Potrivit celor mai recente cercetări, genetica pe linie maternă determină gradul de inteligenţă al copilului, femeile fiind mai predispuse decât bărbaţii să le transmită copiilor gene ale inteligenţei.

De ce? Pentru că, spun cercetătorii, genele de inteligenţă sunt purtate pe cromozomul X, iar femeile sunt purtătoare a doi cromozomi X, în timp ce bărbaţii beneficiază doar de unul. Practic, deoarece femeile sunt purtătoare a doi cromozomi X, iar bărbații doar al unuia, copiii au de două ori mai multe șanse de a moşteni inteligenţa de la mamă.

Ca să fie mult mai uşor, un cromozom este o structură sub forma unui fir lung, alcătuit din acizi nucleici și proteine, purtător de informații genetice. Fiecare ființă umană poartă o pereche de cromozomi în fiecare celulă.

Femeile au doi cromozomi X, iar bărbații au un cromozom X și un cromozom Y.
Experții de la Universitatea din Ulm din Germania, după studierea genelor implicate în leziuni cerebrale, au stabilit că multe dintre acestea, în special cele legate de abilitățile cognitive, atenţia, controlul impulsului, viteza de procesare a informaţiei, memoria de lucru, se găsesc în cromozomul X – acela pe care mama îl transmite, la naştere, copilului.

Cromozomul X are o mie de gene, iar cele mai multe dintre ele influențează cunoașterea, spune Dr. Keith Witt.

Inteligenţa – capacitatea de adaptare şi răspuns pozitiv la orice obstacol

Cu toate acestea, cercetările arată, de asemenea, că genetica nu este singura determinantă a inteligenței : doar 40-60% din gradul de inteligență se estimează a fi ereditară, restul fiind influenţat de mediul în care copilul se dezvoltă, precum şi de modul în care acesta este crescut.

Cu toate acestea, studiile susţin în continuare faptul că legătura emoţională primară dintre mamă şi copil este strâns legată de coeficientul de inteligenţă al copilului.

fetita inteligentaÎn acest sens, cercetătorii de la Universitatea din Washington au descoperit că legătura emoțională între mamă și copil este crucială pentru creșterea anumitor părți ale creierului.

După ce au analizat modul în care un grup de mame a relaţionat cu copiii timp de şapte ani, cercetătorii au descoperit că acei copii care au beneficiat de o legătură emoţională strânsă cu acestea, au avut un hipocamp cu 10% mai mare decât copiii ale căror mame au fost distante din punct de vedere emoţional – sau fizic.

Hipocampul este acea zonă a creierului asociată cu memoria, învățarea și răspunsul la factorii de stres.

Începând cu anul 1994, cercetătorii de la Departamentul de Ştiinţe şi Sănătate Publică din cadrul Consiliului de Cercetare Medicală SUA au analizat 686 de persoane cu vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani, iar la final, după analiza IQ-ului copilului, a rasei, a nivelului de educație și a statutului socio-economic, s-a dovedit, din nou, că IQ-ul celor mai inteligenţi copii din cadrul grupului de test a fost strâns legat de IQ-ul ridicat al mamelor acestora.

Potrivit unui studiu realizat pentru revista Forbes, motivul pentru care mamele inteligente cresc, implicit, copii inteligenți este acela că ele au o legătură infinit mai strânsă cu aceştia – relaţia lor începând încă din timpul sarcinii, când are loc şi perioada de dezvoltare a creierului.

Inteligenta emoţională – cheia reuşitei

Legătură emoţională strânsă dintre mamă şi copil îi oferă celui din urmă un puternic sentiment de securitate – care îi permite să exploreze lumea și să îşi dezvolte încrederea în sine şi capacitatea de rezolvare a problemelor.

mama si copilul inoataMai mult decât atât, mamele care petrec mai mult timp cu copiii şi se implică direct şi constant în dezvoltarea acestora, le oferă celor mici o şansă în plus de a-şi dezvolta potenţialul extraordinar şi a deveni cea mai bună variantă a lor.

Bineînţeles, nu există nici un motiv pentru care taţii să nu joace un rol la fel de important ca mamele. Cercetătorii subliniază faptul că intuiţia şi eficienţa în gestionarea emoţiilor sunt abilităţi pe care copiii le moştenesc de la taţi.

Aşadar, iată cum copilul este, încă o dată, înzestrat nativ cu ceea ce numim astăzi inteligenţă emoţională, rolul adulţilor fiind acela de a modela şi susţine aceste daruri.

Ce ar mai trebui să ştii

Nu exista copil prost. Fiecare copil se naşte geniu. Însă el îşi va putea manifesta acest geniu…doar dacă părintele îl va ghida şi susţine să persevereze şi să se perfecţioneze – acolo unde este deja înzestrat. Hai să deschidem copiilor noştri drumul către reuşită şi împlinire, să îi blocăm în proiecţiile noastre asupra lor, ci să reuşim să îi vedem aşa cum sunt ei: geniali.

Dacă ai 30 de minute pe zi…te asigur că poţi creşte un copil genial. Îţi recomand cartea Copilul tău este un geniu, ghidul care te învaţă cum să susţii potenţialul extraordinar al copilului tău. Te invit să descoperi mai multe şi să începi minunata călătorie în lumea tuturor posibilităţilor, alături de copilul tău.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse