Fiecare ţară are propriile reguli şi metode de parenting, în funcţie de stilul de viaţă al femeilor şi de cultura specifică. Iar acest lucru ar trebui să ne facă să judecăm mai puţin şi să optăm pentru a împărtăşi idei sau sfaturi şi pentru a învăţa mai mult.

Schimbul de metode de parenting şi adoptarea unor noi reguli ne pot ajuta să privim parentingul mai relaxat, ca pe o experienţă senzaţională, nicidecum ca pe un stres.

4 lecţii de parenting de la mamele olandeze

Mamele olandeze au înţeles deja că fericirea copilului este strâns legată de fericirea lor, aşa că se iubesc, se preţuiesc şi rămân ele pe primul loc, fără a recurge la sentimentul de vinovăţie, ceea ce le face mai relaxate, mai răbdătoare şi le ajută să aibă o relaţie extraordinară cu copiii şi partenerii de cuplu.

De fapt, în Olanda putem întâlni cele mai reuşite familii, din toate punctele de vedere. Mamă-tată, mamă-copil, tată-copil, mamă-tată-copil.

Iată care este secretul acestei reuşite şi care sunt cele 4 lecţii de parenting pe care ar trebui să le învăţăm de la ele.

1. Simte-te bine cu tine

femeie de succes

Chiar dacă eşti mamă şi eşti ocupată, e obligatoriu să îţi faci timp şi pentru tine, să te aranjezi, să ieşi în oraş şi să te simţi bine cu tine. Din păcate, în România sentimentul de vinovăţie a acaparat cel puţin jumătate din bucuria maternităţii. Mamele se simt tot mai vinovate pentru orice clipă în care se gândesc la ele – şi nu la copil, iar oboseala, răbdarea scăzută şi creşterea nivelului de stres sunt doar câteva dintre cele mai puternice efecte.

Mamele olandeze au înţeles că e obligatoriu să te accepţi, să te placi şi să renunţi la vinovăţie.

Să te simţi bine cu tine şi să nu mai cauţi perfecţiunea. Să îţi dai voie să greşeşti, să înveţi permanent, să nu uiţi să te gândeşti la tine şi la lucrurile care te fac fericită. Să fiţi cu toţii fericiţi.

2. Alege simplitatea

Mamele olandeze mizează pe simplitate în toate aspectele vieţii. De aceea, copiii sunt îmbrăcaţi simplu, iar scopul principal rămâne comoditatea, nu parada modei. Acelaşi lucru se aplică şi când vine vorba despre ele: haine cât mai simple, mai comode şi mai potrivite stilului lor.  Iar când vine vorba de călătorii, acestea sunt la fel de simple.

Nu numai că nu trece săptămâna fără să meargă împreună cu familia într-o mică excursie, dar aceasta nu va fi una de lux, ci una în natură, eventual la cort, în care copiii să aibă acces la simplitate, natură şi posibilitatea de a familie fericitaexplora şi a învăţa mediul înconjurător, dar şi de a se obişnui cu imprevizibilitatea vremii.

Acesta este şi motivul pentru care olandezii nu îşi amână niciodată excursiile de familie din cauza ploii sau schimbării neaşteptate a vremii.

Alegerea acestui stil de viaţă simplu reprezintă dorinţa familiilor olandeze de a pune accent pe lucrurile care contează cu adevărat: nu cadourile compensatorii, nu vacanţele scumpe, nu hainele extravagante, ci legătura strânsă din familie şi iubirea necondiţionată.

3. Nu te împlini prin copii

Copiii nu ar trebui aduşi pe lume pentru că noi să ne împlinim prin ei, ci pentru ca ei să îşi urmeze propria voce interioară şi propriul drum. Copilului nu e obligatoriu să îi placă ceea ce îi place şi mamei, nici să urmeze cursurile pe care mama nu a reuşit să le urmeze, nici să împlinească visele mamei. Ci doar pe ale lui.

Totodată, mamele olandeze susţin că, deşi copilul rămâne cea mai mare bucurie a oricărei familii – şi motivul pentru care adulţii au acces la încă 18 ani de copilărie, nu ar trebui ca aceştia să fie cea mai mare împlinire a lor, ci ele ar trebui să îşi împlinească visele, să ajungă la o viaţă satisfăcătoare şi abia apoi să dea naştere copiilor, fără aşteptări şi fără a-şi căuta în ei reuşita.

Mamele olandeze investesc în ele şi au mare atenţie la nevoile lor, fără a se sacrifica şi a se autocompătimi.

4. Educaţia sexuală

În România, educaţia sexuală nu este încă acceptată, privită cu ochi buni. Nici discuţiile deschise, despre sex, nu sunt parte din educaţia de acasă. De ce? Simplu: părinţii consideră că nu ar trebui să discute astfel de lucruri cu copiii, că aceştia ar trebui să descopere singuri, la timpul potrivit, tot ce e de ştiut.

parenting: mama si fiica

Însă lipsa educaţiei sexuale are efecte mai periculoase decât prezenţa acesteia. În România, un procent enorm de adolescente abandonează şcoala din cauza sarcinii timpurii, iar 1 din 10 adolescenţi nu cunosc informaţii despre nicio metodă contraceptivă.

În Olanda, în schimb, educaţia sexuală conduce la relaţiile intime sigure, responsabile, iar pregătirea academică nu are deloc de suferit, nici nivelul de trai sau cultural.

Ce ar mai trebui să ştii

Ce ar fi de învăţat de la mamele olandeze:

  • Relaxarea
  • Iubirea de sine
  • Degajarea
  • Armonia în familie
  • Împărţirea sarcinilor
  • Independenţa oferită copiilor

Parentingul olandez se bazează pe ideea Mama fericită, copil fericit, ceea ce determină studiile să ne arate că majoritatea copiilor fericiţi sunt aceia care trăiesc în Olanda, iar cele mai libere, mai relaxate şi mai fericite mame sunt mamele olandeze.

Familia olandeză este un model demn de urmat de oricine, nu numai pentru că a învăţat să trăiască la orice vârstă… ca în adolescenţă, dar pentru că priveşte maternitatea cu bucurie, relaxare şi degajare. Indiferent de modelul pe care agreezi să îl urmezi, dacă aloci 30 de minute pe zi din timpul tău, îți garantez că poți crește un copil genial. Aici ai şi cartea care te va îndruma cum să faci asta: Copilul tău este un geniu.

Toate sarcinile casei sunt împărţite în mod egal între soţi, iar după vârsta de 3 ani intră şi copilul în planul de responsabilizare. Rezultatul?  Soţul nu aşteaptă ca soţia să facă totul, copilul învaţă de mic lecţiile esenţiale în viaţă, viaţa de cuplu rămâne echilibrată.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes