Îți dorești vreodată să vezi cum copilul tău reacționează instant la ceea ce îi ceri? De câte ori te-a fost ignorat atunci când l-ai rugat să facă ceva? Lipsa de cooperare a copiilor este o realitate cu care, într-o mai mică sau mai mare măsură, se confruntă majoritatea părinților.

Ne dorim cu toții ca cei mici să se comporte într-un mod adecvat, să fie respectuoși, să ajute la treburile casnice și să participe la viața de familie. În acest context, cooperarea implică câteva aspecte ce trebuie luate în considere: gestionarea furiei și a conflictelor, a fi ascultat fără a ridica tonul, a gestiona stresul cu succes, a dezvolta o stimă de sine solidă, a încuraja autonomia copilului.

De aceea, în cele ce urmează, ne-am propus să prezentăm 5 metode eficiente pe care Adele Faber et Elaine Mazlish, specialiști americani în psihologia copilului, le recomandă pentru a ne ajuta să obținem cooperarea celor mici. Iată care sunt acestea:

1.Descrie problema sau ceea ce vezi, nu culpabiliza:

Exemplu: În loc să spui „Ai lăsat laptele afară, a devenit acru din cauza ta!”, încearcă „Andrei, laptele trebuie să rămână rece”.

Copilului îi este mult mai ușor să se concentreze atunci când i se vorbește despre situație, despre problemă în sine. Când i se atrage atenția asupra „defectelor”, copilului îi vine mai greu să facă  lucrurile mai bine. Astfel, descrierea permite abordarea inteligenței copiilor eliminând efectul amenințării, constrângerii sau judecății.

  1. Furnizează informații:

Exemplu: În loc de „Cine a lăsat apa să curgă în baie?”, încearcă „Atenție, cada se poate umple dacă nu este supravegheată”

Copilului îi este mai ușor să primească informație brută decât acuzații.

  1. Spune-i într-un singur cuvânt:

 Exemplu: În loc să spui pe un ton moralizator „Așteaptă, ți-ai uitat gustarea. Ce vei face când îți va fi foame? Verifică-ți întotdeauna lucrurile înainte de a ieși din casă! ”, încearcă „ Andrei, gustarea ta! ”. 

Uneori merge mai bine când spunem mai puțin.  Copiii urăsc explicațiile lungi, pe care, de altfel, nu le pot urmări până la capăt.

  1. Vorbește despre sentimentele tale:

 Exemplu: În loc să spui „Ești nepoliticos, mănânci mereu cu gura deschisă”, încearcă „Sunt distras, îmi place să mănânc în tăcere”.

După cum susțin Adele Faber și Elaine Mazlish, a vorbi despre sentimentele tale ca părinte are mai multe avantaje pentru că:

  • nu faci comentarii sau judecăți despre persoana copiilor;
  • copiii înțeleg că părinții au propriile sentimente;
  • copiii sunt gata să coopereze chiar și cu un părinte care exprimă iritare sau furie atâta timp cât nu se simt atacați, agresați sau umiliți;
  • a fi sincer ca părinte îi încurajează pe copii să se comporte ca atare.

Mai degrabă decât să ne concentrăm asupra greșelilor copiilor noștri, le putem explica ce ne deranjează. Împărtășim sincer fără să rănim. Un copil care înțelege de ce ești supărat sau deranjat va dori mai ușor să coopereze sau să ajute.

  1. Lasă-i un bilețel:

Exemplu: Pune pe pernă a unui mesaj „Înainte să te așezi în pat, întreabă-te: m-am spălat pe dinți?”

Un bilețel poate vorbi pentru tine. Utilizarea scrisului ( ex. o notă lipită pe oglinda băii sau pe ușa dormitorului părinților, un post-it pe ecranul televizorului, un avion de hârtie ) ajută la evitarea strigătelor și la transmiterea unui mesaj într-un mod neobișnuit. Chiar și pentru copiii care nu pot citi, această abilitate poate fi eficientă, deoarece vor alerga la părinte pentru a descifra mesajul.

Faber și Mazlish vorbesc astfel despre sentimentele copiilor ai căror părinți au lăsat o notă: au spus că au fost emotionați, s-au simțit importanți și au spus că le place pentru că „volumul vocii părinților nu mai crește”.

Poate că uneori nu știm cum să reacționăm. Însă putem lăsa cuvintele să vorbească pentru noi; odată scrise, ele pot transmite mesajul mai eficient decât am face-o noi, față în față.

Prin urmare, este posibil ca la început să nu îți fie tocmai ușor să aplici aceste metode, însă când vei vedea că  funcționează, vei începe să te bucuri de viața de zi cu zi – te vei enerva mai puțin, iar luptele zilnice vor dispărea.

Pentru a vorbi astfel încât copilul să te asculte este necesar să-ți adaptezi comportamentul, limbajul și ordinele în funcție de vârsta și de cunostințele celui mic. În plus, fermitatea și bunăvoința pot coexista în discursul și atitudinea părintelui; atâta timp cât îi oferi timp, iubire și prezență reală pentru a vă juca, pentru a vorbi, pentru a râde sau pentru a citi împreună, copilul se va dovedi la rândul lui binevoitor și cooperant – va iubi să stea în preajma ta și să-ți facă pe plac. 

Mai multe informații despre cum poți avea o relație grozavă cu minunea ta regăsesti și-n acest  articol

Și nu uita să împărtășești cu noi experiența ta de părinte: tu ce metodă aplici pentru a-l determina pe cel mic să coopereze?

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes