Orice copil care are un acces de furie este copleșit de emoțiile sale, nu aude nimic și își pierde controlul. De aceea, în astfel de situații, nu este nevoie să încerci să-l forțezi sau să strigi mai tare decât el; un astfel de comportament nu va face decât să amplifice criza.

E adevărat, ca părinte, atunci când te confrunți cu furia copilului, te simți adesea neajutorat. Poate ai experimentat și tu un episod în care copilul tău să reacționeze puternic, să ajungă chiar să te lovească sau să arunce cu obiecte, iar tu să nu știi cum să reacționezi.

Însă autoritatea părintească se construiește prin atitudini și cuvinte, nu prin violență. În plus, odată ce criza s-a încheiat și copilul s-a liniștit, este foarte important să revii, cu calm, la cele întâmplate. Profită de astfel de ocazii pentru a stabili clar limitele astfel încât copilul să înțeleagă ce îi este și ce nu îi este permis. Dar, mai presus de toate, descoperiți împreună care sunt cauzele ce se află la baza comportamentului său.

3 tipuri de furie la copii

În acest sens, Isabelle Filliozat, ne vorbește despre existența a trei tipuri de furie la copiii:

1. Furia legată de descărcare (prea multă tensiune) care nu este în fapt o furie reală, ci o descărcare de stres.

De exemplu, un copil care se enervează pentru fleacuri de mai multe ori pe zi și timp de câteva zile la rând este susceptibil să experimenteze stresul, a cărui manifestare poate fi confundată cu furia. Dacă această furie persistă în timp, ea se transformă în agresiune. Chiar dacă adulții oferă strategii de reglare emoțională (cum ar fi respirația), copilul rămâne la limită. În cazul unei astfel de situatii, copilul nu trebuie să se calmeze, ci are nevoie să își elibereze tot stresul înainte de a putea vorbi despre problemă și înainte de a căuta soluții.

2. Furia legată de afirmarea limitelor personale.

Acesta este cazul unui copil care se enervează pe sora lui pentru că i-a atins lucrurile fără să-i ceară permisiunea. În acest caz, furia este emoția care îi permite să-și afirme limitele personale și să-și apere integritatea. Un adult poate acționa ca un mediator și poate permite fiecărui copil să-și exprime emoțiile. Odată auzit, fiecare copil poate spune de ce are nevoie în viitor.

3. Furia legată de frustrare apare atunci când adulții nu îi dau copilului dreptul de a-și elibera trăirile. Copilul aflat într-o astfel de stare trebuie să învețe să pună în cuvinte dorințele sau nevoile sale. De exemplu, un copil poate exploda atunci când părintele îi neagă o trăire „N-ai niciun motiv să plângi/să țipi!”. În schimb, dacă i se permite să experimenteze chiar și furia, copilul ajunge în mod automat să elibereze tensiunea acumulată și echilibrul emoțional revine cu atât mai repede cu cât nimeni nu încearcă să acționeze asupra lui și asupra emoției sale.

Decodarea tipurilor de furie

Nu există un singur răspuns unic pentru mânia unui copil mic. Primul pas este să identifici din ce este făcută această furie, care este cauza ei fundamentală pentru a putea răspunde eficient.

În cazul unei descărcări de stres, este necesar să-i permiți copilului să-și evacueze excesul de emoție (plângând, mișcându-se sau oferindu-i o conexiune fizică – o îmbrățișare …).

 

Iată câteva soluții, propuse de specialiști, pentru a depăși cu bine astfel de situații:

1.Tratarea unei „descărcări” de furie

Într-un centru comercial, un copil este saturat de stimuli (sunete, imagini, lumini etc.), dar creierul său nu este suficient dezvoltat pentru a face față tuturor acestor stimului.

Când simțurile copilului sunt saturate, există un fel de furtună cerebrală. Copilul va reacționa și „se va agăța” imediat de … un pachet de bomboane sau de o jucărie, spre exemplu.

Când părintele spune NU, izbucnește criza. Copilul nu mai poate controla nimic, este complet dezorganizat, se rostogolește pe pământ, țipă, aleargă, dă din picioare. Iar când părintele începe să țipe la el, copilul nu înțelege de ce este atacat, de ce este vinovat, amenințat sau rușinat.

Pentru a face față unui astfel de episod, poți avea în vedere următoarele aspecte:

  • Primul lucru de făcut este să ai grijă de copilul în criză – are prioritate; chiar dacă poate fi dificil să nu fii atent la privirile care se îndreaptă către tine, cel mai important lucru este să sprijini copilul; pe cât posibil, îndepărtați-vă de orice sursă de agresiune vizuală sau sonoră).
  • Ia copilul în brațe (dacă nu acceptă contactul fizic, rămâi la distanța pe care o acceptă într-o prezență liniștitoare și binevoitoare).
  • Direcționează atenția copilului către un singur stimul, pentru a împiedica creierul său să se îndrepte spre alți stimuli. De exemplu, oferă-i o sarcină: cum ar fi să aducă banane sau să ia o sticlă de lapte de pe raft. Copilul se va simți mândru și în siguranță, deopotrivă.

2. Gestionarea furiei afirmării granițelor personale

Când un copil dorește să se afirme, să crească și să facă lucruri pe cont propriu, poate experimenta o furie imensă atunci când granițiele îi sunt încălcate. Pentru a remedia acest lucru, este posibil să lași copilul să facă o alegere.

De exemplu, un copil de 2 ani se poate enerva când unul dintre părinții lui îi impune o ținută. Pentru a se afirma, copilul mic se va „răzvrăti” și va spune nu. Această opoziție nu este o revoltă împotriva ta, ci pentru a se afirma, pentru a-și construi identitatea și pentru a învăța să spună „eu”.

3. Tratarea furiei frustrării

Furia frustrării apare atunci când copilul nu poate face ceva sau nu obține ceea ce dorește. Un copil nu are întotdeauna mijloacele fizice sau intelectuale pentru a face lucrurile pe care le dorește sau pentru a se confrunta cu bariere în calea obținerii a ceea ce dorește. Această frustrare de a nu reuși sau de a nu satisface toate aceste dorințe poate declanșa o furie mare. Însă tocmai furia îi va permite copilului să se repare din interior.

Acest lucru se întâmplă atunci când un copil face un turn cu cuburi și la ultimul cub turnul se prăbușește – furia lui izbucnește. Este posibil să exprimi tu emoția simțită de copil pentru a-i arăta empatie și pentru a-l învăța vocabularul emoțiilor. Ar putea fi ceva de genul „Oh, nu, s-a dărâmat! Este atât de supărător când se întâmplă astfel. Trebuie să fii dezamăgit, poate chiar simți că vrei să plângi … ”. Important este ca puiul tău să nu-și înghită furia în momente de genul acesta.

Concluzie

Prin urmare, deși astfel de situații sunt frecvente și furia copilului tău te poate pune uneori în dificultate,  este necesar să-l însoțești cu bunăvoință fără a încuraja, totuși, exprimarea inadecvată a emoțiilor.

Pentru că învățarea gestionării emoțiilor este un proces foarte lung, iar majoritatea copiilor vor avea nevoie de timp; ei pot întâmpina dificultăți semnificative în a supraviețui frustrărilor fără a țipa, fără a plânge excesiv sau fără  a deveni de-a dreptul agresivi. De aceea, când copilul tău face o criză, încearcă să rămâi calm. Mânia ta nu va face decât să înrăutățească situația. Și, poate, nu vei reuși mereu să previi furia copilului tău, dar, cu siguranță, îl poți ajuta să scadă frecvența și intensitatea unor astfel de momente.

Mai multe informații despre furie și despre cum o poți gestiona eficient tu ca și părinte găsești și aici.

Tu cum reacționezi atunci când copilul tău devine furios?

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes