Ai obosit să repeți mereu aceleași lucruri copilului tău? Ai impresia că este nevoie să țipi pentru a te face auzit? Simți că tensiunile sunt din ce în ce mai prezente în viața de familie și că fiecare reacție de acest gen dăunează conexiunii părinte-copil?

Mulți dintre părinți trăiesc zilnic acest sentiment de neputință, de supărare și au impresia că a țipa este singurul mod de comunicare cu puiul de om. Însă o astfel de atitudine se poate transforma într-un cerc vicios ce-ți creează impresia că ești un părinte rău.

De aceea, specialiștii îndrumă părintele în identificarea unor strategii simple prin care să abordeze o comunicare eficientă cu copilul, stabilind în același timp o relație bazată pe încredere, iubire și respect reciproc.

5 instrumente pentru a suscita cooperarea copilului tău

În acest sens, Adele Faber și Elaine Mazlish propun 5 instrumente pe care le poți avea în vedere pentru a suscita cooperarea copilului tău.

1. Descrie ceea ce vezi sau descrie problema

Copiii pot înțelege mai ușor problema atunci când este descrisă pur și simplu, decât atunci când cineva le explică cu ce greșesc. Astfel, își pot da seama singuri ce să facă; descrierea permite abordarea inteligenței copiilor fără efectul amenințării, constrângerii sau judecății.

Eliminarea lui „tu” îi ajută pe copii să nu se simtă vinovați, să se concentreze pe ceea ce trebuie făcut ( „Ai vărsat laptele. Du-te și ia un burete să ștergi.” nu produce același efect ca „Sticla de lapte este răsturnată. Avem nevoie de un burete .” ).Propozițiile care încep cu „Văd …”, cum ar fi „Văd lumina aprinsă la toaletă” sau „Văd niște pantofi aruncați la ușă” sunt cu adevărat eficiente în promovarea cooperării.

2. Furnizează informații

Este mai ușor să primești informații decât să ți se aducă o acuzație. Însă a da informații nu presupune și emiterea altor observații (ex. „Rufele merg în coșul de rufe murdar.” nu trebuie însoțit de constatări precum „Este chiar atât de greu să înțelegi?” sau „De câte ori trebuie să-ți repet?” ).  Adele Faber și Elaine Mazlish subliniează că informațiile oferite vor servi copiilor pentru viață ( spre exemplu, vor învăța că laptele se strică dacă nu este pus în frigider, că fursecurile își pierd frăgezimea dacă nu sunt puse înapoi în cutie … ), în timp ce observațiile însoțesc, de regulă, critica.

3. Spune-i pe scurt ceea ce ai de spus

Copiii urăsc lecțiile morale, predicile și explicațiile teoretice de la părinți. Cu cât este mai scurt discursul tău, cu atât mai bine. Adele Faber și Elaine Mazlish observă că adolescenții cu care au lucrat și-au afirmat preferința pentru un cuvânt: „Ușa!”,  „Câinele!”, „Vasele!”. Ei găsesc că astfel de formulări îî scutesc pe copii de predica obișnuită.

Cu toate acestea, autorii nu recomandă utilizarea prenumelui copilului pentru a rezuma o singură propoziție. Iar aici, tonul folosit va face întotdeauna diferența. }n plus, comunicarea non-verbală care o va însoți va fi, de asemenea, importantă: un zâmbet, o privire …

4. Vorbește despre sentimentele tale

Potrivit celor doi autori, să vorbești despre sentimentele tale ca părinte are mai multe avantaje, astfel:

• nu faci comentarii sau judecăți despre persoana copilului;
• copilul înțelege că părintele are propriile sentimente și este gata să coopereze chiar și cu un părinte care exprimă iritare sau furie atâta timp cât nu se simte atacat, agresat sau umilit;
• a fi sincer și cinstit ca părinte îl încurajează pe copil să se comporte asemenea.

5. Scrie un bilețel

Un bilețel poate vorbi în locul tău. Utilizarea scrierilor face posibilă evitarea țipetelor și transmiterea unui mesaj copiilor într-un mod neobișnuit: o notă lipită pe oglinda băii sau pe ușa dormitorului părinților, un post-it pe ecranul televizorului, o hârtie avion. Chiar și pentru copiii care nu pot citi, această abilitate poate fi eficientă, deoarece vor alerga la părinte pentru a descifra mesajul.

Adele Faber și Elaine Mazlish relatează sentimentele copiilor ai căror părinți au lăsat o notă: s-au simțit atinși că părinților le pasă suficient de mult încât să se deranjeze să scrie. De asemenea, le place că „volumul vocii lor nu mai crește”.

 

Concluzie

Prin urmare, a-i face pe copii să coopereze presupune a-i face să înțeleagă ce este mai bine pentru ei, astfel încât să-și dorească să adopte singuri un comportament potrivit.

În plus, îți poți ajuta copilul fiind clar, concis, concret și consecvent în cererile tale. În acest fel, copilul va înțelege că urmările faptelor sale sunt în concordanță cu acțiunile întreprinse, ceea ce îl va ajuta să înțeleagă mai bine consecințele acțiunilor lui.

De aceea, pentru a găsi soluții în fața comportamentelor nepotrivite ale copilului tău sau pentru a le preveni, pentru o conectare profundă și reală cu acesta, îți propunem să descoperi și ideile surprinse în cartea ”Copilul tău este un geniu!”, scrisă de Florin Alexandru în colaborare cu prof. Florian Colceag.

Tu cum reacționezi atunci când copilul tău îți întinde nervii la maxim?