Socializarea poate fi mereu îmbunătățită. 9 modalități prin care adolescenții pot face asta

Fie că ești un adolescent mai timid, fie că ai vrea să comunici cu prietenii tăi, dar simți că nu îți prea iese întotdeauna, fie că îți place să socializezi și vrei să îți îmbunătățești felul în care comunici cu cei din jurul tău, fie că adeseori te simți neînțeles de către cu care comunici și ai vrea să reușești să exprimi mai bine ceea ce simți și gândești, articolul acesta e pentru tine. Îți oferim astăzi 9 modalități prin care îți poți îmbunătăți modul de socializare.

Socializarea e extrem de importantă la vârsta ta (dar nu numai atunci), mai ales că nevoia de apartenență la familie se mută înspre cea de grup și cauți să te înconjori de persoane cu aceleași interese ca ale tale, cu care poți schimba diferite păreri și cu care poți petrece un timp plăcut și bazat pe pasiuni comune.

1. Folosește un limbaj adecvat în funcție de persoana căreia i te adresezi și cu care socializezi. 

Este evident că unei persoane mai în vârstă sau unui profesor nu i te vei adresa așa cum i te adresezi unui prieten (excepție fac cazurile în care ți se permite să te adresezi respectivei persoane într-un anumit fel). De aceea, e important să știi ce tip de limbaj e nevoie să folosești în funcție de fiecare context și cum să te exprimi într-o conversație cu persoane care nu au aceeași vârstă ca a ta și nu fac parte din cercul tău de prieteni.

2. Contează limbajul trupului. Fii atent la gesturile pe care le faci în momentele în care socializezi.

Într-o conversație de orice tip, fie că este formală, fie că este o conversație cu prietenii, e nevoie să ții cont de gesturile pe care le faci în momentul convorbirii. Încearcă să menții contactul vizual și să îl privești în ochi pe cel care vorbește/pe cel cu care vorbești, astfel încât să înțeleagă că ești atent la conversație – iar asta e și un semn de respect față de cel cu care ești angrenat într-o conversație. De asemenea, fii conștient că însuți trupul tău transmite diferite semnale atunci când vorbești și e important să ai grijă la gesturi.

3. Ascultă. Fii atent la ceea ce îți spune și la ceea ce îți transmite persoana dinaintea ta. Abia apoi vorbește.

Într-o conversație e foarte important să știi să asculți. Uneori e mai necesar să știi să asculți decât să vorbești. Așa că pentru a-ți îmbunătăți modul de socializare, învață să asculți înainte să vorbești, pentru că ascultând vei ajunge să înțelegi ceea ce e cu adevărat relevant în acea conversație și ceea ce vrea să îți transmită persoana din fața ta.

De asemenea, dacă ți se pare că nu ai înțeles, nu te sfii să pui întrebări pentru clarificare. Întreabă în cazurile în care simți că nu înțelegi prea bine ce vrea să îți transmită o persoană, cere clarificări și ascultă-i cu atenție cuvintele.

Socializarea poate fi mereu îmbunătățită. 9 modalități prin care adolescenții pot face asta 1

4. Gândește înainte să vorbești. Formulează-ți în minte ceea ce vrei să spui. 

E indicat ca, înainte de a vorbi, să îți acorzi câteva momente în care să te gândești la răspunsul pe care vrei să îl dai și la felul în care vrei să răspunzi. Astfel, faptul de a-ți gândi răspunsul înainte de a-l oferi este un mod prin care vei da dovadă de maturitate.

5. Verifică-ți mesajele înainte de a le trimite.

În ceea ce privește comunicarea scrisă, ai putea să îți verifici mesajele înainte de a le trimite ca să fii sigur că te-ai exprimat bine și că ai transmis exact ceea ce voiai să transmiți prin intermediul acelui mesaj.

6. Fii clar și direct atunci când vorbești.

Încearcă să eviți ocolișurile și să fii direct și clar atunci când vrei să comunici ceva. Ocolișurile nu te vor ajuta să socializezi eficient și nici să o determini pe persoana căreia îi vorbești să înțeleagă ceea ce vrei să îi transmiți.

7. Fii respectuos cu cei din jurul tău și cu opiniile lor, chiar dacă nu ești de acord cu ei.

Permite-le oamenilor din jurul tău să își exprime opiniile și ferește-te să îi judeci și să îi contrazici. Chiar dacă nu ești de acord cu ei, îți poți exprima propria opinie într-un mod respectuos, fără să pară că deții adevărul și îți dorești să îi contrazici și să le anulezi părerile.

Socializarea poate fi mereu îmbunătățită. 9 modalități prin care adolescenții pot face asta 2

8. În loc să spui „Mi-ai luat pixul din penar și m-ai enervat groaznic! Ești un hoț!”, încearcă „Mă faci să mă simt nervos și simt că îmi încalci intimitatea atunci când îmi umbli în penar fără acordul meu și îți însușești un obiect care îmi aparține”.

În felul acesta, tu preiei asupra ta responsabilitatea a ceea ce spui și a felului în care te simți atunci când, de exemplu, îți este încălcat un drept. E important să explici ceea ce simți și cum te simți atunci când cineva face ceva în detrimentul tău, să îți exprimi sentimentele și credințele în legătură cu un anumit lucru care nu te face să te simți bine, determinându-l și pe celălalt să înțeleagă ceea ce simți tu fără să pară că îi reproșezi și ești furios pe el/pe ea.

9. Socializarea e mai eficientă atunci când eviți să folosești anumite obiecte care te distrag de la aceasta.

Atunci când vorbești cu prietenii, cu părinții tăi și nu numai, evită să folosești telefonul, să răspunzi în același timp altor persoane la mesaje, să faci anumite lucruri care te pot distrage. E o dovadă de respect față de acela cu care vorbești faptul de a fi atent la ceea ce vrea să îți transmită. În plus, în momentul în care folosești telefonul sau orice alt obiect, este evident că nu vei asculta ceea ce ți se spune și vei auzi probabil doar secvențe din conversație.

Nu uita: exprimă-te adecvat în funcție de specificul conversației pe care îl porți, în funcție de persoanele cărora te adresezi, încearcă să respecți opiniile celor din jurul tău și să asculți înainte să vorbești! Socializarea și însuși actul de a socializa reprezintă uneori o artă pe care, prin exercițiu, ascultare activă, respect față de interlocutor și nu numai, putem să o dezvoltăm și, astfel, ajungem să comunicăm eficient, transmițând mesaje directe, fără echivoc, și înțelegând ceea ce vrea să ne transmită persoana cu care comunicăm.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes