai bun, dar pregăteşte-l şi pentru eşec. Şi acceptă-l şi tu.

3. Dă-i voie să fie independent

Ştii câţi părinţi nu îşi lasă copilul în excursii, drumeţii, cluburi de socializare şi în cadrul altor activităţi, de teamă că nu s-ar descurca, că ar putea păţi ceva, că n-ar fi el cel mai bun? Foarte mulţi.

Iar copilul preia teama că undeva, la un moment dat, ar putea eşua sau păţi ceva – şi nu se mai implică. Se retrage, se închide, nu mai încearcă nimic, îşi pierde încrederea, renunţă.

Dă-i voie să cadă, să se lovească, să îşi pregătească singur pacheţelul pentru şcoală, dacă asta vrea să facă, lasă-l să încerce lucruri noi, să poată cerne singur ce vă mai încercă şi ce nu, pe viitor.

Mergeţi împreună în călătorii, nu-i sădi teama de anumite mijloace de transport sau teama nefondată, adesea, de microbi. Sau prea mult zahăr. Un cub de ciocolată nu a omorât niciun copil.

Te sfătuiesc să fii mai relaxată. Dincolo de cuvinte, nu uita, există energiile. Iar copilul le percepe cel mai bine. Ceea ce simţi tu, va simţi şi el.

4. Susţine-i pasiunile

Dacă vezi că vrea să facă înot sau cursuri de teatru, lasă-l să facă. Am lucrat cu copii ai cărora mame se temeau că, dacă îşi vor da copilul la un club de artă sau la sport, acesta va trece matematica şi româna pe planul secund. Dă-i voie să se bucure de pasiunea sa, câtă vreme aceasta nu interferează în mod negativ cu sarcinile de la şcoală.

copii care desneaza- cum cresti icnrederea in sine a copiluluiLa fel stau lucrurile şi cu lectura. Mulţi părinţi îmi spuneau ,,copilul meu nu citeşte„. Dar problema era alta, nu citeau ceea ce se aşteptau părinţii, citeau altceva. Cărţi pentru copii, literatură fantastică, ceea ce îi atrăgea. Şi nici aşa nu era bine pentru părinţi. De ce?

Lasă-l să iubească literatura, dacă îi vei impune tu titlurile, ai toate şansele să creşti un copil care nu va deschide o carte.

Nu putem creşte copii doar pentru a învăţa matematică şi română, nu? Trebuie să le permitem să se exprime, să îşi urmeze şi pasiunile.

Să se simtă motivaţi, să se implice, să aibă rezultate şi în final, să se bucure de aceste rezultate. Pentru că ele îi vor creşte încrederea în sine.

5. Iubeşte-l

Un copil iubit este un copil cu încredere în sine. O să te grăbeşti să îmi spui că orice copil e iubit, fireşte, orice mamă îşi iubeşte copilul.

Cu siguranţă. Însă trebuie să ştie, să vadă şi să simtă şi el asta. Şi nu există metodă mai bună de a face asta – decât să îl susţii, să îl apreciezi, să ţii cont de ceea ce îşi doreşte, să îl îndrumi, acolo unde lucrurile merg mai greu, să nu îl mai compari şi să înţelegi că nu toţi copiii sunt la fel. Şi nici nu trebuie să fie.

Fiecare trebuie iubit şi apreciat pentru punctele sale forte, nu criticat pentru cele slabe.

Concluzie

Încrederea în sine se construieşte acasă, iar principalii responsabili sunt părinţii. Devino conştientă că atitudinea ta determină eşecul sau succesul copilului, iar aşteptările îţi vor fi satisfăcute doar atunci când copilul va înţelege scopul lucrurilor care îi sunt cerute.

Nu îţi transforma copilul într-un trofeu, cu care să te lauzi în rândul cunoştinţelor, lasă-l să fie un copil încrezător, pregătit şi pentru succes, şi pentru eşec, şi pentru piedici – dar care ştie că eşti acolo mereu.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes