5 motive pentru care adolescenții întâmpină probleme școlare

Nu e ceva deloc rar întâlnit faptul că unii adolescenți pot întâmpina probleme școlare, aspect care poate conduce inclusiv la abandon și la incapacitatea de a promova liceul/examenul de bacalureat.

De cele mai multe ori, anumite probleme școlare se manifestă prin lipsa de interes a adolescenților față de teme, față de proiecte, față de lecții, printr-un refuz de a învăța, de a asimila noi informații, ba chiar printr-un refuz de a mai merge la școală. Iar aceste dificultăți se manifestă mai ales la vârsta adolescenței, pentru că e o perioadă instabilă, când adolescentul se descoperă și descoperă lumea din jurul lui, când nevoia de apartenență la familie se mută înspre nevoia de apartenență la grup.

Pentru abandonul școlar și pentru anumite probleme școlare prin care trec adolescenții – lipsa de interes, dificultăți în înțelegerea lecțiilor, teme nefăcute etc., există și anumite cauze, iar câteva dintre ele au legătură și cu părinții acestora, cu felul în care ei reușesc să gestioneze situațiile.

Așadar, iată câteva dintre cauzele pentru care unii adolescenți întâmpină probleme școlare și aleg să nu mai învețe:

1. Învățatul, școala pot deveni plictisitoare, pot fi resimțite de către adolescent ca pe niște presiuni asupra lui, așadar se lasă „copleșit” de ele și renunță să se mai străduiască.

Unii adolescenți preferă să se lasă pradă procrastinării și să devină leneși, în loc să încerce să depună un minim efort ca să înțeleagă lecția predată sau să-și facă tema. Astfel, într-o continuă procrastinare, străduința și efortul dispar, adolescentul alege calea mai simplă, adică să nu învețe, astfel încât școala se transformă ușor în ceva plictisitor sau, în cel mai rău caz, într-o corvoadă, simțindu-se tot timpul presat.

2. Incapacitatea de a se concentra și a-și gestiona timpul

Obișnuința de a obține imediat informațiile de pe internet, obișnuința de a primi imediat recompense în urma jocurilor pe calculator, nevoia de a descoperi ce se mai întâmplă nou pe rețelele de socializare și dependența față de ecrane – toate acestea și nu numai sunt responsabile pentru incapacitatea adolescentului de a se concentra și a-și gestiona timpul.

Distras de device-uri și obișnuit cu dependența și cu ceea ce oferă mediul virtual, un adolescent se va simți copleșit de valul de informații, nu va reuși să se concentreze asupra a ceea ce profesorul predă/asupra a ceea ce incearcă să citească sau să învețe.

De asemenea, el nu va reuși să-și gestioneze timpul, astfel că va petrece multă vreme pe telefon sau pe calculator și în felul acesta nu va mai avea timp să învețe sau să citească.

3. Tulburările de învățare

O tulburare nediagonsticată de învățare poate fi o altă cauză pentru lipsa de interes, de concentrare a adolescentului. Nu e ușor de văzut o astfel de tulburare mai ales dacă este disimulată de adolescent (în cele mai multe cazuri fără voia lui, pentru că nici el nu e conștient de existența acesteia), însă poate fi rezolvată prin intermediul ajutorului specializat.

4. Lipsa de perseverență, de ambiție

Obișnuiți cu recompensele oferite imediat de jocuri și de device-uri, unii adolescenți așteaptă ca situația să se reitereze și în cazul școlii/în cazul notelor obținute, mulți dintre ei neconștientizând că pentru a reuși să aibă rezultare bune e nevoie de perseverență, de ambiție și de efort. Așadar, au așteptări prea mari în comparație cu ceea ce ei oferă/în comparație cu efortul depus.

5. Lipsa încrederii în sine și teama de a nu reuși

O altă cauză pentru care apar probleme școlare e lipsa încrederii în forțele proprii, motiv pentru care unii adolescenți întâmpină teama de a nu reuși, fiind intimidați de aceasta și lăsându-se pradă unei renunțări de a se mai strădui/a mai depune un minim efort.

Se recomandă o comunicare sănătoasă, sinceră, calmă cu propriul adolescent, ajutor în gestionarea problemelor școlare, încurajări, fără a pune presiune și mai mare pe umerii lui, fără constrângeri care să-i sporească neplăcerea față de școală și față de învățat (de exemplu: Dacă nu înveți, îți confisc telefonul/nu te mai las afară/nu mai ai voie deloc la jocuri etc.). E indicat ca adolescentul să găsească în părinte un partener care să îl ajute să înțeleagă importanța școlii și a învățatului, fără a se simți presat și obligat, care să discute cu el despre proiecte, teste și lecții și să îi ofere ajutor acolo unde adolescentul se simte depășit.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes