Când este cazul să setăm limite copiilor?

limite

Probabil că te întrebi: Setarea de limite este benefică, chiar sănătoasă?  Ele îi oferă copilului siguranţa şi predictibilitatea de care are nevoie pentru a funcţiona dar, mai ales, pentru a se dezvolta.

Cum îi învățăm pe copii despre limite

Pentru foarte mulți părinți stabilirea limitelor reprezintă o a doua natură. Nu lovim. Nu întrerupem conversația. Nu luăm jucăriile altui copil cu forța. etc. Pe măsură ce copii cresc, iar interacțiunea socială devine din ce în ce mai complexă, învățarea unor reguli nu mai este de ajuns.

Copiii trebuie să învețe să își stabilească propriile limite și să le respecte pe ale celorlalți. Pentru a putea face asta trebuie să înțeleagă și să recunoască ce vor sau au nevoie cei din jur. Totodată, trebuie să poată exprima ceea ce ei au nevoie sau își doresc în relațiile cu ceilalți.

De unde ştim când şi dacă e cazul să punem limite?

Fiecare familie are propriile valori şi principii după care trăieşte. Acestea sunt cele care vor genera limitele pe care tu le consideri cu adevărat necesare copilului tău.

In primul rând, limitele legate de siguranţă nu sunt negociabile şi nu este nevoie de cuvinte multe ori explicaţii pentru că fac parte din categoria lucrurilor clare şi fără echivoc

Apoi, limitele sunt necesare în momentul în care copilul este complet deconectat și nu mai răspunde rational. Setează limite atunci când el nu este deschis şi dispus să asculte, să menţină contactul vizual, să interacţioneze prin joacă ori dialog folosind logica şi bunul simţ.

Când se simte deconectat, copilul nu poate gândi şi nu poate asculta sau urma vreun îndemn sau sfat. Orice acţiune de-a ta de a-l convinge sau direcţiona în vreun fel se va termina, inevitabil, prin supărare, rezistenţă, plânsete ori o explozie emoţională.

O modalitate de a-i face pe copii să înțeleagă și să accepte regulile este aceea de a-i învăța că acestea sunt reciproce.

  • Oamenii sunt stăpâni pe propriul corp, nu este normal să atingi oamenii dacă aceștia nu vor, la fel cum nu este ok ca cineva să te atingă dacă nu ești de acord.
  • Uneori lucrurile care ție ți se par amuzante se poate să nu fie amuzante și pentru alții.
  • A asculta ceea ce spun ceilalți, mai ales atunci când oferă instrucțiuni sau ne cer să facem sau să nu facem ceva, este o modalitate de a rămâne în siguranță și de a ne asigura că ceilalți sunt în siguranță. Când oamenii nu ascultă nu vor ști ceea ce ai nevoie sau îți dorești.

Dacă vom evidenția mereu cum se simt sau s-ar putea simți cei care vor fi afectați de acțiunile sau cuvintele copilului, vom reuși cu timpul să le oferim un fel de ghid propriu de comportament. În același timp, îi vom ajuta pe copii să se simtă confortabil exprimându-și propriile emoții.

5 capcane în setarea limitelor

  1. Vorbim prea mult

În momentul în care punem limite, avem tendinţa să explicăm, să argumentăm şi să ţinem prelegeri lungi. Poate că ai observant că unele limite, ca cele de siguranţă, le exprimi cu atâta claritate şi convingere încât nu e nevoie de multe cuvinte sau muncă de lămurire? Pur și simplu, comunici limita şi o şi aplici fără comentariifără negociere, extrem de eficient.

Atunci când ne folosim de explicaţii nesfârşite, întrebări şi tot felul de artificii, ele comunică un lucru clar: îndoiala. Tu nu eşti sigur sau nu se simte asta în vocea ta, în tonul sau limbajul corpului că ceea ce-i ceri copilului este de o importanţă vitală.

Din păcate, acestea ne aruncă într-o luptă de putere care se va termina fie prin încălcarea limitei (vom ceda insistenţelor) fie prin pierderea răbdării din partea noastră şi izbucnirea nervoasă.

  1. Impunem prea multe limite

Cu toţii avem nevoie să simţim că suntem proprii stăpâni, că noi hătărâm ce facem şi cum ne trăim viaţa. Însă majoritatea deciziilor despre viaţa şi activitatea copiilor sunt luate de părinţi.

Fiţi siguri că le oferiţi și posibilitatea de a alege, ori de câte ori este posibil, pentru a se simţi puternici şi încrezători în propriile forţe.

  1. Punem limita prea târziu

În loc să punem limita când este necesară, ignorăm, aşteptăm, până când ne pierdem răbdarea şi izbucnim. Când comportamentul nostru este deturnat de reacţia luptă sau fugi, nu mai putem impune limite. De ce?

Pentru că în acest moment suntem deconectaţi de latura raţională şi conştientă. Orice limită sau cerere a noastră hotărâtă „la nervi”, va întâmpina rezistenţă din partea copilului şi va fi catalogată nedreaptă ori inechitabilă.

  1. Spunem NU prea des

Vedem şi judecăm mult prea repede numai asectele care nu ne plac. La auzirea negaţiei de zeci, poate sute de ori pe zi, copiii devin imuni la cuvintele noastre şi ajung să nu ne mai audă, la propriu.

În schimb, poţi exprima aşteptarea comportamentului dezirabil: La masă stăm cu coatele pe lângă corp.. Mulţumesc.

  1. Suntem prea rigizi în aplicarea limitelor

Toată lumea vorbește despre cât de importantă e consecvenţa în relaţia cu cel mic.

Consecvenţa privind orele de culcare, timpul petrecut la ecrane sau meniul sănătos oferit zilnic copiilor. Consecvenţa înseamnă să ai în minte o filosofie statornică şi coerentă astfel încât copilul să ştie ce aşteptări ai de la el şi la ce să se aştepte ei de la noi. Însă prea des cădem în capcana rigidităţii.

Devenim de neclintit în regulile şi limitele pe care le considerăm necesare fără să gândim situaţia prezentă, fără să ne adaptăm şi noi regulile pe măsură ce copiii cresc şi se dezvoltă. Şi, cum ştim că schimbarea este singura constantă în vieţile noastre, flexibilitatea şi adaptarea sunt vitale pentru o viaţă de familie echilibrată.

Limitele pot îmbunătăți relația părinte-copil

Limitele apropie copiii şi părinţii, le îmbunătăţesc relaţia şi le uşurează viaţa. Dar în momentul în care setezi o limită, pasul doi este să te poziţionezi de partea copilului.

Cum faci asta? Prin ascultare şi empatie – fără argumentări inutile şi lupte de putere nesfârşite.

Astfel îl ajuţi să descarce bagajul emoţional acumulat şi să revină la starea de calm, de deschidere când poate să gândească şi să ia decizii. Acela este momentul în care aminteşti din nou limita şi te ţii de ea. Deja copilul va fi mult mai cooperant şi deschis să accepte limita setată de tine.

Cu timpul, acest proces de conectare, setarea de limite şi ascultare, va deveni mai uşor şi pentru tine şi pentru copil. El va înţelege că iubirea ta este necondiţionată, la fel ca şi ascultarea în ciuda (sau tocmai pentru) faptului că nu cedăm insistenţelor.

Ajutând copilul să își facă un plan pentru situațiile în care cineva nu îi respectă sentimentele sau limitele personale, îi va oferi șansa să învețe să se apere singur în astfel de situații. Dezvoltându-și aceste abilități de a-și stabili propriile limite și de a le recunoaște pe ale celorlalți de la vârste fragede, le va fi de mare ajutor în viață, atunci când mizele vor fi mult mai mari.

Dacă vrei să afli mai multe despre limite și consecvență, citește și ACEST articol. De asemenea, poți citi AICI de ce nu ne ascultă copii.

Aștepăm să ne povestiți și voi despre momentele în care ați decis să impuneți limite copiilor voștri. Cum au reacționat aceștia?

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes