Pe măsură ce copiii ajung la adolescență, aceștia se confruntă cu din ce în ce mai multe schimbări: încep să se afirme, testează limitele și sunt în căutarea de sine.

Tinerii tind să provoace, să se răzvrătească, să se închidă în camerele lor trântind ușile, în timp ce părinții caută să-și mențină autoritatea pentru a fi respectați. Și nu de puține ori, părinți și adolescenți ajung să se simtă deopotrivă neajutorați.

Într-adevăr, adolescența este o perioadă a vieții marcată de schimbări profunde, însă pentru a facilita comunicarea și pentru a ne înțelege mai bine adolescentul avem nevoie de câteva ingrediente. Daniel Siegel ne vorbește în cartea sa „Creierul adolescentului tău” despre  4 dintre aceste ingrediente.

4 ingrediente esențiale ale unei relații sănătoase între părinți și adolescenți:

1.A fi prezent

Prezența este înțeleasă aici ca atenție deplină, atenție fără judecată, fără interferență (fără ecran, fără altă solicitare, fără comentarii sau lecție morală). Calitatea prezenței poate fi îmbunătățită prin mici exerciții de atenție, cum ar fi practicarea conștientizării stărilor corpului interior. Este posibil să începeți concentrându-vă asupra propriilor senzații corporale: ce se întâmplă în mine acum? Cum mă simt în brațul stâng? Dar în brațul meu drept simt ceva? Și în piciorul meu drept? În piciorul stâng?

2. A asculta

A asculta cu adevărat înseamnă a asculta ceea ce celălalt are de spus fără a judeca. O deschidere a minții și a inimii și o primire călduroasă la cuvintele sale sunt esențiale pentru ca adolescentul să se simtă înțeles și să înțeleagă toate profunzimile situației. Poate că cel mai greu este să renunți la ideea că părinții trebuie să aibă dreptate și, prin definiție, adolescenții greșesc.
Ascultarea înseamnă și a te pune în pielea adolescentului pentru a-i înțelege punctul de vedere. Când vine momentul, părintele își poate exprima la rândul său, mereu fără judecată, sentimentele, la persoana întâi la singular, spunând de exemplu: „Am avut impresia că …”, „Am simțit că …” sau “Am crezut că …”, mai degrabă decât „Mi-ai dat impresia de…” sau „Nu ai…”. Este esențial ca fiecare să aibă spațiul necesar pentru a se exprima și a fi auzit.

3. A rezona

Când ascultăm cealaltă persoană și lăsăm propriile noastre senzații interioare să fie influențate de ceea ce celălalt simte, creăm o „rezonanță”. Când rezonăm cu cineva, experimentăm ceea ce experimentează în același timp, pe măsură ce devenim mai conștienți de propriile noastre senzații corporale, emoții sau sentimente. Devenim mai conștienți de noi înșine. Ancorându-ne la viața interioară a celuilalt, colorăm comunicarea cu empatie și grijă.

4. A avea încredere

În relația părinte / adolescent, conectarea cu celălalt înseamnă a fi prezent la ceea ce se întâmplă prin acceptarea a ceea ce este, apoi ascultarea experienței interioare a adolescentului pentru a rezona cu ceea ce se întâmplă. “El simte. Așa se poate naște încrederea.” Această stare de încredere reciprocă declanșează ceea ce dr. Stephen Porges numește „sistemul de angajament social”. Acest sistem calmează haosul interior, calmează suferința și permite deschiderea către noi experiențe (inclusiv orice sfat din partea părinților care va veni după stabilirea legăturii emoționale și care este formulat ca sugestii, nu ca ordine). Din încredere se naște înțelegerea reciprocă care deschide calea reconcilierii.

Concluzie

Prin urmare, o relație sănătoasă părinte-adolescent prioritizează conexiunea emoțională. Acest lucru nu presupune că părinții trebuie întotdeauna să fie de acord cu adolescenții, ci doar că această conexiune emoțională trebuie privită ca o prioritate. Atunci când un părinte critică, interzice, pedepsește sau chiar batjocorește, sabotează relația de încredere dintre adult și adolescent, în timp ce invers, prezența, ascultarea și rezonanța creează încredere. Această încredere este baza pe care copiii și părinții pot apoi explora împreună dezacordurile și motivele, măsurile de precauție care trebuie luate sau chiar cererile aparent nejustificate uneori.

Astfel, Daniel Siegel ne reamintește că adolescența este, prin definiție, un moment de transformare intensă și că provocările de rezolvat sunt enorme atât pentru părinți, cât și pentru adolescenți. De aceea, cel mai important lucru este să rămânem deschiși la ceea ce se întâmplă, la procesul de transformare aflat în desfășurare și să onorăm persoana care devine adolescentul pe parcursul acestei experiențe.

Așadar, a învăța să fim prezenți, cu o atenție deplină, netulburată de gânduri, de frica de judecată din partea altora sau de credințele preconcepute îmbunătățește calitatea relațiilor. Este un mod eficient de a privi relațiile de familie din perspectiva comunicării deschise, a înțelegerii, a sprijinului reciproc și are un impact pozitiv asupra tuturor.

Mai multe informații despre adolescență poți găsi și aici.

Tu ce provocări ai întâmpinat în relația cu adolescentul tău?

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes