În articolul de astăzi vom vorbim despre încredere și vom explora și cum se dezvoltă aceasta în funcție de etapa de dezvoltare a copilului. Este foarte important să citim, să aflăm și să luăm în seamă aceste etape astfel ca răspunsurile noastre să fie adaptate nevoilor reale ale copilului, nu doar reacții automate, adesea dăunătoare atât copiilor, cât și relației noastre.

Încrederea este în general definită ca o credinţă pozitivă în binele din oameni şi din lume. Încrederea este o emoţie şi un raţionament, în acelaşi timp. Presupune să îţi arăţi vulnerabilitatea către oameni cu credinţa că aceştia nu vor profita de ea.

Capacitatea umană de a avea încredere este diferită de la o persoană la alta şi s-a demonstrat că îşi are rădăcina în modelul de ataşament (modelul de ataşament securizant asigură o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă) care se dezvoltă în primii ani de viaţă, şi care va constitui „programul” care rulează inconştient şi care determină cum vedem lumea şi pe oamenii din ea.

încredere

De multe ori, a avea încredere în oameni vine odată cu experienţa pozitivă legată de cei apropiaţi nouă dar, mai ales, din modelul de ataşament din copilăria timpurie. Abilitatea de a avea încredere se bazează pe sentimente de siguranţă şi acceptare. Aceste sentimente se clădesc încă din primele ore de viaţă, prin crearea unui mediu de siguranţă, în care copilul să se simtă iubit necondiţionat, acceptat şi apreciat.

Cei mai mulţi părinţi sunt de acord că încrederea este fundaţia unei relaţii sănătoase şi apropiate cu ai lor copii. Dar nu sunt siguri cum să construiască şi să consolideze acest sentiment ţinând cont de nevoile de bază ale copilului şi de etapele de dezvoltare.

Care sunt etapele de dezvoltare a încrederii

La bebeluşi (0-13 luni)

Încrederea se formează prin răspunsul adecvat şi cât mai prompt la nevoile copilului (exprimate cel mai adesea prin plâns). Astfel, ei învaţă că părinţii îi iubesc şi le sunt alături. Când lăsăm bebeluşul să „plângă până-i trece”, el nu va învăţa să se liniştească singur (cum se credea în trecut) ci va învăţa că nu poate să se bazeze pe cei apropiaţi pentru îndeplinirea nevoilor lui;

încredere

La copilul foarte mic (13 luni- 3 ani)

În această perioadă se dezvoltă autonomia, NU-urile şi tantrumurile.Încrederea se formează prin crearea spaţiului de exprimare a emoţiilor, punând limite sănătoase şi ascultând cu adevărat. Pedeapsa şi ruşinarea transmit mesajul copilului că nu poate avea încredere în părinţi în ce priveşte emoţiile sale.

Copilul de 3-6 ani

La această vârstă apar primele semne ale ascunderii adevărului, și chiar primele minciuni. Orice comportament este o comunicare, şi mesajul este destul de clar: nu au destulă încredere să spună adevărul. Este o perioadă natural, și în funcție de reacțiile noastre, ei vor înțelege să devină cinstiți sau să se ascundă foarte bine pentru a evita pedeapsa. Este posibil să-i fi criticat sau pedepsit pentru acţiuni asemănătoare ori ca aşteptările noastre să fie prea ridicate iar copilul minte pentru a nu dezamăgi;

Copilul de 6-12 ani

Copiii devin din ce în ce mai independenţi, deşi încă au nevoie de conectarea profundă cu părinţii. Veţi fi adesea provocaţi, limitele se împing şi renegociază iar copiii au atitudini obrazniceN-o luaţi personal, nu este despre voi!

Faceţi diferenţa între copil şi comportament, oferiţi încredere şi ascultare în loc de predici. Validarea emoţională şi empatia sunt esenţiale în cultivarea unei relaţii de încredere la această vârstă.

Cum îi învăţăm pe copii să fie încrezători şi demni de încredere?

Cel mai bun mod de a-i învăţa pe copii despre încredere este prin propriul exemplu. Cu alte cuvinte aveţi încredere în copii voştri şi, cu timpul, experienţa şi dezvoltarea lor, vor deveni şi ei persoane de încredere.

Nimic nu spune „am încredere în tine” mai bine decât îndeplinirea promisiunilor. Aveți grijă ca atunci când promiteți ceva, să vă ţineți de cuvânt. Aici intră şi onestitatea, deschiderea faţă de copii şi a nu folosi minciuna şi păcăleala, sub nici o formă.

Există mai multe valori şi obiceiuri pe care putem să le includem în viaţa de familie pentru a dezvolta un climat de încredere şi respect. Părinții trebuie să devină ghizi pentru ca ail or copii să se simtă și să creadă despre ei că au putere asupra corpului lor, asupra deciziilor, asupra abilităților, asupra vieții lor în general.

Acest lucru presupune ghidarea lor pentru a persevera când apar obstacole, așa cum se întâmplă în copilărie, precum bullies, eșecuri, greșeli, dezamăgiri, relații de prietenie, provocări fizice sau academice și așa mai departe.

Ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe copii să aibă mai multă încredere în ei?

  1. Lăsați-i să ia decizii. Nu vorbim aici despre lucrurile nenegociabile, de siguranță, regulile familiei și valorile voastre. Vorbim de toate celelalte situații în care noi ne așteptăm ca ei să asculte raționamentele și deciziile noastre, când de fapt le răpim oportunitatea de a lua decizii și a-și asuma responsablitatea de a o duce la capăt.
  2. Acceptați greșelile și deciziile proaste. Când iei decizii, ai toate șansele să mai iei și decizii proaste, și de acolo învățăm, de fapt mult mai mult decât din cele bune, nu le răpiți această șansă. Teama de greșeală îi va înfrâna creativitatea și dorința de a lua orice decizie.
  3. Încurajează-l să iși asume riscuri. Pune-ți deoparte temerile când, de exemplu, vrea să se cațere într-un copac, să meargă pe bicicletă fără o mână, să se dea într-un roller coaster care pe tine te înfricoșează. Nu-i frânge aripile doar pentru că ție ți-e teamă. Dacă știți rațional că e în siguranță, îmblânziți-vă anxietățile și lăsați-l pe copil să fie curajos.
  4. Folosește încurajarea și evită critica și etichetarea negativă. Când îi spui din start că nu poate, că nu e destul de și destul de… atunci nu-i oferi încredere, îl știrbești de-a dreptul.
  5. Încurajează perseverența și mentalitatea de învingător, de a nu renunța în fața obstacolelor.

încredere

Cu siguranță mai sunt și alte modalități prin care le putem dezvolta încrederea copiilor. Tikaboo are un program special dezvoltat pentru acest lucru, Programul GENIU. Puteți lucra împreună cu copilul vostru pentru a vă dezvolta cele 7 abilități necesare inteligenței emoționale. Avem și o ofertă limitată de sărbători pentru voi: oferi cadou programul cuiva drag și primești și tu unul gratuit!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse