3 secrete pentru creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a copilului – din partea celui mai bogat om din lume

3 secrete pentru creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a copilului – din partea celui mai bogat om din lume

Dacă ai fi cel mai bogat om din lume, cum ţi-ai creşte copilul? Ce l-ai învăţa? Ce i-ai oferi? Ce ai considera că este cel mai bine pentru el? I-ai cumpăra tot ce îşi doreşte? I-ai pune lumea la dispoziţie? I-ai permite orice? L-ai proteja excesiv?

Sau, din contră, l-ai învăţa cum să îşi câştige singur banii, ce înseamnă economiile, munca, lupta pentru supravieţuire şi riscul?

Cel mai bogat om din lume, directorul executiv al platformei Amazon, Jeff Bezos, oferă 3 secrete legate de felul în care a ales el să îşi educe cei patru copii.

3 secrete pentru creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a copilului – din partea celui mai bogat om din lume

Dacă majoritatea părinţilor se îndreaptă către zona cea mai sigură, se gândesc cum să îşi protejeze mai bine copiii şi să îi ferească de orice risc, planificându-le în detaliu chiar şi drumul profesional în viaţă, aşa încât să nu aibă surprize, Jeff Bezos are alte metode de parenting în care crede. Iată care sunt acestea.

1. Banii părinţilor nu sunt banii copilului

Situaţia neplăcută în care copilul merge la şcoală şi se laudă că este bogat… nu ne mai este străină. În realitate, banii sunt cel mult ai părinţilor, iar acest lucru ar trebui ca un copil să îl înveţe acasă. Rămâne de datoria părinţilor să poarte grija educaţiei financiare şi să ofere copilului cu măsură, fără a-l încărca informativ cu sumele de bani care intră şi ies din casă.

3 secrete pentru creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a copilului – din partea celui mai bogat om din lume 3Copilul trebuie să primească suficienţi bani cât să poată face ceva, dar nu atât de mulţi încât să nu mai vrea să facă nimic. Iar Jeff Bezos a înţeles acest lucru şi investeşte în educaţia copiilor săi, mai mult decât în conturile acestora.

2. Copilul trebuie să înveţe cum se câştigă banii

Când copilului îi este pus totul la dispoziţie… el înţelege că nu trebuie să depună efort pentru nimic.

Ori, iată, efortul, în unele momente, este binevenit şi îl poate învăţa pe copil să aprecieze munca celorlalţi, să înţeleagă el însuşi importanța de a-şi câştiga singur banii şi de a găsi ceva la care este cu adevărat talentat – şi din care îşi poate construi, de ce nu, un imperiu financiar.

Însă rămâne obligatoriu că el să înţeleagă că banii nu pică din cer şi că, deşi părinţii au bani, accesul sau la cont nu este garantat. Una este să facem copiilor poftele şi să le oferim necesarul, alta este ca ei să înţeleagă că nu mai sunt nevoiţi să facă nimic.

3. Copilul trebuie lăsat să rişte

Cel mai bogat om din lume îşi creşte cei 4 copii după un principiu care i-a scandalizat pe mulţi. Însă rezultatele pe care familia sa le are sunt uimitoare, aşa că metoda rămâne în picioare.

Ghici despre ce este vorba. Despre inteligenţa emoţională. Principalul motor ale educaţiei este dezvoltarea inteligenţei emoţionale, respectiv practicarea empatiei, cunoaşterea de sine, gestionarea emoţiilor, lucrul cu sinele, îmbunătăţirea permanentă şi… riscul.

mama și copil fericiși bat palma se înțeleg bineDa, copiii săi, după cum spune chiar el, sunt copii liberi, lăsaţi să rişte, chiar dacă asta presupune să rămână fără un deget. Mai bine fără un deget… decât fără capacitatea de şti cine sunt şi de a face ceva cu viaţa lor.

Asta spune soţia lui Jeff Bezos şi mama celor 4 copii pe care au ales să îi crească fără credinţe limitative.

Riscul este cel care permite copiilor să înţeleagă că sunt responsabili pentru faptele lor, că pot alege 100% liber, că eşecul face parte din procesul învăţării, iar din el se naşte motivaţia, deci posibilitatea de a fi tot mai bun.

Copilul menajat, care nu riscă niciodată nimic, este permanent la loc sigur. El nu încearcă, nu îşi permite să greşească, nu poate lua contact cu eşecul, deci va rămâne la distanţă faţă de o mulţime de lucruri care l-ar ajuta să se dezvolte.

Încă o dată, dezvoltarea şi drumul către succes sunt facilitate de către părinţi, un motiv în plus pentru care copilul trebuie înconjurat şi crescut cu pozitivism, încredere, stimă de sine şi curajul că poate face orice – cu condiţia să descopere ce poate face el cel mai bine.

Ce ar mai trebui să ştii

În metodele de parenting pe care le-a adoptat pentru creşterea copiilor săi, nu au loc discuţiile despre bani şi ce pot face banii pentru oameni, ci mai degrabă despre cât de bine trebuie să te cunoşti, pentru a şti ce poţi face să îţi câştigi banii din talentele cu care te-ai născut înzestrat… şi a te bucura de asta.

3 secrete pentru creşterea şi dezvoltarea sănătoasă a copilului – din partea celui mai bogat om din lumeAltfel spus, nimic nu mai poate contrazice faptul că… inteligenta emoţională, o bună cunoaştere de sine, riscul, curajul şi acţiunea sunt cheile care ne ajută să ajungem acolo unde ne dorim, să obţinem ceea ce considerăm a merităm şi să fim împliniţi cu viaţa pe care o avem. Totul constă în alegere, iar copilul va deveni ceea ce noi îl învăţăm.

Investește și tu în inteligența emoțională a copilului tău, desfășoară cu el activități care vă vor ajuta pe amândoi. Cartea Copilul tău este un geniu, scrisă Florian Colceag și Florin Alexandru, este probabil cea mai bună investiție în copilul tău.

Capcana în care cad foarte mulţi părinţi, în special în România, este aceea că, dacă aceştia au bani, îşi învaţă copiii că şi ei au bani, că li se cuvine totul, că vor primi totul şi, în unele cazuri, chiar că le sunt superiori celorlalţi, doar prin prisma faptului că îşi permit mai multe decât ei – din punct de vedere financiar.

Concluzie

Un om de succes este un om care a înţeles că, înainte de a avea bani, trebuie să aibă o pasiune – din care să poată câştiga, pe care să o perfecţioneze, să o transforme în carieră şi să o folosească inteligent, pentru a schimba mentalităţi, pentru a deschide noi drumuri, pentru a se ajuta pe sine să devină tot mai bun.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes