Poate ai observat şi tu că majoritatea cărţilor de parenting ne îndeamnă să creştem copii perfecţi. Cuminţi, care mănâncă tot, dorm singuri, au învăţat deja să meargă la oliţă singuri, nu deranjează niciodată pe nimeni, asculta orice le cerem.

Şi, pe lângă faptul că majoritatea sfaturilor sunt de acest tip, majoritatea părinţilor visează să aibă copilul perfect. E liniştitor, mai puţin obositor, se reduc bătăile de cap. Însă, spun specialiştii, copilul care iese din tipare, întoarce casa pe dos, vorbeşte neîntrebat, e dezordonat şi rebel…este un copil cu potenţial enorm, un copil guvernat de curaj, care va avea şanse mai crescute de a-şi duce visul la împlinire şi de a trăi o viaţă împlinită.

De ce? Pentru că, potrivit specialiştilor, aceşti copii nu sunt prieteni cu regulile, însă sunt extrem de deschişi încercărilor şi ştiu să transforme eşecul în motivaţie. Şi asta îi face extraordinari.

copil ganditor

Ştim cu toţii copilul rebel, care răspunde la şcoală în locul colegului, pe care cu greu îl ţii în bancă, cel care are mereu idei extraordinare, ieşite din tipare. Şi… tot el este cel pe care profesorii îl văd că pe o problemă şi îl prezintă ca pe un model negativ în şedinţele cu părinţii.

Însă câţi pot citi dincolo de nerăbdarea lui şi pot înţelege că el ascunde idei, inspiraţie, entuziasm, curaj, dorinţa de exprimare?

Puţini.

Alison Roy, psihoterapeut specializat în nevoile copiilor şi adolescenţilor, susţine că, de fapt, ceea ce traducem noi prin neascultător înseamnă un copil curajos, cu imaginaţie bogată, încrezător în forţele proprii, dornic să fie auzit şi susţinut în ideile şi planurile pe care le are.

Capcana copilului ascultător

Capcana copilului ascultător este foarte mare şi foarte periculoasă. Copilul ascultător, susţine Alison Roy, este, de cele mai multe ori, copilul care nu vrea să îşi supere părintele, să îI dezamăgească, sau care simte că iubirea pe care o primeşte este condiţionată de comportamentul său ascultător.

Ori…acest lucru nu echivalează cu reuşita în viaţă. De ce? Pentru că, adesea, copiii ascultători renunţa la ceea ce simt, cred şi îşi doresc, doar pentru a nu deranja şi a nu încălca nişte reguli care le-au fost propuse – fie acasă, fie la şcoală. Astfel, el este mult mai dispus decât copilul rebel să renunţe la visurile sale şi să se adapteze dorinţelor şi aşteptărilor celorlalţi.

Chiar dacă viaţa lui poate deveni cu totul diferită de ceea ce îşi doreşte să trăiască, acesta e puţin probabil să se plângă sau să se arate nemulţumit.

Va primi sacrificiul că pe o normalitate şi va continua să fie la fel de asertiv şi la vârsta adultă. Indiferent de situaţie, principalul său scop va fi acela de a nu deranja, de a nu fi criticat, de a rămâne un model.

Copilul rebel – o problemă?

fetita inspirata

Copilul rebel, năstruşnicul pe care toată lumea îl percepe ca fiind un obraznic şi neascultător va fi, în schimb, copilul care va îndrăzni să viseze, să creadă în el, să exprime cea ce simte, să îşi asume riscul de a deranja şi de a obţine susţinerea de care are nevoie pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit.

Nu, copilul neascultător nu vrea să dezamăgească, nu este un egoist şi un obraznic, ci doar un vizionar. Un curajos.

Şi asta îl motivează să rişte, să experimenteze, să înveţe, să accepte eşecul, să încerce din nou, să se perfecţioneze, să ajungă exact acolo unde îşi doreşte.

În astfel de cazuri, psihologii susţin în unanimitate că principala problemă care apare din partea părinţilor cu copii rebeli este aceea de a nu-i scăpa din mână. Practic, nu atât micile ieşiri ale copilăriei îi sperie pe părinţi, cât ideea că în viitor acestea vor deveni mari probleme….pe care ei nu le vor mai putea controla.

Însă specialiştii concluzionează că nu există copil care să nu poată fi controlat, ci părinte care nu e încă suficient de deschis să accepte schimbarea, posibilităţile, soluţiile şi experimentarea de noi metode de comunicare cu copilul.

În spatele fiecărui tip de comportament se afla o serie de reguli de familie.

Dacă unii părinţi nu acceptă să aibă copii neascultători şi rebeli, pentru alţii comportamentul rebel al copilului reprezintă o provocare. Părintele are posibilitatea să îşi lase copilul să prindă aripi şi să îşi descopere talentele, sau are posibilitatea să îl supună unor reguli prin care să îi limiteze ideile şi oportunităţile viitoare. În foarte multe cazuri, ştim deja, copilul hiper-ascultator este un copil care se supune din teamă.

Un studiu care a vizat răspunsurile profesorilor a obţinut un procent mai mare favorabil rebelilor inteligenţi decât elevilor cuminţi şi supuşi. Menţiunea tuturor profesorilor angrenaţi în studiu a fost aceea că nu, nu apreciază copiii rebeli şi obraznici, lipsit de bun simţ, însă susţin şi se simt provocaţi de rebelii care vin cu idei geniale şi refuza să se supună planului şcolar deja stabilit.

Iată cum, de fapt, rebeliunea ascunde urme de geniu şi deschide, adesea, calea către succes şi împlinire.

fetita in scaun rotativ

Dacă un copil îşi găseşte curajul să nu fie de acord cu ideile celorlalţi, vrea să schimbe lumea, priveşte lucrurile într-un mod diferit şi este adesea mustrat la şcoală – pentru că nu se supune regulilor, aşa cum o fac colegii lui, n-ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare.

Potenţialul nu poate fi ascuns la infinit, aşa că, simplu, copilul va dori să îl exprime.

Iar datoria morală a părintelui ar fi să îl susţină, nu să îI certe, însă adesea se întâmplă exact invers.

Când se trece de la rebelul vizionar la copilul obraznic căruia nu îi mai facem faţă?

Vizionarul nu stă în bancă, are mereu alte răspunsuri şi soluţii decât colegii lui, este adesea mustrat de profesori că nu ascultă. Însă el este copilul cu idei, care îşi caută calea de exprimare şi susţinere.

Cum îl deosebim de copilul obraznic? Simplu. Copilul obraznic devine greu de gestionat şi din punct de vedere al limbajului, şi din punct de vedere al comportamentului, pentru că nevoia lui nu mai este aceea de a exprima schimbare şi idei, ci de a exprima o suferinţă ascunsă, pe care nu ştie cum altfel să o exteriorizeze decât prin atragerea atenţiei.

Concluzie

În ambele cazuri, copilul rebel şi copilul obraznic caută căi de exprimare şi nevoia de susţinere. Pentru expunerea ideilor sau pentru expunerea sentimentelor şi vindecarea emoţiilor. Nimic nu face un copil mai fericit şi mai împlinit decât iubirea necondiţionată a noastră,a părinţilor lui.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes