4 factori care ne împiedică să scăpăm de tiparele parentale tradiționale, marcate de violență fizică și emoțională

Orice părinte trebuie să devină pe deplin conștient de modul în care educația primită modelează arhitectura puiului de om.

Poate ți s-a întâmplat și ție să fii atenționat asupra modului “greșit” în care-ți crești copilul – ba prea liber, ba prea aspru, ba altfel decât restul lumii etc. Rolul tău de părinte care-și pregătește copilul să devină adult împlinit, fericit, în armonie cu sine însuși și cu lumea toată nu este unul simplu; cu atât mai mult cu cât majoritatea dintre noi adoptă modelele parentale din copilărie.

În acest context, Alfie Kohn ne atrage atenția asupra celor 4 factori care ne împiedică să scăpăm de tiparele parentale tradiționale, marcate de violență fizică și psihologică. Iată-i:

 

1. Exemplele și presiune socială – ceea ce vedem și auzim

Multe dintre exemplele care ne sunt oferite de societatea în care trăim nu reflectă o diversitate de opinii: de cele mai multe ori aduc în discuție severitatea, controlul, pedepsele, constrângerile etc…

Acest efect este întărit de faptul că suntem expuși în mod regulat la scene de violență educațională obișnuită – pălmuire, pedeapsă, umilire, amenințare etc., atât în viața de zi cu zi, cât și în media.

Ce îi determină pe atât de mulți părinți să aleagă și chiar să recomande parentingul condiționat?

Ușurința: autoritarismul prin violență și șantaj este o soluție ușoară pentru că a reacționa necesită puțin efort; în timp ce acțiunile care se bazează pe a asculta ce are de spus copilul, a-i explica în mod repetat necesită mai mult timp și mai multă răbdare de la noi.

Eficacitatea: amenințarea, pedepsirea, recompensarea, umilirea poate determina copilul să se supună adultului în momentul de față (iar impactul negativ cumulativ al tuturor timpurilor în care am apelat la acest gen de strategii nu este imediat vizibil).

 

2. Credințele noastre și convingerile colective

Uneori, cum ne vedem copilul spune totul despre cum îl vom crește. Din punct de vedere colectiv și social, copilul este adesea văzut ca fiind rău, ceea ce este total eronat. Vă mai amintiți vorba din popor cum că un copil nu trebuie sărutat pe frunte decât în somn? Sau că un copil va profita de orice ocazie pentru a-i exploata pe cei care îl îngrijesc ?

O societate hiper-competitivă ne împinge să vedem fiecare relație umană ca pe o luptă, iar acest lucru afectează chiar și relația cu puiul de om. Mai mult, o persoană care nu are putere asupra propriei persoane își va satisface nevoia de putere preluând controlul asupra celorlalți – în primul rând asupra copiilor, deoarece aceștia depind de părinți. Când ne lipsește puterea de a decide la locul de muncă, spre exemplu, de a dedica timp pasiunilor noastre etc., exercităm putere asupra celor mai slabi.

În acest sens, se impune a fi subliniat faptul că mulți părinți cred că există doar două căi când vine vorba de educație:

– autoritarism (linie dură)

– laxitate (fără curs de acțiune)

Există însă o a treia cale: bunăvoința, care este înainte de toate o educație conștientă și creativă, la baza căreia se află iubirea necondiționată, încrederea și respectul reciproc.

 

3. Istoria personală și inconștientul nostru

Astfel, Alfie Kohn subliniează că orice părinte trebuie să devină pe deplin conștient de modul în care educația primită modelează arhitectura puiului de om. Acest lucru devine posibil în momentul în care pășești cu grijă în inima ta pentru a înțelege ce ai primit și ce ți-a lipsit în copilărie, nu cu intenția de a judeca, ci din dorința de a vindeca pentru a nu transmite mai departe dureri nevindecate.

Tocmai din acest motiv consider că angajarea într-o educație binevoitoare este în același timp și o cale de dezvoltare personală.

 

4. Fricile noastre – ceea ce ne înspăimântă

Alfie Kohn ne vorbește despre câteva temeri paralizante care ne împiedică să fim părinți senini. Principalul motiv care ne ține în control față de copii este teama de laxitate, teama că un copil crescut cu bunăvoință va deveni un copil asupra căruia nu vom avea niciun control. De asemenea, teama de a nu fi un părinte bun, teama de a fi judecat, teama pentru siguranța copilului vin adesea să ne ridice semne de întrebare pe care cu greu le putem ignora.

 

Concluzie

Prin urmare, pentru a deveni un om puternic, încrezător în sine, care își poate dezvolta pe deplin potențialul, puiul de om trebuie crescut în armonie. Loviturile și alte pedepse fizice au efecte negative asupra dezvoltării psihologice a copilului.

Pentru a se dezvolta armonios, copilul trebuie să experimenteze un sentiment de securitate fizică și psihologică. Iar acest sentiment este descoperit pentru prima dată alături de părinți. De aceea, atunci când este pedepsit copilul simte nesiguranță, vinovăție, neîncredere. Ești primul model al copilului tău; influența pe care o exerciți asupra lui depinde mai ales de calitatea relației tale cu el. O relație bazată pe respect reciproc și iubire îl va determina pe copilul tău să-și asume responsabilitatea și să aibă o stimă de sine pozitivă.

În acest sens, pentru o conectare profundă și reală cu puiul tău, îți propunem să descoperi și ideile surprinse în cartea ”Copilul tău este un geniu!”, scrisă de Florin Alexandru în colaborare cu prof. Florian Colceag.

Tu ai identificat în comportamentul tău de adult consecințe negative ale educației primite în copilărie?

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes