Empatia este unul dintre acele lucruri care fac din lumea noastră un loc mai bun. Cu toate acestea, ni se întâmplă uneori să uităm de impactul pe care acțiunile și cuvintele noastre îl poate avea asupra oamenilor din jur.  

În acest sens, fie că vorbim despre exemplul personal, despre tonul sau cuvintele pe care le folosim, despre generozitate, bunătate sau politețe, capacitatea unui părinte de empatie apare ca parte cheie a dezvoltării sensibilității și stimei de sine a copiilor.

În cartea sa „Reconcilierea cu copilul tău interior”, Ariane Calvo explică felul în care dezvoltarea inteligenței noastre emoționale, a sensibilității noastre este benefică deopotrivă pentru noi, pentru copiii noștri și pentru oamenii din jur.

Astfel, autoarea vorbește despre existența a două elemente esențiale de adoptat: mai întâi percepția,  apoi acceptarea emoțiilor.

Când suntem în prezența unei emoții pe care o exprimă altcineva, prima noastră mișcare psihică (inconștientă) va fi să ne punem în legătură cu modul în care noi înșine trăim acea emoție. De exemplu, în fața unui copil trist, care plânge, prima noastră mișcare psihică (pe care nu o percepem conștient) va consta în a ne pune în contact cu gestionare propriei tristeții.

În funcție de cum ne simțim, dacă suntem confortabili cu această emoție sau nu, putem accesa a doua mișcare psihică: această a doua mișcare apare doar dacă prima nu ne-a pus în prea multă dificultate. Ea constă în a asculta sincer și atent tristețea copilului, fără a căuta să o modificăm, să o reducem la tăcere sau să îi transmitem mesaje raționale (reformulări, sfaturi, reproșuri).

Comportamente care apar ca obstacole în calea empatiei

Dacă propria tristețe este greu de suportat, nu putem accesa această a doua mișcare care nu este altceva decât ascultarea respectuoasă, grijulie și empatică. În schimb, vom adopta comportamente care se manifestă ca obstacole în calea empatiei:

  • minimizăm emoția („Nu este chiar atât de rău”);
  • încercăm să-l determinăm să se oprească („Hai, va fi bine!” / „Faci prea mult caz din asta, e suficient!”)
  • încercăm să ignorăm emoția copilului;
  • râdem de emoția copilului („Plânge, vei adormi imediat în seara asta”);
  • intelectualizăm  („Știu de ce te simți trist, este pentru că …”);
  • comparăm / relativizăm („Andrei a pățit mai rău și nu a fost atât de afectat”);
  • manipulăm / amenințăm („Dacă continui să plângi, vei merge în camera ta.”);
  • sfătuim („Zâmbește / gândește pozitiv și va fi mai bine”);
  • explodăm împotriva copilului („Încetează să mai plângi ca o fată!” / „Lăsa că îți dau eu un motiv bun să plângi!”).

În acest context, se poate vorbi despre necesitatea unui proces de alfabetizare emoțională, așa cum îl numește Claude Steiner,  ceea ce necesită timp și implică încercări și eșecuri succesive.

Cu toate acestea, acest proces are multe beneficii pentru dezvoltarea copiilor:

  • atunci când un părinte este clar cu privire la emoțiile sale,  când este calm și coerent în exprimare, copilul învață să pună în cuvinte și să exprime emoțiile pe care le simte;
  • copilul construiește o bună stimă de sine pentru că se simte auzit, acceptat cu toate emoțiile pe care le exprimă, fără ca acestea să-i pună la îndoială valoarea;
  • copilul învață că nu este singur și dezvoltă o reprezentare firească a lumii (încredere în sine, în ceilalți și în viață);
  • copilul înțelege că poate găsi soluții la probleme, fie singur, fie cerând ajutor, pentru că se simte competent, creativ și flexibil.

  Concluzie

Prin urmare, a înțelege ce simte celălalt implică recunoașterea și numirea emoțiilor. Cu alte cuvinte, atunci când observi că puiul tău are o trăire puternică, așează emoția în cuvinte pentru a-l ajuta să o identifice. Când plânge, îl poți întreba ce îl întristează; când sare, îl poți întreba de ce este fericit. Fă-ți timp pentru a vorbi despre emoțiile personajelor pe care le cunoaște și pe care le apreciază el.

 De asemenea, prin observare și acceptare, îl poți învăța să-și controleze emoțiile, în special furia, astfel încât să-și păstreze gândurile limpezi în toate circumstanțele. Pentru că, nu-i așa, este mult mai ușor să empatizezi atunci când ești calm.

Mai multe informații despre importanța inteligenției emoționale poți găsi și în acest articol.

Tu cum abordezi emoțiile puternice ale copilului tău?

 

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes